Când cade vălul

* Fericiții din parlament și din guvern se joacă de-a alba-neagra legislativă. Îți votează privilegii și urlă că vor mări salariile, intenționând să le micșoreze. Când sunt prinși cu ocaua mică, recunosc cinstit că nu sunt fonduri pentru măriri, dar...anunță că vor veni cu alt proiect privind salarizarea. La, ce bun, bă? La ce bun? Suntem la cheremul unei clase politice care își bate joc de noi, pe banii noștri, dar care are putere perpetuu, fiindcă și-a creat o clientelă căreia îi aruncă oase proaspete. Iar printre noi se găsesc mereu bravi care se sacrifică de dragul familiilor lor - un os e un os, nu e pâine goală - și din satisfacția de a-și vedea prietenii - pe care-i vând ieftin! - murind de foame. Neam de trădători, națiune de complici, închinători la altarul urii și al compromisurilor urât mirositoare.
* Inconștientul nostru iese la suprafață și când povestim în repetate rânduri aceeași scenă, deseori inventată, redăm același citat, repetăm aceeași replică. De obicei sunt elemente care-i pun pe alții în situații jenante. Unul s-a dovedit a fi ignorant, afemeiat etc. Altul s-a îmbătat și a făcut prăpăd.  Cum nu putem vorbi decât despre noi înșine, complexatul se identifică imediat cu cel de care se râde, dar conștientul lui începe să țipe, arătând spre oameni cunoscuți pe care amarnic îi blamează sau îi căinează cu o șiretenie veninoasă : uite, nu eu sunt bețiv, ci ăla! Nu sunt eu smintit, ci Cutărică! Și o ia de la capăt cu relatarea. De multe ori am senzația că mă aflu în salonul unui spital și aștept să intre doctorii. Poate ăia mă vor salva și nu voi ajunge să fiu țapul ispășitor pentru păcatele tuturor. Pentru greșelile mele, reale sau închipuite, am ispășit destul.
* Cristiano Ronaldo e un mare norocos. Rareori am văzut ca un atacant să aibă atât de des șansa de a se confrunta cu turme de fundași cretini. Oportunist, cam cum era Inzaghi, portughezul nu-i iartă și înscrie câte o căruță de goluri. Capătă încredere, atinge o anumită măiestrie și înscrie puncte frumoase, cum s-a întâmplat cu lovitura liberă transformată în poarta nemților.
* Sunt caractere care put de la distanță. Uneori le simți după vocea bărbatului cu pricina : pițigăiată, nefirească, femeiască ori lătrată, conflictuală, dacă nu e mieros-manelisă, sunând a milogeală. Am un mare păcat pe care trebuie să-l mărturisesc. Rar, foarte rar, mi se întâmplă să am o reacție de respingere instantanee a unor oameni. Îmi stârnesc o repulsie pe care nu mi-o explic. Mi s-a întâmplat în tinerețe cu doi viitori scriitori ale căror nume nu le pomenesc. Unul dintre ei mi-a justificat în timp, prin comportamentul său, aversiunea pe care mi-a stârnit-o. Sunt câteva celebrități față de care am avut aceeași reacție, dar nu-i pomenesc decât pe câțiva : Nadal, Cristiano Ronaldo, Victor Pițurcă, Mircea Sandu, Dominique Strauss-Kahn și, ultimul pe listă, Laurențiu Reghecampf, un ins dubios, ciudat rău, pe jumătate muiere, pe jumătate războinic.
* Când cade vălul. Ați trăit vreodată acele clipe astrale, m-a întrebat deunăzi un domn mai în vârstă, când, după analize atente și frământări fără un rezultat cert, vălurile aparențelor cad într-o bună dimineață și adevărul îți apare întreg în fața ochilor, senin, lipsit de ambiguitate, irevocabil?Rămâi uimit de cât de orb ai fost până atunci și cu câtă liniște accepți și o catastrofă!”
 * Să nu uit să-mi fac un fișier/ atelier literar, numit Fiziologia gherțoiului. Vai, am devenit toți niște mahalagii culturali. Puterea, pe de o parte, și foamea, pe de altă parte, lasă să se vadă monștrii din noi.
P.S. În viitoarea postare voi propune o interpretare nouă a romanului Lolita de Vladimir Nabokov.