Zeci de ani am fost și eu victima unei mistificări literare, aparținând lui Eugen Barbu, care spunea, prin 1984, într-un interviu din Revista noastră că Moromeții I ”va rămâne o capodoperă”, dar și că ”țăranul român, cam dostoievskian, după mine, nu mai are aerul patriarhal de altădată; nu mai e snovos, ci dubitativ; e șiret, dar repet, de la nume ( cam rusesc, vezi Ilya Muromeț, care stă pe șanț și vorbește de alții de rău) și până la caracterul destul de discutabil, mi se pare cu totul particular și nereprezentativ, dacă ar fi să ne gândim la esența românească a personajului.” Perfid atac sub centură!
Ideea originii străine a numelui lui Ilie Moromete a prins rădăcini trainice, iar cercetători serioși au arătat că antroponimul Ilie Moromete își are originea în numele unui erou de bâline ucrainene, Ilya Murometz.În masiva sa carte Marin Preda. Portret între oglinzi,( ED. AIUS, Craiova, 2015) cunoscutul istoric literar Stan V. Cristea urmărește, cu acribia-i cunoscută, meandrele problemei în discuție, consemnând, cu onestitate și pe larg, fiecare punct de vedere. Sunt luate în discuție lecturile scriitorului, dar și faptul că ”vicleanul scriitor valah” a vrut să-i impresioneze pe staliniști și să obțină unele avantaje. După multe pagini înțesate de referințe apăsat cărturărești, se ajunge la concluzia cea mai simplă cu putință. Există, în Siliștea-Gumești, o uliță a Moromeților :” cu Ilie Moromete, Niculae Moromete, cu Gheorghe Moromete” Numele ”ai lu' Moromete” se păstrează și astăzi, ”iar scriitorul, fascinat probabil de sonoritatea lui, l-a transferat în familia sa, a Călărașilor”, după cum scrie Dobre I. Burcea-”Siliștean” - nefericit pseudonim, dacă mi se permite, al unui profesor din Videle - în cartea sa Marin Preda și universul Moromeților - adevăr, ficțiune, mit (2006), un fel de compunere documentară, girată de însuși Eugen Simion, iremediabil îndrăgostit de lumea operei lui Preda.
În fine, chestiunea fiind pe deplin elucidată, deși unii o țin înainte cu Ilya Murometz, trebuie să remarcăm că impozantul op al lui Stan V. Cristea conține o impresionantă iconografie. Îl găsim aici și pe adevăratul Ilie Moromete, un bătrân cu pălărie și cu mustăți albe, sprijinindu-se în ciomag, alături de baba sa.
Aș vrea să închei cu o idee care să nu fie luată ca o răutate. Constat mereu, cu surprindere, că Marin Preda nu și-a folosit mai deloc imaginația în opera sa. N-a inventat, adică, mai nimic, ci doar a selectat faptele reale și le-a dat o anumită coerență. E și ceea ce constata, într-o scrisoare din ultimele sale luni de viață, poetul Geo Dumitrescu. Și mai uimitor este că scriitorul a folosit numele reale ale sătenilor săi, stârnindu-le adeseori furia.
Păi, dacă Preda ar fi fost grătian, ar fi pățit-o rău de tot!
P.S. Cartea lui Stan V. Cristea lămurește și alte probleme importante legate de opera și biografia lui Preda : debutul absolut, anii de studii, relațiile cu alți scriitori și cu membrii familiei. E un volum care ar merita o serie de articole, nu o consemnare grăbită, precum cea de față.