În căutarea fericirii
George Sanders, un
faimos actor englez, s-a sinucis in 1972 intr-un hotel din Barcelona sia lasat
un bilet in care isi motiva gestul: "Draga lume, plec pentru ca ma
plictisesc. Simt ca am trait destul de mult. Va las cu grijile voastre in aceasta
hazna dulce. Mult noroc!" Viata ii oferise tot ce-si dorea si, inainte de
a implini 66 de ani, era prea plictisit ca sa traiasca astfel. La polul opus,
curentul minimalist ne indeamna la simplitate si la valorile esentiale: „Nu lasa societatea de consum sa te consume!” , "Iubiti oamenii
si folositi lucrurile, pentru ca invers nu merge niciodata!". In campania
prezidentiala din 1968, Robert Kennedy si-a incheiat discursul cu fraza: “Produsul
national brut masoara totul, cu exceptia lucrurilor care fac viata sa merite
traita.”Intre austeritate si acumularea avida de bunuri, oamenii, de cand se
stiu, isi incep si isi sfarsesc zilele in cautarea fericirii. Rareori afirma ca
au gasit-o si nu sunt prea siguri de asta. Viata ne ofera, mai degraba, doua
moduri de a fi nefericiti: avand tot ce vrem si neavand ce ne dorim.
Maestrulspiritual Vivekananda (1863 –1902),
care a purtat mesajul Indiei traditionale in Statele Unite, a facut o
observatie profunda: „Viata sociala in Occident este precum un hohot de ras;
dedesuptul lui, insa, se afla un adevarat planset,tristete adanca si suferinta.
Veselia oamenilor si frivolitatea sunt doar de suprafata. In India, tristetea
si suferinta sunt la suprafata, dar dedesuptul lor este detasare, bunatate si
compasiune.”
Filozoful mistic Filon, din Alexandria
Egiptului antic, intelesese inca de pe vremea lui problema spinoasa a
fericirii: "Fii
bun, pentru ca toti cei pe care ii intalnesti au de dat o lupta grea". De
atunci si pana in zilele noastre, generalul uman nu s-a schimbat, iar fericirea a ramas o preocupare primordiala a vietii. Desi o cautam, se pare, insa, ca ne
intoarce spatele.
Dan Gilbert, psiholog
la Harvard, spunea intr-o conferinta TED din 2004 (The surprising science of
hapiness): "De la studii in natura la studii de laborator vedem ca
pierderea sau castigarea alegerilor, pierderea sau dobandirea unui
partener romantic, obtinerea sau nu unei promovari, trecerea sau
picarea unui examen la facultate si asa mai departe, au mult mai putin impact, mai
putina intensitate si mult mai putina durata decat se asteapta oamenii sa
aiba. Un studiu recent despre traumele majore din viata, sugereaza ca
daca trauma a avut loc cu mai mult de trei luni in urma, cu doar cateva
exceptii, nu are niciun impact asupra fericirii noastre." Merge chiar
mai departe: "Iata doua scenarii diferite: Unul dintre ele este sa castigati
la loterie, asta inseamna cam 314 milioane de dolari. Iar celalalt
este sa deveniti paraplegici. Exista date despre aceste doua grupuri de
oameni, despre cat de fericiti sunt: la un an dupa ce nu-si mai pot folosi
picioarele sau dupa ce au castigat la loterie, paraplegicii si castigatorii sunt
la fel de fericiti." Singura observatie pe care as face-o eu este
inlocuirea concluziei finale cu inversa ei: "sunt la fel de
nefericiti."Psihologia pozitiva,
literatura motivationala si metodele tot mai variate de autodezvoltare,
incearca sa ne ajute. Daca, totusi, ramanem lucizi si sinceri cu noi insine, ele
nu reusesc sa ne rezolve problemele mai mult decat reuseste un orb sa conduca
alti orbi, pentru ca tot la nefericire ne intoarcem.
Joe Vitale, un personaj din cartea si filmul
"Secretul", care a scris despre traditia hawaiiana kahuna si a
colaborat cu vestitul psiholog Ihaleakala Hew Len, povesteste in cartea sa, Zero
limite: "Noptea trecuta am stat de vorba la telefon cu un autor de
succes si guru cunoscut. Fusesem un fan al sau timp de ani de zile. Ador toate
cartile lui, sunt un mare admirator al mesajelor transmise de el. Pentru ca si
lui ii plac cartile mele, am facut cunostinta si am discutat. Dar am ramas
socat de ceea ce vorbeam cu el. Acest expert in dezvoltare personala mi-a spus
povestea oribila a ultimilor sai ani. Ajunsese victima abuzurilor comise de o persoana
iubita. In timp ce vorbeam, m-am gandit cum poate spune ca este o victima,
pentru ca mesajul sau principal vorbeste despre asumarea responsabilitatii
pentru propria viata.Pentru prima data am realizat ca aproape toti – inclusiv
expertii care ii invata pe altii cum sa traiasca, inclusiv eu – habar nu au ce
fac. Tuturor le lipseste o piesa din puzzle. Ajung intr-un punct cand cred ca
tot ce a functionat in situatiile trecute de criza va functiona si in cele
viitoare, si va functiona la fel pentru toti. Dar viata nu e chiar asa; suntem
diferiti si existenta ni se schimba mereu. Cand te gandesti ca ai scos-o la
capat, apare iar o problema si lucrurile scapa de sub control."
In catea Reantoarcerea la sacru,un
psihiatru extrem de motivat, care a cautat intelepciunea prin toate colturile
ezoterice ale lumii, Carlos Warter, povesteste si el:"O lectie importanta
pe care am primit-o atunci si care avea sa-mi modeleze destinul s-a petrecut, in
mod ironic, acasa la unul dintre
profesorii mei. Intr-o seara, fusesem invitat la masa la el. Gazda mea era un
psihiatru celebru, ale carui publicatii aveau rasunet international. Ii
citisem cartile inca din Chile. Descoperirile si articolele sale pareau sa
transforme domeniul respectiv. Ma asteptam sa luam masa cu restul familiei, dar
cand am sosit, erau puse numai doua tacamuri pe masa destul de mare din
sufragerie. In America de Sud, mesele de seara sunt ocazii sociale de a
cunoaste oameni si a discuta afaceri, si de aceea am crezut ca o masa in doi va
fi cam posomorata. Profesorul pregatise el insusi mancarea, care era simpla si
nepretentioasa. Dupa ce a adus mancarea a deschis o sticla de whiski si s-a
pornit pe relatat mizeriile vietii lui. In timp ce beam impreuna, mi-a spus ca
sotia lui se intalnea cu un alt barbat. Fiind un gentlemen din Boston, bunul
doctor a fost de acord sa locuiasca mai departe cu ea, dar in dormitoare
separate. Fiica sa era dependenta de droguri si locuia pe strazile din
cartierul High-Ashbury din San Francisco. Fiul sau plecase in Canada ca sa
evite incorporarea in timpul razboiului din Vietnam. Familia nu mai avea nici structura, nici
centru.Am ramas peste noapte acolo. M-a condus la etaj si mi-a spus: 'Poti
ramane in camera asta, daca vrei.''Camera' era un apartament minunat, cu o baie
enorma si tot felul de detalii frumoase. Desi eram obosit, n-am putut dormi.
M-am uitat prin fereastra din dormitorul acestei case splendide. Am ramas trei
ore in sir si m-am gandit la omul celebru care locuia in aceasta casa mare si
tacuta. Pentru o asemenea viata ma pregateam oare?"
Lucrurile se complica mai mult daca luam in
considerare si criticile aduse gandirii pozitive. Am ales un exemplu care ar
trebui sa ne dea de gandit:"Psihoterapeutul german, dr. Giinter Scheich, a
fost unul din putinii care a indraznit sa critice aceasta tehnica de gandire.
El a scris o carte intitulataGandirea pozitivaimbolnaveste, in care
documenteaza suferintele unor 'ganditori pozitivi'. Punctul esential in critica
'gandirii pozitive' este promisiunea acesteia de a putea atinge, cu ajutorul
programarii gandurilor, o stare de armonie continua, senzatii nealterate de
fericire si o sanatate mai buna. Pentru a atinge acest tel, sentimentele 'negative',
precum tristetea, teama, ura sau dispretul, trebuie combatute. In schimb,
realitatea demonstreaza ca omul nu poate opri cu nici un chip 'suisul si coborasul'
sentimentelor sale. Emotiile de baza nu sunt lipsite de insemnatate pentru viata
omului. Cine se luptain permanenta cu ele, se imbolnaveste. Studiileintreprinse
arata ca o gandire pozitiva exagerata ofera de fapt o sursa de alimentare
pentru gandurile negative. Ele pot deveni extrem de puternice in mintile 'ganditorilor
pozitiv', punand in miscare un cerc vicios, care poate produce daune sufletesti
grave."
Suntem, deci, suficient de realisti incat sa recunoastem ca fericirea pe
care o cautam in exterior sau prin mijloace artificiale, ne scapa printre
degete?Si daca nu am obosit cautand-o, sa ne gandim ca trebuie sa schimbam
abordarea, ceva de genul in care Dumnezeu ii raspunde lui Neal Donald Welsh, in
volumele sale intitulate Conversatii cu Dumnezeu: "Nu veniti catre
mine cu mintea, veniti pe cararea inimii voaste!" Si sa ne mai intrebam, la sfarsit, daca exista oameni care au atins fericirea
deplina, acea stare indescriptibila. Vom vedea ca exista.
Deocamdata, sa reflectam la vorbele un batran
indian american:“Nu ma intereseaza unde locuiesti si cati bani ai, nu ma
intereseaza cine esti si cum ai ajuns aici. Vreau sa stiu daca poti sa ramai
singur cu tine insuti si daca-ti place cu adevarat propria companie in clipele
de singuratate. Vreau sa stiu ce te sustine din interior atunci cand toate
celelalte se prabusesc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu