Şerban
Tomşa
Răspunsuri pentru domnul Bogdan
Romaniuc - „Suplimentul de cultură”
- Întrebare : Cine este Tom Kastelka ? Un Mâşkin
„ignorant” ?
Răspuns : Aţi intuit
foarte bine natura personajului meu. Da, se poate spune că Tom Kastelka este un alt Mâşkin. „Ignorant”
doar în sensul că îi lipseşte credinţa profundă care îl caracterizează pe eroul
dostoievskian. Şi poate că el nu înţelege în întregime tot ceea ce i se
întămplă. Tom suportă presiunea unei societăţi care îi reduce la dimensiuni meschine
toate nobilele sale elanuri. Povestea tinerei care moare într-un accident de
automobil este, de fapt, romanul scris de Tom şi el nu trece de limita
superioară a unei mediocrităţi lăudabile. Tom este „Maestrul” lui Bulgakov, un
Mâşkin autohton, un fel de Ladima cu o aureolă slavă... Construit pe sugestii
oferite de mitul lui Moise, căruia nu i se permite să păşească pe Pământul
Făgăduinţei, Tom Kastelka ilustrează, ca şi prinţul Mâşkin, tipul insului care
face parte din altă lume decât aceea în care vieţuiesc semenii săi. În plan
social, el evidenţiază neputinţa unui anumit tip uman de a-şi finaliza
aspiraţiile. Tom ajunge să trăiască în imaginaţie, într-o lume formată din
elemente selectate din propria copilărie şi din cărţile citite. Conflictul în care
este prins Tom este unul specific tragediei : el se luptă cu fantasmele şi cu
destinul său. Călătoria în oraşul Christiana şi întâmplările de acolo se petrec
numai în mintea personajului. Drumul către Cristiana poate fi socotit nu numai o
întoarcere acasă, o călătorie a personajului în propria imaginaţie şi în
universul ospitalier al literaturii, ci şi una în moarte.
- Întrebare : „Eu nu pretind că sunt personaj de poem
sau de epopee. De roman, da, dar asta este altceva”, spune la un moment
dat Tom. Ce îl împiedică să fie personaj de epopee ?
Răspuns : Epopeea
presupune o perspectivă narativă „de jos în sus”, iar Tom este privit de
narator de „la egal la egal”, cu îngăduinţă şi cu o tuşă abia vizibilă de umor.
Personajul are şi el simţul umorului în aceeaşi proporţie. Poate că ar fi fost
mai în spiritul romanului să fac din Tom un personaj comic. Să-l privesc,
adică, „de sus în jos”, cum procedează John Kennedy Toole în „Conjuraţia
imbecililor”. Trăind în virtual, Tom legitimează
un alt tip de roman, total diferit de realismul dur, cinic sau teribil în care
excelează proza românească. În altă ordine de idei, „Gheţarul” este, poate, şi
printre ultimele romane româneştide mari dimensiuni, cu o miză artistică
riscantă, deoarece cred că viitorul nu va fi, cel puţin pe piaţa literară, al
romanelor „mari”, de anvergură, al căror scenariu este o învârtire la nesfârşit
în jurul propriei cozi. Vor triumfa cărţile de mai mici dimensiuni, cu o
poveste la suprafaţă, cu un conflict bine pus în evidenţă, care să-l ţină în
priză pe cititor. Aşadar, nu Thomas Mann sau Nicolae Breban, ci Friedrich
Durrenmatt.
- Întrebare : Spuneţi : „cea mai mare miză a
unui roman este viaţa”. Care ar fi atunci miza poeziei ?
Răspuns : Da, cea mai
mare miză a unui roman este viaţa, dar nu văzută ca o supravieţuire de azi pe
mâine. E viaţa trecută prin filtrul unor idei, iluminată de nişte
revelaţii. Realismul dur şi-a consumat
ultimele experienţe valabile artistic odată cu remarcabila operă a lui Radu Aldulescu.
Deschiderea către virtual, grotesc, comic şi fantastic, într-o formulă
originală, este unul dintre pariurile „Gheţarului”. Constantin Ţoiu arătase
cândva, la aparţia primului meu roman , „Biblioteca lui Noe, că sunt, ca
prozator, un fel de... Urmuz.. Da, „Ghetarul” ţine de un urmuzianism romanesc.
Aşa cum alţii se concentrează pe scriitură sau pe
conflict, eu mi-am îndreptat atenţia asupra unui personaj care nu poate vieţui
normal în societate, dar poate trăi cu succes în plan literar. Tom înţelege că
suferă de complexul lui Leonardo, acela de a lăsa neterminate toate lucrurile
începute. Dacă l-aş fi făcut conştient de toate implicaţiile actelor sale, ar
fi ieşit schematic şi răsuflat. E mai bine ca personajul să fie dus la vale de
apele epicului... Este evident, pentru mine, că miza marii poezii nu va fi
niciodată mimesis-ul, ci absenţa, virtualitatea şi negativitatea lucrurilor,
cum ar spune dl. Nicolae Manolescu. Dumneavoastră, ieşenii, care aţi dat cei
mai mari poeţi din literatura română,
ştiţi, cu siguranţă, acest lucru. Tom trăieşte virtual fiindcă are o
structură de poet ratat, care pune în viaţa sa ceea ce ar fi trebuit să scrie.
În cazul său, funcţiile vieţii şi ale literaturii se inversează...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu