marți, 30 aprilie 2019

Lecturi de vacanţă. Răspunsuri la o anchetă literară


1. Primele mele lecturi s-au consumat într-o vacanţă de vară. E foarte importantă cartea cu care începi. Mi s-a refuzat magia lecturii de câteva ori. Încercasem să citesc Şarpele cu pene de D. H. Lawrence şi nu reuşisem. Am citit cu poticneli Ion de Rebreanu, dar era clar că nu ştiam să-mi aleg cărţile. Am citit apoi Aventurile lui Tom Sawyer şi uşa către marile lecturi mi-a fost deschisă. O vreme citeam doar în vacanţă, fiindcă în timpul şcolii aveam multe teme de făcut şi nu-mi rămânea timp pentru altceva. Citeam revista Cutezătorii, care conţinea benzi desenate, dar şi creaţii ale copiilor teribili de atunci, Liviu Papadima şi Vasile Poenaru. Încet-încet i-am făcut loc şi lui Alexandre Dumas, alături de Cutezătorii şi de publicaţiile sportive. Aveam cursuri după-amiază. Seara îmi pregăteam, până spre ziuă, temele, apoi a doua zi citeam până la amiază. Iarna nu prea citeam, pentru că mergeam la săniuş, dar vara o făceam aproape tot timpul, exceptând momentele de după-amiază când înotam în râul Jirnov. Citeam acasă, prin poieni înflorite – ah, ce frumos miroseau florile de lavandă! -, pe malul râului, prin cimitir. Primul contact cu Faulkner a avut loc într-o vacanţă de vară. Asta nu înseamnă că americanul e o lectură uşoară. Nici Hemingway nu e prea uşor, cu toate că la o primă lectură mi s-a părut insipid, cu personaje bidimensionale.
Cum spuneam, consider că există, pentru fiecare dintre noi, o carte care ne deschide uşa către magia literaturii. Nu mai este niciun secret că astăzi se citeşte din ce în ce mai puţin. În liceu, toţi colegii aveau în ghiozdane, pe lângă manuale, şi cărţi pe care le citeau cu plăcere, în pauze sau în orele de la care absentau profesorii. Ştiu un băiat - ajuns acum căpitan de vas – care chiulea de la ore pentru a-l citi pe Dostoievski. Pe vremea aceea citeam pe Faulkner şi fiecare dintre noi era foarte mândru de alegerea făcută. Ne întâlneam pentru a discuta pe marginea cărţilor citite, polemizam, ne certam violent, ne ironizam, eram de acord în unele privinţe, râdeam, ne bucuram de propriile idei şi de ale celuilalt. Colegul acela mi-a spus într-o zi un lucru care m-a umplut de admiraţie : “Dacă nu voi vedea Capela Sixtină a lui Michelangelo, consider că am trăit degeaba !” Şi, pentru a putea colinda lumea şi a-i vedea minunile, s-a făcut ofiţer de marină ! Astăzi, elevii nu mai citesc aproape deloc. Cei mai buni nu au timp din pricina programelor foarte încărcate, iar ceilalţi…”De câte ori iau o carte în mână, îmi spune un băieţel cu moţul blond, n-apuc să citesc zece rânduri, că m-apucă aşa, o plictiseală… Sau adorm.” Le explic că trebuie să găsească opera care să le deschidă ochii asupra frumuseţii literaturii, să le stârnească interesul pentru lectură. Şi le-am spus că, în cazul meu, cartea care m-a fermecat a fost “Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain.
 În mintea mea, lecturile sunt legate de locuri si timpuri precis conturate. Am citit “Tom Sawyer” sub un prun bătrân, acelaşi sub care aşteptam, în primii ani de viaţă, să-mi pice bomboane şi bucăţele de zahăr din crengile lui. Mama voia să stau liniştit şi venea din când în când din grădină să-mi arunce, printre ramurile copacului, dulciuri. Credeam sincer că pomul mi le oferea, dar numai dacă eram cuminte şi nu mă dezlipeam de trunchiul lui. Pe vremea aceea încă nu ştiam să privesc cerul, dar eram fascinat de copaci, de tufele de zmeură, de imensitatea câmpiei şi de iazurile din curţile unor ţărani. Dacă găseam o carte care îmi plăcea, nu mă grăbeam să o termin, până când nu găseam alta care mi se părea frumoasă. Nu părăseam spaţiul ocrotitor al uneia până nu aveam posibilitatea de a intra în lumea celeilalte. Cărţile mă ocroteau !
Am început să citesc „Fraţii Jderi” într-o dimineaţă de Crăciun, când sarmalele sfârâiau pe plita încinsă, mirosind ispititor. Era o ediţie scumpă, legată în piele roşie şi apărută sub supravegherea autorului. Am parcurs trilogia lui Faulkner într-o vară, la umbra unor plopi şi sălcii dintr-un zăvoi aflat în fundul grădinii şi am făcut cunoştinţă cu opera lui Dino Buzzati în cimitir, printre crini, tufe de liliac şi fragi sălbatici.
 În preumblările mele prin grădinile sălbăticite ale sătenilor, umbrite de salcâmi seculari şi corcoduşi uriaşi, am descoperit, într-o zi, o poiană acoperită cu iarbă de un verde intens şi cu flori albastre, puternic mirositoare. Abia peste treizeci de ani, când locul acela dispăruse cu totul, mi-am dat seama că erau flori de lavandă ! Mă duceam acolo zilnic, mă întindeam pe iarbă şi începeam să citesc. Exploram lumea „Cireşarilor”. Singurul meu prieten de joacă era intrigat că nu mai eram de găsit. Mii de fluturi albi şi coloraţi se aşezau pe flori, pe iarbă şi chiar pe faţa mea.Atâţia fluturi n-am mai văzut decât peste mulţi ani, în primul an de apostolat, când aceştia intrau în roiuri infinite, în vârtejuri ireale, prin ferestrele sălilor de clasă, unde mureau în grămezi mari, după ce se zbăteau o vreme. Pomii erau asediaţi de viscolul lor şi atunci, văzând aievea, în mijlocul pomilor ninşi, doi cerbi – unul era rănit şi de unde or fi apărut nici astăzi nu-mi dau seama - n-am mai fost sigur dacă mă plimb prin curtea unei şcoli sau mă mişc între filele unei cărţi. Mă simţeam împăcat şi singurătatea mi se părea o binecuvântare. Până într-o zi când un tovarăş de joacă m-a zărit prin spărtura unui gard viu. Pradă unui impuls de neînţeles, a năvălit în paradisul meu cu lavandă. Uluit şi derutat, a început să omoare fluturii şi să calce florile în picioare. A tot făcut asta până când o albină l-a înţepat în obraz şi el a luat-o la goană, urlând. Locul era devastat. Nu şi-a mai revenit niciodată. Treceam şi priveam ce mai rămăsese din lumea mea, tăinuită o vreme cu grijă. Dar nu mai era decât vântul, care se strecura printre ramuri, să mă spioneze.
Pentru un scriitor, teoretic ar trebui să existe lecturi făcute în interes profesional şi lecturi mai uşoare, de vacanţă. La mine, lucrurile sunt inversate. Citesc cărţi poliţiste în timpul anului şi cărţi mai lungi şi mai dificile în vacanţă. E tributul pe care îl plătesc faptului că am un serviciu foarte solicitant. În vacanţă i-am citit pe Faulkner, Thomas Mann, Dostoievski, Tolstoi, Dino Buzzati, Thomas Hardy, Joseph Conrad. Cu Gogol şi cu sud-americanii lucrurile stau diferit, fiindcă îi pot citi atât în vacanţă, cât şi în vreme ce trudesc la şcoală. Când sunt suprasolicitat, mă odihnesc cu ajutorul lui Raymond Chandler sau al lui Dashiell Hammett.

2. Cu câteva excepţii ( de pildă, Caragiale şi Rebreanu), scriitorul român nu ştie să-şi vândă marfa. Nici eu nu fac excepţie de la această regulă. Căutăm în primul rând să facem impresie bună criticilor, fără să ne gândim la cititorii obişnuiţi. Pe urmele lui Thomas Mann, unii fac teoria învârtitului în jurul propriei cozi. E o tehnică a amânării: relatezi pe câteva pagini un singur gest. Toate bune, dar Mann are sute de personaje, iar la el dilatarea textului este epică, nu o lungire voită, accentuat descriptivă, o aglomerare de obiecte, nerelevantă în plan uman şi estetic. Descrierile excesive sufocă epicul. Cred că există formule norocoase, de epic pur: cărţi foarte valoroase pot fi lecturi plăcute pentru orice cititor. Am încercat să fiu mai simplu în Supraveghetorul şi alte povestiri, unde am strâns mici povestiri de pe blogul meu, scrise pentru toţi cititorii. Rezultatul a întrecut aşteptările, fiindcă volumul s-a bucurat din plin de aprecierea scriitorilor profesionişti.
Ideea e că, scriind pentru toată lumea, vom putea da la iveală cărţi valoroase din punct de vedere literar. Asta am încercat şi în cele două romane pe care le am în manuscris.

3. În vacanţă îmi propun  mai întâi să recitesc anumite cărţi pe care le consider desăvârşite. După gustul meu, Pana de automobil de Friedrich Durrenmatt e o bijuterie. Nimic nu se poate scoate, nimic nu se poate adăuga textului scris de elvețian. Trăiește-ți clipa de Saul Bellow, superb imn închinat ratării, e altă carte fără cusur. Mai notez câteva texte care îmi trec acum prin minte : De veghe-n lanul de secară și povestirile lui Salinger, schițele lui Caragiale și Mark Twain, cam trei sferturi din opera lui Cehov,  tot ce a scris Gogol,  Deșertul tătarilor, Orbirea, Maestrul și Margareta, Rodul pământului, Sub vulcan, La răsărit de Eden, Conjurația imbecililor, Ora de germană, Relatare despre regele David. 




Niciun comentariu: