Un alt nemernic care și-a făcut satul de râs

       Într-o polemică dintre reprezentanții a două generații de scriitori, cineva, pe care-l stimez, a pronunțat cuvântul ”bețiv”, în legătură cu câțiva poeți, pe care îi admir fără rezerve, deși unii sunt cu mult mai tineri decât mine. Las o parte faptul că unii dintre autori, calificați astfel, nu mai pun de muți ani alcool pe limbă, dar argumentul pus pe tapet cu atâta suficiență mi se pare inacceptabil. E un simptom grav al îmbolnăvirii culturii noastre actuale. Și nu zic mai multe, fiindcă, din respect pentru toată lumea, nu vreau să rănesc pe nimeni.
1. Nu văd ce legătură are discuția respectivă cu băutura.
2. Chiar dacă ar bea cu vadra, un poet nu poate fi judecat după asemenea criterii. Nu suntem țațe a căror minte are forma și dimensiunile unei cutii de pantofi : cine nu încape acolo e ”prost”, ”bețiv”, ”nebun”, ”fără valoare” - ”De unde știi tu, mă?” ar suna replica unui coleg mai în vârstă - ”ratat” etc. Ar trebui să fim mai atenți cu calificativele, fiindcă psihologia a demonstrat că nu ne putem caracteriza decât pe noi înșine : ceea ce credem, la nivelul inconștientului, despre persoana noastră redirecționăm către alții, când ideea trece în planul conștientului. Nu putem ieși defel din limitele propriei personalități. Vorbind despre ceilalți, ne portretizăm pe noi. Apropo, curvarii în ce categorie de scriitori intră? Realizați? Ratați?
3. Aș vrea să știu ce mărci de băutură au consumat Edgar Allan Poe, Esenin, Baudelaire, Rimbaud, Faulkner, Hemingway, Charles Bukowski. (Ăștia n-au fost băutori de apă, precum A. Toma, Bogdan Duică și Mihai Beniuc.) În acest sens aș dori să devin un bețiv înrăit, numai să pot scrie ca ei. Până la urmă, a bea sau a nu bea e același lucru. Contează numai dacă scrii bine ori prost. Personal, am o simpatie deosebită pentru cei care beau - sunt mai inteligenți, mai talentați, au mai mult haz decât semenii lor - , deși nu mai gust deloc licorile inspiratoare.
         Discuția se poate prelungi la nesfârșit.
         Am produs aceste rânduri, profitând de o împrejurare amuzantă. Stârnit de doi  (încă) tineri critici literari, am căutat, pe net, poeme de Marin Sorescu. ( Cu două zile înainte, comandându-mi niște cărți, am uitat să trec și volumele din ciclul La lilieci și am vrut să recitesc poemele care în adolescență m-au contrariat. )  Într-adevăr, în opinia mea, avem de-a face cu un poet important - pe care eu, la momentul respectiv, inspirat de...Șerban Cioculescu, nu l-am înțeles - și un uriaș dramaturg. Nu i-am citit proza, dar am aflat lucruri uimitoare despre poetul din Bulzești.
       Știam că rudele lui Creangă îl considerau pe povestitor un nemernic, un mâncău și un bețiv care le-a făcut satul de râs.
       Consătenii spuneau despre Molière, că le-a făcut cătunul de ocară, fiindcă era... un bețiv.
       Tot bețiv a fost și Tolstoi, care și-a necinstit familia și rangul, după spusele unei babe, nepoata sa.
       Marin Preda a fost, după părerea unor silișteni, un nătărău care a scris și el ce-a auzit pe ulița lor.
       Sorin Stoica i-a mâniat amarnic pe câțiva proști care considerau că tânărul prozator ”a nenorocit niște familii”.
       Și pomelnicul e fără sfârșit.
        Dar ce credeți că spun unii dintre locuitorii Bulzeștilor? Nu, nu l-au făcut bețiv pe Sorescu, dar au spus, după apariția textelor din La lilieci, că... Marin le-a făcut satul de râs! I-a supărat mai ales poezia Cine mai trece pe drum, unde i-a pomenit pe săteni, cu toate poreclele lor.
        Rău e, fraților, să fii scriitor și să trăiești printre oameni care, neavând habar de ce înseamnă literatura, știu numai să râdă unii de alții. În orizontul lor, când scrii ceva înseamnă că râzi de cineva. Olteni, ce să mai vorbim.
        Îmi pare rău că nu am la îndemână textul Cine mai trece pe drum, dar voi reproduce un poem de dragoste scris de ”nemernicul” Marin Sorescu :

Perspectivă

Dacă te-ai îndepărta puţin,
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.

Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.

Ei sunt aici

Ne-am obişnuit să vedem lucrurile în negru şi să remarcăm mai mult căderile decât zborurile peste nori ale semenilor noştri.
Dar purtătorii de lumină sunt aici. Ca într-un basm ori într-o naraţiune scrisă de un brazilian celebru, ne întâlnim cu ei la răspântii cereşti, deghizaţi în vânzători de ziare sau în fete alergând să prindă în palmă polenul castanilor care au uitat în ce anotimp ne aflăm.
Îngerii sunt oameni simpli.
Uneori sunt travestiţi în scriitori şi artişti.
Cum era Valeriu Cristea.
Cum sunt acum alţii, câţiva.
Funcţiile importante, în instituţii înalte, nu-i împiedică pe altruişti să dăruiască zile frumoase celorlalţi. Dimpotrivă.
Ei nu uită că sunt Călăuzele muritorilor lipsiţi de apărare.
Ei sunt aici, cu noi, printre noi.

Şi caii se împuşcă... A murit George Vasilievici

Când moare un scriitor e ca şi cum mi s-ar smulge limba şi aş fi lipsit de mâna cu care scriu.

Mai mult, pe blogul poetului Mugur Grosu.


P.S. Oricât aş refuza să-i caracterizez pe alţii, trebuie să constat că există destui cretini pe lumea asta. Altfel cum i-am putea numi pe ipochimenii care îi vorbesc de rău pe cei care mor, indiferent dacă aceştia din urmă sunt oameni obişnuiţi sau scriitori foarte talentaţi ? Opinia mea este că fiecare individ are dreptul să trăiască aşa cum îi dictează propria conştiinţă şi nu trebuie să fie judecat pentru asta . Alcoolul şi alte ingrediente care fac viaţa suportabilă ( în viziunea lui Baudelaire, dar şi a lui Jack Kerouac )  nu decid nici asupra valorii, nici asupra caracterului unui om. Sunt miliarde de proşti care nu au pus picătură de vin în gură şi nu s-au drogat, după cum au existat nenumărate genii care au băut temeinic... Să bei sau să nu bei nu este nici calitate, nici defect. Iar cine face din asta un criteriu de valorizare este un prost... E o banalitate să spun că nu ne putem judeca decât pe noi înşine.
Din păcate, unii "ziarişti" dau tonul în această direcţie. M-am obişnuit să ascult, la televizor, "comentatori" care nu se pricep deloc la fotbal, "reporteri" cărora le curge mucul pe la uşa lui Becali, dar nu-mi închipuiam, de exemplu, că nişte asemenea dobitoace vor încerca să facă haz pe seama faptului că Osman N'Doye este îmbrăcat fistichiu şi din această cauză nu ar merita să fie căpitanul echipei Dinamo... Ce oameni serioşi, domnule ! În legătură cu o conduită corespunzătoare, a fost consultat chiar Cornel Dinu, fostul mare fotbalist care, pe vremuri, bea până la leşin şi era pus în avion cu braţele... Spre onoarea lui, Dinu nu l-a condamnat pe jucătorul african şi a scăldat-o, spunând că este adeptul unui oarecare echilibru...