miercuri, 13 mai 2020

A zecea scrisoare de la Manuel Angelescu


Găsind fericirea

      In 1985,  Eduard Diener, cel mai reputat cercetator in problema fericirii,  a batut la usile a 400 dintre cei mai bogati americani. Le-a cerut sa aprecieze nivelul satisfactiei in viata, pe o scala de la 1 la 7 puncte. Media a fost 5,8.
In 2004,  Diener impreuna cu Martin Seligman, parintele psihologiei pozitive, au batut la usile unul alt grup omogen, reprezentat de o comunitate conservatoare din Pennsylvania (comunitatea Amish, care traieste la un nivel traditional cu cateva secole in urma civilizatiei actuale).Aceiasi intrebare, pe scala cu 7 puncte. Rezlultatul? 7 din 7. Aici, se pare ca Nietzche avea dreptate cand spunea:„Cat de putine lucruri ii trebuie fericirii!". De fapt, inaintea lui o spusese Marcus Aurelius: "Nu uita, iti trebuie putine lucruri ca sa fii fericit"
In Costa Rica, speranta de viata este de 78,5 ani – mai mult decat in SUA. Un sondaj mondial Gallup i-a desemnat ca cea mai fericita natiune de pe planeta (inaitea Elvetiei sau Danemarcei). Si nu folosesc decat un sfert din resursele medii utilizate in lumea vestica. 
Bhutanul, supranumit Regatul fericirii, a inlocuit PIB-ul, cel mai important indice de succes al unei ţări, cu FIB-ul (fericirea interna bruta). In prezent, mai multe state analizeaza ideea de a-si modela politicile publice in consonanta cu rezultatele studiilor pe tema fericirii.
     Ca sa ilustreze phsiholgia fericirii, invatatorul spiritual Echart Tolle ne povesteste o intamplare: "Spre sfarsitul anilor 1970, luam in fiecare zi pranzul cu unul sau doi prieteni la bufetul sectiei postuniversitare din cadrul Cambridge University, unde studiam. Uneori, la masa de alaturi statea un barbat in scaun cu rotile, de obicei insotit de trei sau patru oameni. Intr-una din zile, pe cand statea la o masa direct in fata mea, nu m-am putut abtine sa nu-l cercetez mai amanuntit cu privirea si am fost socat de ceea ce am vazut. Parea aproape complet paralizat. Corpul ii era atrofiat, capul ii cadea mereu in fata. Unul dintre cei care il insoteau ii introducea cu grija mancarea in gura, iar o mare parte din aceasta cadea inapoi pe o farfurie micuta, tinuta sub barbia lui de catre o alta persoana. Din cand in cand, barbatul tintuit in scaunul cu rotile bombanea sunete neinteligibile, iar cineva statea cu urechea aproape de gura lui si apoi interpreta intr-un mod uluitor ceea ce incercase el sa spuna. Mai tarziu l-am intrebat pe prietenul meu dacastia cine este. 'Sigur', mi-a raspuns el, 'este profesor de matematica, iar cei care sunt cu el sunt absolventii care urmeaza cursurile postuniversitare predate de el. Are o boala a neuronilor care raspund de motricitate, care duce la paralizia progresiva a fiecarei parti a corpului. I s-au mai dat cel mult cinci ani de trait. Probabil ca este cea mai ingrozitoare soarta care se poate abate asupra unei fiinte umane.'
Dupa cateva saptamani s-a intamplat ca atunci cand eu ieseam din cladire, el sa intre. Privirile ni s-au intalnit in timp ce tineam usa deschisa ca sa poata trece cu scaunul sau electric. Am vazut cu surprindere ca avea ochii senini. In ei nu era nicio urma de nefericire. Mi-am dat imediat seama ca renuntase sa opuna rezistenta; traia in abandon.  Dupa cativa ani, cumparand de la un chiosc un ziar, l-am vazut cu uimire pe prima pagina a unei cunoscute publicatii internationale de stiri. Nu numai ca era incain viata, dar devenise intre timp cel mai faimos fizician teoretician din lume, Stephen Hawking. Un rand minunat din articol confirma ceea ce simtisem cand il privisem in ochi, in urma cu multi ani. Vorbind despre viata lui, spunea (acum cu ajutorul sintetizatorului de voce): 'Cine si-ar fi putut dori mai mult?' "
Intr-o conferinta TED despre fericire, Dan Gilbert, psiholog la Harvard, a evidentiat mai multe exemple. Am ales unul dintre ele: „Nu regret nicio clipa. A fost magnific. 'Magnific!'? Un american, Moreese Bickham a rostit aceste cuvinte cand a fost eliberat. Avea 78 de ani. Petrecuse 37 de ani intr-o inchisoare din Louisiana, pentru o crima pe care nu a comis-o. Afost exonerat, la varsta de 78 de ani, prin dovezi ADN. El nu a spus: 'Erau tipi de treaba.' Ci 'magnific', un cuvant pe care de obicei il pastram pentru experientele religioase."
     Daca exemplul psihologului Dan Gilber ni se pare greu de crezut, trebuie sa spun ca mai sunt si altele. Unul foarte asemanator, mai bine cunoscut noua, este un preot roman, care si-a petrecut o mare parte din viata in lagarele din Siberia si apoi in inchisorile comuniste. Preotul Dimitrie Bejan (1909-1995), a terminat seminarul cu calificativul „exceptional” si facultatile de teologie si istorie cu calificativul „Magna cum laude", gratificat cu doua calatorii de studii, la Ierusalim si la Atena. Dupaintoarcerea in tara devine asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga si este hirotonit preot la Cernauti, in 1940. Nu pentru mult timp, pentru ca este inrolat ca preot militar si in 1942 cade prizonier la rusi, impreuna cu alti 17.000 de romani. Ascris mai multe carti din amintirile sale despre gulagul rusesc si apoi, despre inchisorile din tara. Vina lui era ca sustinuse, in fata bolsevicilor, ca Basarabia si Bucovina sunt pamant romanesc. A fost eliberat abia in 1964, parasit de colegi, ocolit de preoti, cenzurat, urmarit si prigonit pana dupa 1990. S-ar crede caacest preot martir si-ar califica viata ca plina de suferinte. Dar iata ce scrie preotul Dimitrie Bejan in cartea sa, Bucuriile suferintei: "Daca esti in suferinta, sa accepti suferinta ca mantuitoare, fiind randuita de Hristos. In felul acesta suferinta este usor de acceptat si chiar simplasi-ti aduce bucurie. Stiam ca sunt urmarit, insa nu ma feream sa maintorc din nou la puscarie. Simteam chiar o bucurie, aducandu-mi aminte de Jilava, de Aiud si de alte locuri sfintite prin suferinta." Dar cum ramane, totusi, cu foamea si cu torturile? O parte din bucata sa paine, primita cat sa nu moara de foame, el o impartea celorlati tovarasi de suferinta. Pentru el, foamea nu era o dificultate. Iar despre torturile suferite, sa vedem ce spune: "Am mai spus ca nu simteam durerile. La Jilava au fost uimiti. Ne bateau organizat, pe o scara speciala de torturasi eu n-am simtit deloc durere. Ceilalti din celula strigau toti la mine si ziceau: - Striga, parinte, ca te lasa mai repede! - Dar nu ma doare! Eram tot vanat, dar nu ma durea deloc. Le-am spus: 'Cum sa strig, daca nu ma doare!' - Dar nu vezi ca esti umflat tot si vanat? Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Pare curios, parintilor, dar n-am stranutat 22 de ani! Am fost tot timpul activ. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit cu ajutorul Mantuitorului Hristos."La eliberare, a plecat catre gara si iata ce-si mai aminteste: "Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine ca aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. 'De unde vii?', m-a intrebat. 'Vin din rai!' - i-am raspuns. 'Nu vezi ca stralucesc?' Eram asa de fericit! Eu chiar veneam din rai! Tare-mi parea rau ca ies si din gara priveam spre inchisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: 'Mai, ce frumos a fost!' "
Intr-un studiu intreprins la Universitatea California din Riverside, s-a cerut unui grup sa aleaga o zi din saptamanain care sa faca cinci „fapte bune la intamplare“. Dupasase saptamani, subiectii studiului au prezentat ocrestere semnificativa a nivelului general de fericire si de satisfactie personala.
In 2002 s-a facut un experiment cu 8 practicanti avansati ai meditatiei budiste, in cel mai modern laborator din S.U.A. (Richie Davidson). Pentru a fi urmarite mai usor, meditatiile durau cate 60 de secunde, urmate de pauze egale. fRMN-ul oferea imagini ale creierului in fasii transversale de 1 mm, iar EEG-ul masura cu precizie dinamica undelor cerebrale prin intermediul unei inregistrari cu 128 de senzori si a unei inregistrari cu 256 de senzori. (inregistrarile obisnuite se fac cu 6 senzori). Din punct de vedere tehnic, totul era perfect...  si totusi, cercetatorii au crezut ca li s-au defectat aparatele. Dupa 15 minute de meditatie, calugarii isi modificau frecventele cerebrale pana in starea de constienta superioara gamma, starea frecventelor ultra-inalte (30 – 70 Hz), in care toate regiunile creierului tind sa se sincronizeze. Cercetatorii, cu toata experienta lor, nu mai vazusera asa ceva. Activitatea neuronala a calugarilor crescuse cu 700-800 % intr-un interval de cateva secunde. Activitatea electrica a creierului avea cea mai spectaculoasa crestere in zona asociata emotiilor pozitive, fericirii si entuziasmului. S-a constatat ca cea mai puternica dezvoltare a undelor gamma s-a produs in meditatia fixata pe “compasiunea non-referentiala”  care, in esenta, isi doreste ca toate fiintele sa fie fericite.Printre calugarii testati in laboratorul lui Davidson au fost si doua personaje celebre: Mathieu Richard (n. 1946) si  Yongey Mingyur Rinproche (n. 1975). Cu o bogata traditie culturala si cu mii de ore de meditatie, ei au scris mai multe carti, au tinut conferinte si au participat la inteviuri. Revistele de sondaj i-au declarat "cei mai fericiti oameni din lume".
Desi incununati de aureola unei fericiri profunde si permanente, viata acestor oameni a fost intotdeauna simpla si austera, uneori dramatica si nedreapta. Se pare, insa, ca simplitatea nu este simpla, mai ales pentru omul modern. Rabindranath Tagore ne-a lasat o parere pe masura intelepciunii sale: "Este simplu sa fii fericit, dar este greu sa fii simplu.” Fericirea deplina exista si acest lucru nu inseamna putin, este triumful omului asupra spiritului. Dar, fara indoiala, este foarte rara. Mai exact, asa cum sunea Carl Gustav Jung: „95% dintre oameni isi traiesc 95% din viata in mod inconstient.”





Niciun comentariu: