Jefuitorii

      * Se știe cât s-a zbătut bietul Nică să nu meargă la Socola și să rămână gospodar, în satul său. Mai târziu, se pare că lui Creangă nu i-au priit studiile făcute acolo, fiindcă s-a învățat cu traiul bun și a exagerat în această direcție. De aceea, mi-a explicat un elev, s-a îmbolnăvit și a murit relativ tânăr. Acum, la Socola e o clinică psihiatrică, iar un celebru poet român, internat acolo, a fost tratat de portar precum personajul principal din Salonul nr. 6 de Cehov. Azi am aflat că nici pacienților obișnuiți nu le e prea cald la Socola și fug de acolo cât îi țin picioarele.
      * Mi-am dar seama, dar nu cu surprindere, că parlamentarii români au vacanțele mult mai lungi decât elevii. Bravos națiune, halal să-ți fie!
      * De la o vreme fundațiile și-au găsit sursele ideale de finanțare. Reprezentanții lor trec prin sate și dau buzna în curțile oamenilor, cerându-le bani. O soție de preot mi-a zis că toată vara au urlat și le-au bătut în poartă, cu pumnii și cu picioarele, binefăcătorii bolnavilor și orfanilor. Deschiderea școlilor este mană cerească pentru acești minunați oameni. Rad tot ce pot. Te pomenești cu un tânăr cu obrajii plini, aducând a haiduc la cravată, care intră pe ușă, la mijlocul orei, te salută respectuos și oarecum familiar și vine direct la catedră. Te derutează atâta siguranță și crezi că e un inspector nou sau cineva pe care-l cunoști. Așa mi s-a întâmplat și mie. Musafirul nu mi-a dat timp de reflecție. Mi-a întins pe masă un dosar plin cu aprobări, ștampile și oribile imagini cu copii mutilați. Mai devreme, energicul bărbat trecuse pe la cancelarie și-i buzunărise pe toți profesorii care aveau ”fereastră”.
- Cât puteți da, stimate domnule profesor, pentru operația acestui necăjit copil? m-a întrebat junele, cu o voce puternică, plăcut timbrată, în văzul și în auzul elevilor din clasă.
- Dau tot ce am, am strigat, după câteva secunde de zăpăceală.
Și i-am întins singura bancnotă pe care o aveam în buzunar.
Ca în filmele cu proști.

P.S. 1. Dacă aș ști că banii aceia, adunați cu japca, ajung la niște copii sărmani, nu m-aș supăra nici dacă binefăcătorii m-ar trezi din somn la trei dimineața, să-mi ceară ajutorul.
        2. În revista Vatra nr. 10-11- 2015, mi-au apărut câteva scurte povestiri.

Ah, profesorii ăștia !

 Îmi aduc aminte că prin 1990, imediat după lovitura de stat, cineva a cerut proaspeților miniștri să stea și ei la cozile care se formau în fața magazinelor. „Sigur că vom sta ! Chia vă mulțumim că ați ridicat problema asta !” a strigat unul, cu o umilință scăldată în entuziasm. „Vom sta la toate cozile și vom prospera alături de popor !” Când vezi unde s-a ajuns acum, te simți rușinat că ești român. Tocmai am văzut o scenă la televizor în care un elev supradimensionat îi bătea cu pumnul în catalog unui profesor mititel și îi urla : „Bă, dacă îmi pui doi, te omor ! ” Spre lauda lui, profesorul, care îi ajungea elevului la brâu,  și-a păstrat calmul și a încercat să treacă nota în catalog. Ți-ai găsit ! Învățăcelul a răsturnat catedra, pentru a nu-i permite amărâtului magistru să-și facă meseria. Cum la noi datul cu părerea este principalul sport național, invitații din platoul unei televiziuni au început să trăncăne. Și ce credeți că a spus o nulitate arătând a doamnă ? Că de vină este profesorul, „fiindcă pare prea tolerant ” ! Nimic de comentat. Sunt sigur că toți tinerii intelectuali de valoare, care studiază la Universitate, vor da năvală în învățământ, să se angajeze pe câteva sute de lei, pentru răbda de foame, a umbla în haine de cerșetori și a fi înjurați sau bătuți de frumoșii care au nevoie de învățătură cum am eu de apă în pantofi.
Cu câțiva ani în urmă, bănuind că vor rămâne veșnic la putere, guvernanții de atunci au dat, în absența oricărui dialog social,  o Lege a Învățământului care aservește școala puterii politice. De altfel nu este singura „reformă” dementă a foștilor răsfățați ai soartei. Dar toate ideile crețe promovate atunci s-au întors împotriva autorilor lor : „Cine ridică sabia... ”
Să vedem cum vor inova, acum, domeniul amintit noii ocupanți ai fotoliilor de miniștri și de parlamentari. Sau e valabilă și zicala potrivit căreia „nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește ”?
La o adică, numai nenorociții ăștia de profesori sunt de vină. Ar trebui să desființăm meseria lor - cine are nevoie de boșorogi care să ne bată la cap cu tâmpeniile lor ? -, iar școlile să fie transformate în cluburi, unde putem intra înarmați, ca în vechile Saloon-uri americane.
Păi, e libertate sau nu ?