Unul dintre cele mai bune criterii de stabilire a valorii în literatură este stabilirea apartenenței unei opere la statutul de unicat sau la acela de producție de serie. Desigur, unele scrieri sunt de serie limitată.
P.S. Cam la fel ar putea fi diferențiați, calitativ, jucătorii de fotbal. Maradona, Cruyff, Messi, Ronaldinho, Gascoigne, Best, Ibrahimovici, Dobrin sunt cu siguranță unicate. Revenind la literatură, mă întreb cum ar putea roboții angajați de marile edituri occidentale să deosebească manuscrisele bune de cele proaste. ”Vandabil” este echivalent cu ”valoros”?
Se afișează postările cu eticheta Cruyff. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cruyff. Afișați toate postările
vineri, 15 august 2014
joi, 2 mai 2013
Şi artiştii se împuşcă
A mai murit o lume.
Barcelona a retrogradat în competiţia marilor valori sportive.
Acelaşi lucru l-am spus când steaua lui Roger Federer a început să apună.
Există o frontieră dincolo de care sportul devine artă. Echipa de fotbal a Barcelonei trecuse această graniţă. Ca şi Năstase, Federer, Muhhamad Ali, Nadia Comăneci, Cristan Gaţu, Johan Cruyff, Maradona, Ronaldinho, Messi.
Acum suntem mai săraci. Acceptând riscuri imense, jocul retro, dar creativ, al Barcelonei se impunea numai în condiţiile unei evoluţii perfecte a jucătorilor. Ei nu au avut un mare portar, nici un vârf de meserie. Cei mai mulţi componenţi ai lotului sunt mici de statură, vulnerabili la un angajament fizic total, ca şi la fazele fixe. În plus, atacanţii, cu excepţia lui Messi, nu ştiu să tragă la poartă. Singura lor şansă era să-şi debusoleze adversarul prin execuţii de fineţe, în regim de mare viteză. A fost necesară o fracţiune de secundă în plus la preluările unui jucător, ca totul să se ducă de râpă. Şi inevitabilul s-a produs. Înnoirea echipei ar fi trebuit să fie iniţiată până la declanşarea falimentului. Introducerea unui vârf autentic, revigorarea apărării, aducerea unui portar de clasă erau măsuri care ar fi condus la reinventarea echipei. Catalanii au preferat să-i pună în cârcă lui Messi tot jocul - Xavi nu mai funcţiona, iar Iniesta este destul de lent - şi să-şi exploateze, până la epuizare, vechile atuuri.
Voi rămâne cu amintiri frumoase legate de Barcelona. Şi nu-mi vor plăcea niciodată echipele anti-joc create de Mourinho. ( Păcat că şi-a folosit stilul şi la Real, unde sunt mulţi jucători de creaţie, printre care Ronaldo şi Ozil. )
Iar în finală nu voi ţine cu maşina de fotbal numită Bayern Munchen.
Prefer să fiu de partea perdantei Borussia Dortmund. Sunt fanul lui Jurgen Klopp. El a reuşit să facă o ehipă mare din nişte jucători aproape modeşti.
Barcelona a retrogradat în competiţia marilor valori sportive.
Acelaşi lucru l-am spus când steaua lui Roger Federer a început să apună.
Există o frontieră dincolo de care sportul devine artă. Echipa de fotbal a Barcelonei trecuse această graniţă. Ca şi Năstase, Federer, Muhhamad Ali, Nadia Comăneci, Cristan Gaţu, Johan Cruyff, Maradona, Ronaldinho, Messi.
Acum suntem mai săraci. Acceptând riscuri imense, jocul retro, dar creativ, al Barcelonei se impunea numai în condiţiile unei evoluţii perfecte a jucătorilor. Ei nu au avut un mare portar, nici un vârf de meserie. Cei mai mulţi componenţi ai lotului sunt mici de statură, vulnerabili la un angajament fizic total, ca şi la fazele fixe. În plus, atacanţii, cu excepţia lui Messi, nu ştiu să tragă la poartă. Singura lor şansă era să-şi debusoleze adversarul prin execuţii de fineţe, în regim de mare viteză. A fost necesară o fracţiune de secundă în plus la preluările unui jucător, ca totul să se ducă de râpă. Şi inevitabilul s-a produs. Înnoirea echipei ar fi trebuit să fie iniţiată până la declanşarea falimentului. Introducerea unui vârf autentic, revigorarea apărării, aducerea unui portar de clasă erau măsuri care ar fi condus la reinventarea echipei. Catalanii au preferat să-i pună în cârcă lui Messi tot jocul - Xavi nu mai funcţiona, iar Iniesta este destul de lent - şi să-şi exploateze, până la epuizare, vechile atuuri.
Voi rămâne cu amintiri frumoase legate de Barcelona. Şi nu-mi vor plăcea niciodată echipele anti-joc create de Mourinho. ( Păcat că şi-a folosit stilul şi la Real, unde sunt mulţi jucători de creaţie, printre care Ronaldo şi Ozil. )
Iar în finală nu voi ţine cu maşina de fotbal numită Bayern Munchen.
Prefer să fiu de partea perdantei Borussia Dortmund. Sunt fanul lui Jurgen Klopp. El a reuşit să facă o ehipă mare din nişte jucători aproape modeşti.
Etichete:
Bayern Munchen,
Borussia Dortmund,
Cruyff,
F. C. Barcelona,
Federer,
Jurgen Klopp,
Maradona,
Messi,
Muhhamad Ali
Abonați-vă la:
Postări (Atom)