A noua scrisoare de la Manuel Angelescu

În căutarea fericirii

George Sanders, un faimos actor englez, s-a sinucis in 1972 intr-un hotel din Barcelona sia lasat un bilet in care isi motiva gestul: "Draga lume, plec pentru ca ma plictisesc. Simt ca am trait destul de mult. Va las cu grijile voastre in aceasta hazna dulce. Mult noroc!" Viata ii oferise tot ce-si dorea si, inainte de a implini 66 de ani, era prea plictisit ca sa traiasca astfel. La polul opus, curentul minimalist ne indeamna la simplitate si la valorile esentiale: „Nu lasa societatea de consum sa te consume!” , "Iubiti oamenii si folositi lucrurile, pentru ca invers nu merge niciodata!". In campania prezidentiala din 1968, Robert Kennedy si-a incheiat discursul cu fraza: “Produsul national brut masoara totul, cu exceptia lucrurilor care fac viata sa merite traita.”Intre austeritate si acumularea avida de bunuri, oamenii, de cand se stiu, isi incep si isi sfarsesc zilele in cautarea fericirii. Rareori afirma ca au gasit-o si nu sunt prea siguri de asta. Viata ne ofera, mai degraba, doua moduri de a fi nefericiti: avand tot ce vrem si neavand ce ne dorim.

Maestrulspiritual Vivekananda (1863 –1902), care a purtat mesajul Indiei traditionale in Statele Unite, a facut o observatie profunda: „Viata sociala in Occident este precum un hohot de ras; dedesuptul lui, insa, se afla un adevarat planset,tristete adanca si suferinta. Veselia oamenilor si frivolitatea sunt doar de suprafata. In India, tristetea si suferinta sunt la suprafata, dar dedesuptul lor este detasare, bunatate si compasiune.”

Filozoful mistic Filon, din Alexandria Egiptului antic, intelesese inca de pe vremea lui problema spinoasa a fericirii: "Fii bun, pentru ca toti cei pe care ii intalnesti au de dat o lupta grea". De atunci si pana in zilele noastre, generalul uman nu s-a schimbat, iar fericirea a ramas o preocupare primordiala a vietii. Desi o cautam, se pare, insa, ca ne intoarce spatele.

Dan Gilbert, psiholog la Harvard, spunea intr-o conferinta TED din 2004 (The surprising science of hapiness): "De la studii in natura la studii de laborator vedem ca pierderea sau castigarea alegerilor, pierderea sau dobandirea unui partener romantic, obtinerea sau nu unei promovari, trecerea sau picarea unui examen la facultate si asa mai departe, au mult mai putin impact, mai putina intensitate si mult mai putina durata decat se asteapta oamenii sa aiba. Un studiu recent despre traumele majore din viata, sugereaza ca daca trauma a avut loc cu mai mult de trei luni in urma, cu doar cateva exceptii, nu are niciun impact asupra fericirii noastre." Merge chiar mai departe: "Iata doua scenarii diferite: Unul dintre ele este sa castigati la loterie, asta inseamna cam 314 milioane de dolari. Iar celalalt este sa deveniti paraplegici. Exista date despre aceste doua grupuri de oameni, despre cat de fericiti sunt: la un an dupa ce nu-si mai pot folosi picioarele sau dupa ce au castigat la loterie, paraplegicii si castigatorii sunt la fel de fericiti." Singura observatie pe care as face-o eu este inlocuirea concluziei finale cu inversa ei: "sunt la fel de nefericiti."Psihologia pozitiva, literatura motivationala si metodele tot mai variate de autodezvoltare, incearca sa ne ajute. Daca, totusi, ramanem lucizi si sinceri cu noi insine, ele nu reusesc sa ne rezolve problemele mai mult decat reuseste un orb sa conduca alti orbi, pentru ca tot la nefericire ne intoarcem.

Joe Vitale, un personaj din cartea si filmul "Secretul", care a scris despre traditia hawaiiana kahuna si a colaborat cu vestitul psiholog Ihaleakala Hew Len, povesteste in cartea sa, Zero limite: "Noptea trecuta am stat de vorba la telefon cu un autor de succes si guru cunoscut. Fusesem un fan al sau timp de ani de zile. Ador toate cartile lui, sunt un mare admirator al mesajelor transmise de el. Pentru ca si lui ii plac cartile mele, am facut cunostinta si am discutat. Dar am ramas socat de ceea ce vorbeam cu el. Acest expert in dezvoltare personala mi-a spus povestea oribila a ultimilor sai ani. Ajunsese victima abuzurilor comise de o persoana iubita. In timp ce vorbeam, m-am gandit cum poate spune ca este o victima, pentru ca mesajul sau principal vorbeste despre asumarea responsabilitatii pentru propria viata.Pentru prima data am realizat ca aproape toti – inclusiv expertii care ii invata pe altii cum sa traiasca, inclusiv eu – habar nu au ce fac. Tuturor le lipseste o piesa din puzzle. Ajung intr-un punct cand cred ca tot ce a functionat in situatiile trecute de criza va functiona si in cele viitoare, si va functiona la fel pentru toti. Dar viata nu e chiar asa; suntem diferiti si existenta ni se schimba mereu. Cand te gandesti ca ai scos-o la capat, apare iar o problema si lucrurile scapa de sub control."

In catea Reantoarcerea la sacru,un psihiatru extrem de motivat, care a cautat intelepciunea prin toate colturile ezoterice ale lumii, Carlos Warter, povesteste si el:"O lectie importanta pe care am primit-o atunci si care avea sa-mi modeleze destinul s-a petrecut, in mod ironic,  acasa la unul dintre profesorii mei. Intr-o seara, fusesem invitat la masa la el. Gazda mea era un psihiatru celebru, ale carui publicatii aveau rasunet international. Ii citisem cartile inca din Chile. Descoperirile si articolele sale pareau sa transforme domeniul respectiv. Ma asteptam sa luam masa cu restul familiei, dar cand am sosit, erau puse numai doua tacamuri pe masa destul de mare din sufragerie. In America de Sud, mesele de seara sunt ocazii sociale de a cunoaste oameni si a discuta afaceri, si de aceea am crezut ca o masa in doi va fi cam posomorata. Profesorul pregatise el insusi mancarea, care era simpla si nepretentioasa. Dupa ce a adus mancarea a deschis o sticla de whiski si s-a pornit pe relatat mizeriile vietii lui. In timp ce beam impreuna, mi-a spus ca sotia lui se intalnea cu un alt barbat. Fiind un gentlemen din Boston, bunul doctor a fost de acord sa locuiasca mai departe cu ea, dar in dormitoare separate. Fiica sa era dependenta de droguri si locuia pe strazile din cartierul High-Ashbury din San Francisco. Fiul sau plecase in Canada ca sa evite incorporarea in timpul razboiului din Vietnam.  Familia nu mai avea nici structura, nici centru.Am ramas peste noapte acolo. M-a condus la etaj si mi-a spus: 'Poti ramane in camera asta, daca vrei.''Camera' era un apartament minunat, cu o baie enorma si tot felul de detalii frumoase. Desi eram obosit, n-am putut dormi. M-am uitat prin fereastra din dormitorul acestei case splendide. Am ramas trei ore in sir si m-am gandit la omul celebru care locuia in aceasta casa mare si tacuta. Pentru o asemenea viata ma pregateam oare?"

Lucrurile se complica mai mult daca luam in considerare si criticile aduse gandirii pozitive. Am ales un exemplu care ar trebui sa ne dea de gandit:"Psihoterapeutul german, dr. Giinter Scheich, a fost unul din putinii care a indraznit sa critice aceasta tehnica de gandire. El a scris o carte intitulataGandirea pozitivaimbolnaveste, in care documenteaza suferintele unor 'ganditori pozitivi'. Punctul esential in critica 'gandirii pozitive' este promisiunea acesteia de a putea atinge, cu ajutorul programarii gandurilor, o stare de armonie continua, senzatii nealterate de fericire si o sanatate mai buna. Pentru a atinge acest tel, sentimentele 'negative', precum tristetea, teama, ura sau dispretul, trebuie combatute. In schimb, realitatea demonstreaza ca omul nu poate opri cu nici un chip 'suisul si coborasul' sentimentelor sale. Emotiile de baza nu sunt lipsite de insemnatate pentru viata omului. Cine se luptain permanenta cu ele, se imbolnaveste. Studiileintreprinse arata ca o gandire pozitiva exagerata ofera de fapt o sursa de alimentare pentru gandurile negative. Ele pot deveni extrem de puternice in mintile 'ganditorilor pozitiv', punand in miscare un cerc vicios, care poate produce daune sufletesti grave."

    Suntem, deci, suficient de realisti incat sa recunoastem ca fericirea pe care o cautam in exterior sau prin mijloace artificiale, ne scapa printre degete?Si daca nu am obosit cautand-o, sa ne gandim ca trebuie sa schimbam abordarea, ceva de genul in care Dumnezeu ii raspunde lui Neal Donald Welsh, in volumele sale intitulate Conversatii cu Dumnezeu: "Nu veniti catre mine cu mintea, veniti pe cararea inimii voaste!" Si sa ne mai intrebam, la sfarsit, daca exista oameni care au atins fericirea deplina, acea stare indescriptibila. Vom vedea ca exista.

Deocamdata, sa reflectam la vorbele un batran indian american:“Nu ma intereseaza unde locuiesti si cati bani ai, nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns aici. Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca-ti place cu adevarat propria companie in clipele de singuratate. Vreau sa stiu ce te sustine din interior atunci cand toate celelalte se prabusesc.” 

Ticăloasa fericire

     Știați că puteți merge în rai, chiar dacă omorâți mii de oameni, dar aveți zâmbetul pe buze și o mare fericire în suflet? Da, fiindcă în Univers sunt transmise mai sus, către Creator, doar gândurile și cuvintele noastre, nicidecum faptele. De aceea Scriptura glăsuiește că e mai rău să gândești un păcat decât să-l faci. Ați priceput?
  Pilotul care a aruncat bomba atomică asupra Hiroshimei, omorând 14o 000 de oameni, a închis ochii recent, împăcat, în patul său, la vârsta de 93 de ani. El a declarat că, dacă i s-ar cere, ar repeta fără probleme isprava care l-a făcut celebru.
     Prințului Nicolae i s-a retras titlul de Alteță Regală de către un grup de oameni dintre care numai Mihai I are legătură cu familia regală. Se vorbește despre ”succesiune la tron” etc. Care tron, fraților? Sunteți atât de deștepți, încât ați anulat șansa unei mari simpatii pentru ideea de monarhie. Cât timp ”Prințul” Duda e acolo și veghează - nu degeaba Prințul Sturza mi-a scris, pe blog, că Duda este creația unor servicii secrete -, fiți siguri că vorbiți despre tronul în care se cară morții la cimitir. Cale bătută!
      Un gospodar aspru și-a educat copiii cu bâta, cu palma și cu pumnul. Bieții copii au devenit persoane influente, însă toți au făcut mai târziu depresie și nu au mai trecut pe acasă.
- Nu mai trec copii pe la matale, nea Dandule? întreabă câte un cunoscut.
- Nu mai trec, fute-m-aș în norocul lor, că a uitat că i-am ținut cu mămăligă atâția ani!
Și chiar așa e. Erau mereu aproape desculți și dezbrăcați, munceau pe rupte și mâncau mămăligă și bătaie.
- Poate că și dumneata ai fost cam aspru cu ei. I-ai cam bătut...
- Io? Păi, ei ierea dă vină, că-i băteam. Și bine am făcut, că așa a ișât oameni dân ei. Da' tot nu i-am bătut bine, că uite că nu vrea să mai dea p-acasă. Dacă i-aș mai crește o dată, i-aș omorî dă zece ori mai bine și ar ișî șî mai realizați!
Și Dandu surâde mulțumit, în nemernicia lui.
Un profesor, pe care l-am întâlnit o singură dată, prin 1983, s-a lăudat la mine preț de o oră că-i bătea pe elevi până le lăsa semne.
- Semne? m-am alarmat eu.
- Semne, bă, nu glumă! Ca atunci când te taie cineva cu coasa!
Încă o oră l-a înjurat pe un coleg și șef al lui, care devenise - și avea să fie multă vreme - colegul și șeful meu. N-am auzit pe nimeni, în viața mea, vorbind cu mai multă ură despre cineva. Zbirul a murit demult, directorul trăiește, dar nici până azi nu i-am spus ce zisese bătăușul despre el.
Am o memorie despre care unii spun că e fabuloasă. Adevărul e că, dacă se întâmplă să uit ceva, intru imediat în alertă și îmi tratez neuronii. Mă întâlnesc cu câte un tovarăș de joacă din copilărie.
- Mai ții minte cum l-ai bătut pe X? mă întreabă.
Dau din umeri a nehotărâre, ca să nu-l jignesc. Știu precis că nu l-am bătut pe X.
- Mai ții minte când te-a înjurat Y? mă întreabă altul.
 Y nu m-a înjurat niciodată. Întind ochii a aducere aminte și iau altă vorbă.
În tinerețe am avut un proiect la care am visat mult. Am consumat mult timp și destulă energie pentru a-l realiza, dar totul a fost în van, din cauza unei persoane care s-a opus cu îndârjire intențiilor mele. Era o doamnă. Am revăzut-o zilele trecute. Am tresărit și aproape că m-a apucat bâțâitul când am auzit-o zicând :
- Mai ții minte că în tinerețe voiai etc?
- E, cum să nu țin minte?
- N-ai vrut și pace, a oftat femeia. Nici nu știi ce mult mi-am dorit să te văd în postura aia! Ani de zile am visat asta. Dar tu n-ai vrut!
Am rămas cu gura căscată la propriu. Ticăloșii au totdeauna conștiința de partea lor. ( Sau le lipsește partea din creier responsabilă cu recunoașterea erorilor, regretele, pocăința? ) Țin minte că au făcut numai bine și că dreptatea a fost mereu de partea lor.

Zăpezile vin pentru oamenii fericiți

Numai oamenii fericiți iubesc zăpezile. Chiar dacă, întâmplător, ei sunt acum abătuți ori obosiți.
Zăpezile vin pentru ei.
Regula e aceasta : dacă te poți bucura de ninsori, poți ajunge la porțile beatitudinii.
Va ninge.
Pentru îndrăgostiții cărora li se pare că iubitele lor sunt mai frumoase într-un decor scandinav.
Pentru cei care îl citesc pe Esenin și gustă vodca rusească.
Pentru admiratorii lui Knut Hamsun și Johan Bojer.
Pentru nebunii frumoși care se pierd în tablourile lui Thomas Kinkade.
Pentru toate femeile care poartă uimirea cu ele ca pe un motan alb și afectuos.
Oamenilor prizonieri în propria nefericire, ca într-o colivie de sticlă, ar trebui să le crească aripi, pentru a putea migra în țări calde și frumoase.