duminică, 13 mai 2012

Iaşii din vis

Le-am spus multor prieteni că am un adevărat cult pentru ardeleni şi moldoveni. Cu primii m-am împrietenit pe unde m-am întâlnit, mai ales cu maghiarii, iar pe ceilalţi, neavând contacte îndelungate cu ei, i-am admirat de la distanţă.
Stau într-un loc peste care odinioară îşi lăsau umbra Codrii Vlăsiei. Mai jos se află Pădurea Nebună, Teleormanul. Copacii au fost însă tăiaţi şi a rămas un peisaj monoton, obositor, deprimant. Câmpie goală, întreruptă, ici şi colo, de râpe lipsite de haz.
Ţinuturile pe care le locuiesc ardelenii şi moldovenii mi se par, în schimb, fabuloase. Transilvania şi Moldova sunt locuri sacre ale istoriei noastre, întinderi de pămân mitice. E cert că spaţiul în care trăim ne modelează trăsăturile morale. Plaiurile şi munţii  Moldovei au zămislit oameni frumoşi, bogaţi afectiv, talentaţi, generoşi.  De acolo vin scriitori şi artişti incomparabili. Am cunoscut în anii facultăţii un moldovean, Costache, care era omul cu cel mai mult umor, dintre toţi cei pe care i-am cunoscut într-o viaţă. Era de o veselie debordandă şi, deşi eram internaţi amândoi în Spitalul Studenţesc din Bucureşti ( eu având probleme serioase ), râdeam împreună până leşinam. Scriitorul favorit al lui Costache, ca şi al multor ieşeni de atunci, era Marin Sorescu.
Mi-am dorit totdeauna să locuiesc într-o zonă colinară, să am o casă pe un deal de unde să văd orizonturile lumii mai largi. ( Oricine poate vedea că nu exagerez cu pretenţiile, nu cer Divinităţii o insulă în Mediterana, aşa cum au alde Berbecali. Nici măcar o vilă la Miami. Sunt destul de modest. )
Mă facinează însă oraşul Iaşi, pe care nu l-am văzut niciodată. Atâtea genii şi-au purtat paşii pe străzile acelea, încât bănuiesc că piatra, lemnul şi varul s-au umanizat şi respiră la propriu. Cum va fi fost o plimbare a lui Sadoveanu ? Invitat la Iaşi de G. Ibrăileanu, sclipitorul George Topîrceanu se duce acolo când avea 25 de ani, ca un alt Hans Castorp descoperind o lume magică, şi nu mai pleacă până la moarte.
Nu ţin să mă stabilesc în Copou sau în apropierea teiului lui Eminescu, dar aş fi mulţumit să găsesc o bojdeucă în Mahalaua Ţicăului, precum gurmandul Creangă sau, mult mai târziu, celestul Mihai Ursachi.

2 comentarii:

Ramona spunea...

Buna seara!:)
As scrie in "dulsili grai moldovinesc", dar ma tem ca as provoca numeroase neintelegeri lingvistice, mai mult sau mai putin voite..:)
Ma tem ca toti avem pareri de rau ca nu apartinem unui loc, sau l-am pierdut undeva, in copilarie. Eu, cand ies dintre coline, mai jos de Galati, raman cu privirea pironita pe intinderile nesfarsite si cu gandul la ciulinii lui Panait Istrati. E un farmec de nespus, ca si in privelistea mareata a Bucegilor. Cred ca totul tine de perceptia personala, dar dv. stiti sa exprimati starile acestea mult mai bine.
P.S.: Targul Iesilor e , intr-adevar, foarte frumos .

Şerban Tomşa spunea...

Ramona,
mi-ar fi plăcut să-mi scrii moldovineşte. :)
Ai dreptate, fiecare aspiră spre ceea ce nu are. beduinii visează ninsori, iar eschimoşii ar vrea să-şi încălzească oasele în corturi ridicate în deşert.
Te asigur însă că mai frumoase sunt colinele tale decât farfuria câmpiei. :)
Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată la Ieşi. :)