Era un personaj.
Crescut de bunici, lăsat la voia întâmplării de părinți ( cred că nici nu-și cunoștea tatăl), băiatul se afla într-o veșnică agitație. Fura, ducea tot felul de lucruri, aducea, se bătea, bea, era cu miliția mereu pe urmele lui și umbla după femei de la vârsta de paisprezece ani. Îmi aduc aminte o scenă halucinantă. Într-o noapte, Bibiloi se ținea după o femeie măritată ( destul de în vârstă, cu copii), ducând în mână o găleată plină cu vin. Ei îi plăcea să bea, iar el îi cerea, cu glas rugător, ceva la schimb. Au dispărut în noapte și cred că au căzut repede la învoială. Puștiul era dotat precum Terente.
Era vulgar și expresiv în limbaj. Trec cu vederea lăudăroșenia sa și minciunile pe care mi le înșira. Se întâmpla ca pe stradă să treacă un cunoscut care să întrebe de mine.
- Măi, Gigi e pe acasă? întreba adolescentul, cu o afectare care-l deranja teribil pe Bibiloi.
- Vorbește frumos, că te-ating peste bot! se răstea el.
- Bine, dar ce ți-am făcut? se speria amicul meu.
- Păi așa se vorbește? Măi, Gigi e pe acasă? Vorbește și tu ca un om normal : Bă, șmecheru-ăla dă Gigi o fi, bă, p-acasă?
- Bine, dar...
- Iar începi? A doua oară nu te mai iert!
Într-o zi, Bibiloi s-a decis să se ducă la un concert de muzică populară. Și-a luat la el și merinde, să nu facă foamea prin oraș : ouă fierte, brânză și un coltuc de pâine.
S-a întors de acolo foarte nemulțumit.
- Păi, eu mă duc să-i văz pă Dolănescu și pă Maria Ciobanu cum cântă și să pupă pă scenă și ăia încearcă să mă păcălească?
- Cum naiba să te păcălească?
- Păi, la început a trimes pă unu' cu ochelari și c-o vioară la care a-nceput să scârțâie. Auzi la ei, muzică semfonică!
- Păi, trebuie să trăiască și ăia, mă!
- Ce să trăiască, bă, că dacă ieream mai aproape dă scenă, îl omoram! Cu pâinea nu l-am nemerit, da' l-am prins cu un ou p-o ureche și cu ălălalt pă ceafă, că o și luase la fugă. Îmi pare rău că nu i-am spart ochelarii! Și am rămas și nemâncat!
Nu l-am văzut de patruzeci de ani.
Recent am stat de vorbă cu niște oameni serioși care mi-au explicat că n-au cont pe Facebook. Pe lângă faptul că fiecare proprietar de cont e urmărit ( chiar și cei cu conturi false sunt monitorizați), din jungla miilor de necunoscuți te pasc pericole nebănuite. Oare pe acolo, prin bezna democrației, o fi pândind și un Bibiloi îmbătrânit și înrăit de viață?
P.S. 1. Cum de pe atunci visam să devin scriitor, i-am spus că îl voi face personaj. Multă vreme mi-a ținut calea și mi-a cerut bani, dân drepturili dă autor. I-am explicat că nu scrisesem decât niște poezii și nu câștigasem nimic. Mi-a explicat că mai târziu, când îl voi pune într-o carte, s-ar putea să-i dau țeapă : ce-i în mână nu-i minciună. Până la urmă a sărit la bătaie și a încasat-o. A plecat înjurând și găsindu-și scuze : ” Ce, bă, tu ești odinit și mă omori!” Abia după aceea s-a potolit.
2. Există un avocat spelcuit, prezent în toate emisiunile în care se vântură mizerii omenești. Îmbrăcat, frezat, ras fără cusur. Smerit, protocolar, plin de înțelepciune. Este atât de fals în stilul său pretins civilizat, încât îți vine să-l strângi de gât. ( Noroc că mi-am mai luat un televizor și sunt scutit de chinul de a-i mai vedea mutra și apucăturile.) Pe ăsta chiar l-aș da pe mâna aprigului Bibiloi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu