1. Primele mele lecturi s-au consumat într-o vacanţă
de vară. E foarte importantă cartea cu care începi. Mi s-a refuzat magia
lecturii de câteva ori. Încercasem să citesc Şarpele cu pene de D. H. Lawrence şi nu reuşisem. Am citit cu
poticneli Ion de Rebreanu, dar era
clar că nu ştiam să-mi aleg cărţile. Am citit apoi Aventurile lui Tom Sawyer şi uşa către marile lecturi mi-a fost
deschisă. O vreme citeam doar în vacanţă, fiindcă în timpul şcolii aveam multe
teme de făcut şi nu-mi rămânea timp pentru altceva. Citeam revista Cutezătorii, care conţinea benzi
desenate, dar şi creaţii ale copiilor teribili de atunci, Liviu Papadima şi
Vasile Poenaru. Încet-încet i-am făcut loc şi lui Alexandre Dumas, alături de Cutezătorii şi de publicaţiile sportive.
Aveam cursuri după-amiază. Seara îmi pregăteam, până spre ziuă, temele, apoi a
doua zi citeam până la amiază. Iarna nu prea citeam, pentru că mergeam la
săniuş, dar vara o făceam aproape tot timpul, exceptând momentele de
după-amiază când înotam în râul Jirnov. Citeam acasă, prin poieni înflorite –
ah, ce frumos miroseau florile de
lavandă! -, pe malul râului, prin cimitir. Primul contact cu Faulkner a avut
loc într-o vacanţă de vară. Asta nu înseamnă că americanul e o lectură uşoară.
Nici Hemingway nu e prea uşor, cu toate că la o primă lectură mi s-a părut
insipid, cu personaje bidimensionale.
Cum spuneam, consider că există, pentru fiecare dintre noi, o
carte care ne deschide uşa către magia literaturii. Nu mai este niciun secret
că astăzi se citeşte din ce în ce mai puţin. În liceu, toţi colegii aveau în
ghiozdane, pe lângă manuale, şi cărţi pe care le citeau cu plăcere, în pauze
sau în orele de la care absentau profesorii. Ştiu un băiat - ajuns acum căpitan
de vas – care chiulea de la ore pentru a-l citi pe Dostoievski. Pe vremea aceea
citeam pe Faulkner şi fiecare dintre noi era foarte mândru de alegerea făcută.
Ne întâlneam pentru a discuta pe marginea cărţilor citite, polemizam, ne certam
violent, ne ironizam, eram de acord în unele privinţe, râdeam, ne bucuram de
propriile idei şi de ale celuilalt. Colegul acela mi-a spus într-o zi un lucru
care m-a umplut de admiraţie : “Dacă nu voi vedea Capela Sixtină a lui
Michelangelo, consider că am trăit degeaba !” Şi, pentru a putea colinda lumea
şi a-i vedea minunile, s-a făcut ofiţer de marină ! Astăzi, elevii nu mai
citesc aproape deloc. Cei mai buni nu au timp din pricina programelor foarte
încărcate, iar ceilalţi…”De câte ori iau o carte în mână, îmi spune un băieţel
cu moţul blond, n-apuc să citesc zece rânduri, că m-apucă aşa, o plictiseală…
Sau adorm.” Le explic că trebuie să găsească opera care să le deschidă ochii
asupra frumuseţii literaturii, să le stârnească interesul pentru lectură. Şi
le-am spus că, în cazul meu, cartea care m-a fermecat a fost “Aventurile lui
Tom Sawyer” de Mark Twain.
În mintea mea, lecturile sunt legate de locuri si timpuri
precis conturate. Am citit “Tom Sawyer” sub un prun bătrân, acelaşi sub care
aşteptam, în primii ani de viaţă, să-mi pice bomboane şi bucăţele de zahăr din
crengile lui. Mama voia să stau liniştit şi venea din când în când din grădină
să-mi arunce, printre ramurile copacului, dulciuri. Credeam sincer că pomul mi
le oferea, dar numai dacă eram cuminte şi nu mă dezlipeam de trunchiul lui. Pe
vremea aceea încă nu ştiam să privesc cerul, dar eram fascinat de copaci, de
tufele de zmeură, de imensitatea câmpiei şi de iazurile din curţile unor
ţărani. Dacă găseam o carte care îmi plăcea, nu mă grăbeam să o termin, până
când nu găseam alta care mi se părea frumoasă. Nu părăseam spaţiul ocrotitor al
uneia până nu aveam posibilitatea de a intra în lumea celeilalte. Cărţile mă
ocroteau !
Am început să citesc „Fraţii Jderi” într-o dimineaţă de Crăciun,
când sarmalele sfârâiau pe plita încinsă, mirosind ispititor. Era o ediţie
scumpă, legată în piele roşie şi apărută sub supravegherea autorului. Am
parcurs trilogia lui Faulkner într-o vară, la umbra unor plopi şi sălcii
dintr-un zăvoi aflat în fundul grădinii şi am făcut cunoştinţă cu opera lui
Dino Buzzati în cimitir, printre crini, tufe de liliac şi fragi sălbatici.
