În prima tinerețe, un amic fusese poftit de cineva la masă. Văzând cine erau invitații și ce discutau ei, el a preferat să se dea țăran neaoș, pitoresc, din bardă, scoțând din când în când câte o scurtă propoziție, însoțită de exclamații potrivite cu împrejurarea și rostite cu un apăsat accent maramureșean. Ca să nu se facă de râs, a tot făcut pe prostul, pe fondul conversațiilor elevate, aproape inaccesibile minții sale, întreținute de musafiri. Când a fost adus peștele, prietenul meu a mărturisit face alergie dacă mănâncă așa ceva, s-a ridicat brusc de la masă și a dispărut fără alte explicații. Se speriase de tacâmurile care îi fuseseră puse în față.
Desigur, nu aceasta este situația cărților despre care ne este frică să scriem.
Trebuie să prinzi de gât o anumită idee pentru a putea scrie despre Homer, fără să fii ridicol.
E necesar să găsești un ton special ca să însăilezi niște gânduri despre romanele lui Dostoievski, fără să fii penibil.
Ai nevoie de multă inspirație pentru a ordona niște pasaje despre Rabelais, Cehov, Gogol, Canetti, Buzzati, Lowry sau John Kennedy Toole, fără să fii banal.
Și e firesc să ai mereu ideile și argumentele la tine atunci când îți dai cu părerea despre orice autor, ca să nu arăți că ești prost.
Moartea lui Bunny Munro de Nick Cave este o carte despre care mi-e teamă să scriu. Mi se pare uluitoare, scrisă cu mult talent, dar simt că mă manipulează afectiv și mă duce într-o zonă excesiv de sentimentală. Mă orbește cumva și mă face să văd numai anumite lucruri și să apreciez aspecte lipsite de interes. Dar pot spune răspicat că romanul este, vorba lui Constantin Piștea, cel puțin bun.
P.S. Curios e că mulți indivizi vor să-și intimideze semenii, agitându-și măciucile lustruite. Printre cei care doreau să fie știuți de frică erau și scriitori. Un apreciat poet umbla cu o rangă în servietă și îi altoia în cap, fără ezitare, pe criticii care nu scriau de bine despre el. Mai târziu, ajuns la Baricada, schimbase ranga cu un baston, după cum mi-a povestit cineva. Ideea e că criticul literar ar putea beneficia de un regim asemănător cu al magistraților, adică să aibă dreptul de a purta armă. Poate că nici scriitorul n-ar trebui să umble cu mâinile goale când se întâlnește pe stradă cu personajele sale. Nu zicea personajul Otto Katz că-l va snopi în bătaie pe prozatorul Jaroslav Hasek?
Se afișează postările cu eticheta Moartea lui Bunny Munro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moartea lui Bunny Munro. Afișați toate postările
duminică, 24 august 2014
Cărțile despre care ți-e frică să scrii
Etichete:
Buzzati,
Canetti,
Cehov,
Dostoievski,
Gogol,
Homer,
John Kennedy Toole,
Lowry,
Moartea lui Bunny Munro,
Nick Cave
miercuri, 16 aprilie 2014
Două săptămâni fără net
Alimentatorul modemului meu a cedat definitiv şi două săptămâni nu am avut net. Abia azi a venit cineva şi l-a înlocuit.
Mă gândesc cât de mult şi de artificial - n-am zis "de inutil"! - se complică treptat viaţa noatră. Imediat ce suntem rupţi de nişte repere inimaginabile pentru înaintaşii noştri, ne simţim pierduţi, ca nişte animale căzute într-o groapă, în inima junglei. Marin Preda, care a crescut la ţară şi îşi făcuse nevoile prin bălării, mărturiseşte undeva - în Convorbirile cu Florin Mugur - că a resimţit ca pe o mare tragedie faptul că la un moment dat n-a mai avut apă la baie!
Ne iluzionăm să credem că semănăm cu înaintaşii noştri, dar nu mai suntem deloc, în datele noastre fundamentale, oamenii care au fost. E bine? E rău? Sunt oameni cu care nu te-ai întâlnit niciodată în realitate şi dacă nu-i "vezi" o vreme pe net, te agiţi şi întrebi de ei. Ce li s-a întâmplat? Ce-au păţit? Şi, în defenitiv, pentru noi sunt nişte necunoscuţi.
P.S. Trăiesc încă sun şocul lecturii romanului lui Nick Cave Moartea lui Bunny Munro.Îcerc să-mi adun impresiile, pentru a scrie câteva rânduri despre o tragedie uluitor redată epic.
Acum e clar că Messi nu mai este ce era. Dacă vor merge tot aşa, Bale şi Di Maria sunt următorii lideri mondiali ai acestui sport.

Marin Preda,
Moartea lui Bunny Munro,
modem,
net,
Nick Cave
Abonați-vă la:
Postări (Atom)