Întâlnire în vis

”Dacă, printr-o minune, adorm, vine cineva și mă trezește. Dacă nu vine, visez că vine. Când se întâmplă, foarte rar, să dorm adânc, visez că sunt treaz. Există o rețetă de somn fără vise care te întorc perpetuu la realitate?
P.S. E dimineață și nu pot închide un ochi.”

Așa scriam de dimineață.

Pe la ora șapte am adormit. Și ce să vezi? În fața mea a apărut Dumitru Augustin Doman, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare : pantofi, costum, cămașă, cravată, pălărie. Un nobil rus impunător. În alb eram și eu și ne-am repezit unul spre celălalt, îmbrățișându-ne și pupându-ne rusește. Înțolit la fel, dar mai înalt decât este în realitate, pe lângă noi a încercat să se strecoare Mircea Cărtărescu. L-am înșfăcat și l-am ținut lângă noi. Imediat a apărut Radu Aldulescu, înveșmântat și el numai în alb, elegant și cu pălăria pe-o sprânceană. Stăteam în cerc și ne priveam unii pe alții. Frumusețea le strălucea pe fețe, erau tineri, supli, stilați. Apoi l-am întrebat pe Cărtărescu despre domeniul său. Se făcea că are o proprietate imensă, cu păduri, un râu și un mic palat. Mi-a povestit, privindu-mă în ochi, despre frumusețea râului și despre arhitectura castelului său. Eram toți fericiți. 

Apoi tovarășii mei au pornit în șir indian, către soare-apune. Ultimul, apărut de nicăieri, părea un necunoscut. Era leit regretatul Dinu Manolache, dar în mintea mea se suprapunea cu chipul unui Dan Stanca seducător. ”Ce frumos e ăsta, ultimul!” a exclamat un glas de femeie.

Și se topeau în purpura asfințitului.

Un hăhăit gros, băsescian, dar aparținând unui potentat local, a rupt vraja și m-am trezit. 

Era ora nouă.

Onoare

* Primul câine pe care l-am îmblânzit, Paşa ( de la rusescul Pavel, nicidecum de la vreun Ibrahim ! ),  s-a ataşat de mine şi mă copleşeşte cu afecţiunea lui de câte ori trec să-l văd. Al doilea, care venea în vizită la Paşa, s-a lăsat şi el înduplecat de bunăvoinţa mea şi, până la urmă, a fost băgat în curte. A stat câteva zile, dar într-o noapte a început să urle şi a sărit gardul, în căutarea tovarăşilor săi vagabonzi.
Azi, la şcoală, un dialog :
- Dom' profesor, vă rog să mă învoiţi şi pe mine de la ultima oră !
- Pentru ce, mă rog ?
- Nu e nimeni acasă şi trebuie să dau mălai puilor.
- S-a făcut, dar ai grijă la maşini !
- Dom' profesor, îl învoiţi şi pe Cristi ?
- Păi, pe Cristi de ce ?
- Ca să vină cu mine, fiindcă mi-e urât să stau singur acasă.
Alt copil, un prichindel :
- Dom profesor, când îmi explicaţi şi mie care e treaba cu fantomele ?
- ...
- Aud întruna zgomote în camerele bunicilor mei.
- Şi bunicii unde sunt ?
- Au murit anul trecut. Acum se aud acolo bocănituri. Şi mor de frică !
Scenele astea mi-au decreţit fruntea, dar n-au putut alunga tristeţea provocată de neputinţa de a ajuta câinele vagabond.
* Am scos o carte şi trebuie să mărturisesc că mă încearcă un sentiment special că am colaborat editorial cu un poet strălucit. În jurul poeţilor autentici se respiră, fără dubii, un alt aer. Uneori respiraţia e de prisos.
* În sfârşit, cireaşa de pe tort. Deschid nr 4 al revistei Argeş şi caut textele lui Dumitru Augustin Doman, scriitor foarte important, dar şi un comentator cu un extraordinar simţ al valorii. Încep să citesc şi nădejdea nu mi-e proastă : " Dan Perşa face parte din grupul de romancieri manifestat viguros după 1989, optzecişti întârziaţi şi marginali ( cum au fost majoritatea optzeciştilor, de altfel ! ), cei care au dat, fiecare în stilul său şi toţi împreună, noua faţă a romanului românesc : Radu Aldulescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Şerban Tomşa, Ovidiu Nimigean, la care se adaugă poeţii optzeciţti care scriu după 1989 şi roman : Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorge, Marta Petreu, Gellu Dorian, Liviu Ioan Stoiciu, Varujan Vosganian, Valeriu Stancu..."
Sunt bucuros de două ori : o dată, fiindcă Augustin Doman mă citează, a doua oară, pentru că mă aflu într-o companie mai mult decât onorantă.
Să dea domnul să trăim destui ani, ca să putem scrie marile romane pe care le visăm.
Mulţumesc, domnule Dumitru Augustin Doman !

P.S. 1. Yahoo m-a anunţat că un neprieten a încercat să-mi spargă contul de e-mail. Mi se dă şi IP-ul calculatorului respectiv. Îi asigur pe cei din serviciile secrete că nu sunt defel spion în slujba vreunui stat, iar pe curioşii deraiaţi mintal îi anunţ că nu fac trafic cu lucruri compromiţătoare, care s-ar potrivi la un pârdalnic de şantaj. Aşa că potoliţi-vă, dragi bolnavi, şi încercaţi-vă şansa de a vă vindeca, văzându-vă de treabă ! Dacă aveţi aşa ceva.