* Se știe cât s-a zbătut bietul Nică să nu meargă la Socola și să rămână gospodar, în satul său. Mai târziu, se pare că lui Creangă nu i-au priit studiile făcute acolo, fiindcă s-a învățat cu traiul bun și a exagerat în această direcție. De aceea, mi-a explicat un elev, s-a îmbolnăvit și a murit relativ tânăr. Acum, la Socola e o clinică psihiatrică, iar un celebru poet român, internat acolo, a fost tratat de portar precum personajul principal din Salonul nr. 6 de Cehov. Azi am aflat că nici pacienților obișnuiți nu le e prea cald la Socola și fug de acolo cât îi țin picioarele.
* Mi-am dar seama, dar nu cu surprindere, că parlamentarii români au vacanțele mult mai lungi decât elevii. Bravos națiune, halal să-ți fie!
* De la o vreme fundațiile și-au găsit sursele ideale de finanțare. Reprezentanții lor trec prin sate și dau buzna în curțile oamenilor, cerându-le bani. O soție de preot mi-a zis că toată vara au urlat și le-au bătut în poartă, cu pumnii și cu picioarele, binefăcătorii bolnavilor și orfanilor. Deschiderea școlilor este mană cerească pentru acești minunați oameni. Rad tot ce pot. Te pomenești cu un tânăr cu obrajii plini, aducând a haiduc la cravată, care intră pe ușă, la mijlocul orei, te salută respectuos și oarecum familiar și vine direct la catedră. Te derutează atâta siguranță și crezi că e un inspector nou sau cineva pe care-l cunoști. Așa mi s-a întâmplat și mie. Musafirul nu mi-a dat timp de reflecție. Mi-a întins pe masă un dosar plin cu aprobări, ștampile și oribile imagini cu copii mutilați. Mai devreme, energicul bărbat trecuse pe la cancelarie și-i buzunărise pe toți profesorii care aveau ”fereastră”.
- Cât puteți da, stimate domnule profesor, pentru operația acestui necăjit copil? m-a întrebat junele, cu o voce puternică, plăcut timbrată, în văzul și în auzul elevilor din clasă.
- Dau tot ce am, am strigat, după câteva secunde de zăpăceală.
Și i-am întins singura bancnotă pe care o aveam în buzunar.
Ca în filmele cu proști.
P.S. 1. Dacă aș ști că banii aceia, adunați cu japca, ajung la niște copii sărmani, nu m-aș supăra nici dacă binefăcătorii m-ar trezi din somn la trei dimineața, să-mi ceară ajutorul.
2. În revista Vatra nr. 10-11- 2015, mi-au apărut câteva scurte povestiri.
4 comentarii:
Aceeaşi problemă o avem şi pe aici, prin Bucureşti. Nu mai departe de vinerea trecută, într-o staţie de troleibus din Piaţa Universităţii, cetăţenii – printre care se afla şi nevastă-mea – au fost abordaţi de nişte derbedei însoţiţi de mufele aferente, cică de la nu ştiu ce fundaţie, cerîndu-li-se să dea „cît îi lasă inima”, pentru doi copii bolnavi, unul de cancer, celălalt de inimă. Negreşit, de cancer şi de inimă! Indivizii şi individele aveau asupra lor nişte acte ştampilate, fotografii de copii cu ochii în lacrimi şi... chitanţiere! Evident, din start nu au avut succes, oamenii se cam fereau de ei şi le întorceau rîna, aşa că, încet-încet, trîntorii au trecut la cerşitul ofensiv, devenind de-a dreptul insolenţi. Sînt cu zecile pe străzi, au tupeul să intre să cerşească şi prin instituţii şi în sedii de firme, că de, dacă nu curge, tot poate pică ceva de ciordit de prin birouri. Totuşi, accesul lor, ca şi al vînzătorilor ambulanţi de nimicuri, ca şi al oricărui alt neautorizat, în şcoli, spitale şi alte instituţii, nu ar trebui să fie permis. Unde e paza? Cum adică, intră cine vrea şi cum vrea şi cu ce vrea la el într-o şcoală, într-o grădiniţă, într-un spital?! Nu mai zic că golanii ăştia umblă cu cerşitul disimulat şi pe la uşile apartamentelor, sunînd supărător de insistent, ca gunoierii de Revelion, încît îţi vine să le dai cu huo şi sictir de la uşa ta şi să-i trimiţi la muncă, pe şantierele reconstrucţiei Patriei!
Dar, ştiţi care e lucrul mai interesant? Fenomenul este caracteristic epocii acesteia post... normalitate şi, mai ales, un exerciţiu neîntrerupt de subtilizare a banilor din buzunarele cetăţenilor prin exploatarea sensibilităţii lor şi a sentimentelor de milă şi compasiune de care sînt capabili, dar el manifestă o vădită recrudescenţă în perioadele preelectorale! Constatarea este certă! Apoi, este un fenomen care îmbracă, tocmai în aceste perioade, multe forme de disimulare a jafului practicat din postura protectoare de „ong”-uri, multe dintre ele avînd aceeaşi eclozare soroşistă pe care o ştim de la protestele politice! De exemplu: apariţia şi reapariţia jocurilor de tip „Bingo! I-am fraierit!”; momirea cu poturi imense la loteria 6 din 49; apeluri umanitare persuasive prin mass-media, în special prin tv., în care subiecţii sînt copii bolnavi, abandonaţi sau amărîţi, precum şi emisiuni „tele-ton” pentru colectare de bani sub diverse pretexte; alte colecte publice în pretinsul beneficiu al victimelor unor accidente bizare, cu impact emoţional major (cîteva exemple: explozia camionului încărcat cu azotat de amoniu, de la Mihăileşti, din 2004, accidentul de cale ferată de la Scînteia, jud. Iaşi, din 2009, accidentul de la Mina Uricani, din 2011, accidentul autocarului românesc din Muntenegru, din 2013, incendiul de la Club Colectiv, din 2014 etc.) etc.
Nicolae Nicu,
Nenorociții ăia discreditează ideea de solidaritate și speculează cele mai nobile porniri ale omului. Hoți la drumul mare, ei nu fac decât să urmeze modelul statului român, care îi deposedează pe cetățeni, haiducește, de ultimele parale. Ce țară!
Insist aici, cu scuzele de rigoare, asupra aspectului referitor la intrarea într-o sală de clasă în timpul orelor de curs. Acest fapt este inadmisibil şi revoltător. Eu nu sînt cadru didactic şi nu ştiu cum stau lucrurile exact, dar părerea mea este că aspectul acesta se cere reglementat prin lege. Nu se poate accepta ca oricine să întrerupă sau să perturbe activitatea profesorului şi a elevilor săi la ore după cum i se năzare. Nimeni, fără acceptul profesorului sau fără aprobarea conducerii şcolii - posibilă numai în anumite condiţii - ori dacă nu este vorba de un caz de necesitate medicală sau de forţă majoră, nu poate întrerupe ora de curs. Şi cred că, pînă la adoptarea unei prevederi legale de conformitate, asemenea reglementări se pot lua şi aplica prin regulamentele de ordine interioară. Dacă legea nu ne ajută, putem să ne gospodărim şi singuri. Altfel, ne vom lovi de un principiu de drept de care vor profita şi infractorii: ceea ce legea nu interzice este permis!
Nicolae Nicu,
Așa este, în principiu, nici ministrul n-are voie să intre la ora de curs a cuiva, dacă nu făcut-o la începutul activității. ( Am o postare mai veche, cu un bătrân învățător care îi dădea și pe inspectori afară din clasă.) Dar cine respectă azi legea în România? Când vin pompierii, nici nu te bagă în seamă. Mai era un Garcea local, polițist la numai 23 de ani, care intra intra în cancelarie, fără să salute și îi chema pe elevii care furaseră dintr-un magazin, să-i ancheteze acolo. Profesoarele stăteau în picioare, dar ghiolbanul nu se sinchisea. Nu știa să întrebe decât :”Dă țe-ai furat? Dă țe?” I-am atras atenția că unul dintre elevi și-a recunoscut vina, dar omul a ținut-o înainte. ” Si țe dacă a recunoscut? Țe dacă? De țe-ai furat?” A prins pică pe mine și nu mă mai saluta, mă evita etc. Ceilalți polițiști care s-au perindat pe aici sunt oameni demni de toată stima, dar pe deșteptul ăla îl voi face un personaj comic.
În fine, primăriile de la țară sunt sărace, ca și ministerul nostru, și n-au fonduri să angajeze paznici. Există doar elevul de serviciu, care nu îi poate opri pe cei puși pe fapte mărețe.
Trimiteți un comentariu