A fi profesor

Tipul profesorulului occidental a fost totdeauna diferit de cel oriental. Dacălul european nu a fost / nu este un model de viaţă pentru elevii săi, în timp ce mentorul răsăritean este considerat un înţelept care trebuie să fie urmat cu sfinţenie. Vă aduceţi aminte de cărţile lui Heinrich Mann, unde magistrul, un tiran absolut, intră în conflict cu discipolii, fiindcă nu are loc de ei la bordel ? Mai inteligent şi mai modern, celebrul scriitor francez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel, îi duce el însuşi, în viaţa reală, pe elevii săi la curve.
Noi ne aflăm, după cum ştim, la porţile Orientului. Relaţia dintre profesor şi elev s-a transformat, după 1989, dintr-o subordonare oarbă într-o băşcălie a celor mici faţă de belferi.
Dacă profesorul nu-i poate oferi un model de viaţă învăţăcelului, este obligatoriu ca omul de la catedră să le asigure celor mici un model de gândire şi un stil de viaţă intelectuală. Să-i înveţe să înveţe. Evident că nu are ce să-i transmită la capitolul viaţă, fiindcă proful nu ştie nici el cum se trăieşte. Maxima Non scholae, sed vitae discimus  nu mai este valabilă !
Copiii nu trebuie să fie terorizaţi, umiliţi şi târâţi prin noroi. Problemele de zi cu zi să nu fie convertite în surse de conflict, de culpabilizare, de pedeapsă, de scandal şi de confuzie. Noţiunile predate să nu fie nişte ghicitori care să-i încurce pe cei care vor să înveţe ceva şi să nu fie metamorfozate în chestiuni imposibil de înţeles. Misiunea omului cu catalogul este să facă dintr-un element complicat o temă aceesibilă chiar şi pentru minţile cele mai superficiale.  Să dezlege enigme, să aducă lumină, să uşureze viaţa fiinţelor din bănci.
Dar dacă el face toate acestea, iar micuţii nu deschid cărţile şi caietele, fiindcă văd că actul de a învăţa echivalează , în final, cu un salariu de câteva sute de lei ? Ce se întâmplă atunci când, pe fondul unei lipse totale de motivaţie, părinţii îşi trimit odraslele la şcoală aşa cum ţăranii îşi încredinţează vitele văcarului de serviciu,  la cârd ?
Răspunsul este simplu : profesorul şi şcoala devin bătaia de joc a societăţii.