Iaşii din vis

Le-am spus multor prieteni că am un adevărat cult pentru ardeleni şi moldoveni. Cu primii m-am împrietenit pe unde m-am întâlnit, mai ales cu maghiarii, iar pe ceilalţi, neavând contacte îndelungate cu ei, i-am admirat de la distanţă.
Stau într-un loc peste care odinioară îşi lăsau umbra Codrii Vlăsiei. Mai jos se află Pădurea Nebună, Teleormanul. Copacii au fost însă tăiaţi şi a rămas un peisaj monoton, obositor, deprimant. Câmpie goală, întreruptă, ici şi colo, de râpe lipsite de haz.
Ţinuturile pe care le locuiesc ardelenii şi moldovenii mi se par, în schimb, fabuloase. Transilvania şi Moldova sunt locuri sacre ale istoriei noastre, întinderi de pămân mitice. E cert că spaţiul în care trăim ne modelează trăsăturile morale. Plaiurile şi munţii  Moldovei au zămislit oameni frumoşi, bogaţi afectiv, talentaţi, generoşi.  De acolo vin scriitori şi artişti incomparabili. Am cunoscut în anii facultăţii un moldovean, Costache, care era omul cu cel mai mult umor, dintre toţi cei pe care i-am cunoscut într-o viaţă. Era de o veselie debordandă şi, deşi eram internaţi amândoi în Spitalul Studenţesc din Bucureşti ( eu având probleme serioase ), râdeam împreună până leşinam. Scriitorul favorit al lui Costache, ca şi al multor ieşeni de atunci, era Marin Sorescu.
Mi-am dorit totdeauna să locuiesc într-o zonă colinară, să am o casă pe un deal de unde să văd orizonturile lumii mai largi. ( Oricine poate vedea că nu exagerez cu pretenţiile, nu cer Divinităţii o insulă în Mediterana, aşa cum au alde Berbecali. Nici măcar o vilă la Miami. Sunt destul de modest. )
Mă facinează însă oraşul Iaşi, pe care nu l-am văzut niciodată. Atâtea genii şi-au purtat paşii pe străzile acelea, încât bănuiesc că piatra, lemnul şi varul s-au umanizat şi respiră la propriu. Cum va fi fost o plimbare a lui Sadoveanu ? Invitat la Iaşi de G. Ibrăileanu, sclipitorul George Topîrceanu se duce acolo când avea 25 de ani, ca un alt Hans Castorp descoperind o lume magică, şi nu mai pleacă până la moarte.
Nu ţin să mă stabilesc în Copou sau în apropierea teiului lui Eminescu, dar aş fi mulţumit să găsesc o bojdeucă în Mahalaua Ţicăului, precum gurmandul Creangă sau, mult mai târziu, celestul Mihai Ursachi.

PAŞTE FERICIT !

E timpul să alungăm întunericul din noi şi să ne întindem mâinile.
Avem în fiinţa noastră sădită ideea de bine.
Putem fi buni ! Reamintesc că în Ţara Românească şi în Moldova n-a existat niciodată un călău de etnie română. Fiindcă niciunul dintre străbunii noştri nu s-au angajat să omoare oameni, cu leafă, Ţara Românească a stat patru luni fără gâde.
Ţin, în acelaşi timp, să precizez că şi celelalte făpturi au, ca şi noi, oamenii, dreptul la viaţă.
Cititorilor acestui blog, ca şi foştilor, actualilor şi viitorilor prieteni - aşa îi văd pe cetăţenii din jurul meu, fiindcă duşmani nu am - le urez un Paşte fericit ! Sau, cum ar spune poetul Kocsis Francisko :
 Sărbători fericite ! Paşte luminat ! Binecuvântare şi har !