În preumblările mele prin grădinile sălbăticite ale sătenilor,
umbrite de salcâmi seculari şi corcoduşi uriaşi, am descoperit, într-o zi, o
poiană acoperită cu iarbă de un verde intens şi cu flori albastre, puternic
mirositoare. Abia peste treizeci de ani, când locul acela dispăruse
cu totul, mi-am dat seama că erau flori de lavandă ! Mă duceam acolo
zilnic, mă întindeam pe iarbă şi începeam să citesc. Exploram lumea
„Cireşarilor”. Singurul meu prieten de joacă era intrigat că nu mai eram de
găsit. Mii de fluturi albi şi coloraţi se aşezau pe flori, pe iarbă şi chiar pe
faţa mea.Atâţia fluturi n-am mai văzut decât peste mulţi ani, în primul an de
apostolat, când aceştia intrau în roiuri infinite, în vârtejuri ireale, prin
ferestrele sălilor de clasă, unde mureau în grămezi mari, după ce se zbăteau o
vreme. Pomii erau asediaţi de viscolul lor şi atunci, văzând aievea, în
mijlocul pomilor ninşi, doi cerbi – unul era rănit şi de unde or fi apărut nici
astăzi nu-mi dau seama - n-am mai fost sigur dacă mă plimb prin curtea unei
şcoli sau mă mişc între filele unei cărţi. Mă simţeam împăcat şi singurătatea
mi se părea o binecuvântare. Până într-o zi când un tovarăş de joacă m-a zărit
prin spărtura unui gard viu. Pradă unui impuls de neînţeles, a năvălit în
paradisul meu cu lavandă. Uluit şi derutat, a început să omoare fluturii şi să
calce florile în picioare. A tot făcut asta până când o albină l-a înţepat în
obraz şi el a luat-o la goană, urlând. Locul era devastat. Nu şi-a mai revenit
niciodată. Treceam şi priveam ce mai rămăsese din lumea mea, tăinuită o vreme
cu grijă. Dar nu mai era decât vântul, care se strecura printre ramuri, să mă
spioneze.
Pentru un scriitor, teoretic ar trebui să existe lecturi făcute în
interes profesional şi lecturi mai uşoare, de vacanţă. La mine, lucrurile sunt
inversate. Citesc cărţi poliţiste în timpul anului şi cărţi mai lungi şi mai
dificile în vacanţă. E tributul pe care îl plătesc faptului că am un serviciu
foarte solicitant. În vacanţă i-am citit pe Faulkner, Thomas Mann, Dostoievski,
Tolstoi, Dino Buzzati, Thomas Hardy, Joseph Conrad. Cu Gogol şi cu sud-americanii
lucrurile stau diferit, fiindcă îi pot citi atât în vacanţă, cât şi în vreme ce
trudesc la şcoală. Când sunt suprasolicitat, mă odihnesc cu ajutorul lui
Raymond Chandler sau al lui Dashiell Hammett.
2. Cu câteva excepţii ( de pildă,
Caragiale şi Rebreanu), scriitorul român nu ştie să-şi vândă marfa. Nici eu nu
fac excepţie de la această regulă. Căutăm în primul rând să facem impresie bună
criticilor, fără să ne gândim la cititorii obişnuiţi. Pe urmele lui Thomas
Mann, unii fac teoria învârtitului în jurul propriei cozi. E o tehnică a
amânării: relatezi pe câteva pagini un singur gest. Toate bune, dar Mann are
sute de personaje, iar la el dilatarea textului este epică, nu o lungire voită,
accentuat descriptivă, o aglomerare de obiecte, nerelevantă în plan uman şi
estetic. Descrierile excesive sufocă epicul. Cred că există formule norocoase,
de epic pur: cărţi foarte valoroase pot fi lecturi plăcute pentru orice
cititor. Am încercat să fiu mai simplu în Supraveghetorul şi alte povestiri,
unde am strâns mici povestiri de pe blogul meu, scrise pentru toţi cititorii.
Rezultatul a întrecut aşteptările, fiindcă volumul s-a bucurat din plin de
aprecierea scriitorilor profesionişti.
Ideea e că, scriind pentru toată
lumea, vom putea da la iveală cărţi valoroase din punct de vedere literar. Asta
am încercat şi în cele două romane pe care le am în manuscris.
3. În vacanţă îmi propun mai întâi să recitesc anumite cărţi pe care
le consider desăvârşite. După
gustul meu, Pana de automobil de Friedrich Durrenmatt e o bijuterie. Nimic nu se
poate scoate, nimic nu se poate adăuga textului scris de elvețian. Trăiește-ți clipa de Saul
Bellow, superb imn închinat ratării, e altă carte fără cusur. Mai notez câteva
texte care îmi trec acum prin minte : De veghe-n lanul de secară și povestirile lui Salinger, schițele lui Caragiale și
Mark Twain, cam trei sferturi din opera lui Cehov, tot ce a scris Gogol, Deșertul tătarilor,
Orbirea, Maestrul și Margareta, Rodul pământului, Sub vulcan, La răsărit de
Eden, Conjurația imbecililor, Ora de germană, Relatare despre regele
David.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu