duminică, 6 mai 2012

Orbirea scriitorilor

"Am observat o incercare furisa de a-i pune in opozitie pe un anume domn Marcel Proust de aici si pe semnatarul acestei scrisori. Am citit cateva pagini de-ale lui. Nu-i pot remarca nici un talent deosebit, dar eu sunt un prost critic."
Sunt cuvintele lui James Joyce, reamintite de scriitorul T. O. Bobe pe Facebook.
Mi se pare de neimaginat ca un mare autor să nu recunoască meritele altuia. Să nu te bucuri de paginile reuşite scrise de altcineva mi se pare a fi semnul unui caracter meschin. Sau este vorba aici de o incompatibilitate structurală ? Dar, dacă este aşa, de ce este aceasta afirmată cu atâta violenţă ?
Lui Joyce nu-i plăcea Proust.
Elio Vittorini îl ura pe Giuseppe Tomasi di Lampedusa.
La fel Macedonski pe Eminescu.
Ion Barbu şi Arghezi nu se apreciau unul pe celălalt.
Mai mobil şi mai inteligent, Eugen Ionescu putea să demonstreze, cu acelaşi aplomb, că un contemporan este şi genial, şi tâmpit, în acelaşi timp.
Breban nu agrea literatura lui Preda.
Camil nu-i citea pe contemporani cu plăcere, considerându-se singurul scriitor român veritabil.
Preda şi Eugen Barbu nu se înţelegeau.
Cititor mai rafinat, Barbu devora poezia contemporanilor săi şi chiar scria despre aceasta cu o oarecare aplicaţie.
Şi mai grav este ca un critic să nu intuiască valoarea unui scriitor.
Este ştiut cazul lui Sainte-Beuve care n-a priceput noutatea poemelor lui Baudelaire.
Şerban Cioculescu scria că volumele de versuri ale lui Marin Sorescu sunt " proză curată" şi l-am auzit cu urechile mele pe bătrânul critic, la un festival de poezie "Dimitrie Bolintineanu", că "necuvintele" lui Nichita ar fi o găselniţă "demenţială", în sens piorativ.
Deşi conservator la nivelul principiilor artistice, Călinescu era genial şi deschis către toate formulele literare şi chiar şi către originalul, pe atunci, Marin Sorescu.
Poate că există însă şi o artă a admiraţiei şi sunt impresionat când un scriitor întinde mâna unui confrate ori scrie despre el cu empatie, deşi cei doi promovează tipuri de literatură total diferite.
Hugo votându-l pe Balzac pentru a fi primit la Academia Franceză.
Thomas Mann lăudându-l pe Knut Hamsun, care tocmai primise Nobel-ul
Malraux susţinându-l pe Céline pentru ca autorul Morţii pe credit să fie publicat.
Eminescu scriind cu pietate despre înaintaşii săi.
Jebeleanu şi Stancu ajutându-şi colegii din punct de vedere material şi recomandându-i călduros unor oameni cu relaţii.
Nichita Stănescu elogiindu-şi confraţii, fără deosebire de vârstă ori importanţă literară.
Prin asemenea gesturi, frumuseţea umană se manifestă plenar.

8 comentarii:

Scorchfield spunea...

Ar fi doar de amintit, că în antichitate ideea de plagiat nici măcar nu exista, unii scriau de la ceilalți, completau, uitau de unde știu, mai veneau apoi alții care încercau să pună ordine, dar lucrurile evoluau și asta a făcut ca filosofia și științele matematice să ajungă aici. Astăzi dreptul de autor este sacru, de parcă autorul nu a învățat nimic înainte, nu știe nimic despre această lume decât cele văzute și necitite, sau auzite -dar nu din voci omenești. De aceea de fapt se continuă cearta, unul este mai dăștept decât celălalt.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
da, ar trebui ca toate creaţiile să stea sub zodia anonimatului, iar vanităţile şi conflictele s-ar singe. Era şi concepţia lui Lucian Blaga. Fiind un bun comun, ideile ar fi fost imediat puse în practică, iar societăţile n-ar fi ajuns în halul de degenerare care le caracterizează acum.

pantacruel spunea...

eu v-as contrazice pe amandoi. si nu doar din placerea nebuna de a contrazice doi oameni mai inteligenti decat mine.
caci incet, incet creatiile importante / neimportante (re)intra sub zodia anonimatului si nimeni nu mai stie cine ce a scris. vinovat se face oceanul numit www, unde totul este la dispozitia tuturor, unde toti pot prelua de la ceilalti, comod, rapid, fara batai de cap, pot sa rearanjeze, reorchestreze, rescrie sub o noua forma ceea ce a fost scris deja.

sau ma insel eu? :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
cred că ai dreptate şi observaţia ta merge mai departe şi este mai actuală decât ceea ce am discutat până acum. :)

Vocea-de-departe spunea...

E o chestiune de onestitate şi un exerciţiu de admiraţie. Pentru asta, ca scriitor îţi trebuie generozitate şi onestitate, iar în calitate de critic, echidistanţă. Anonimatul nu e minunat, fiindcă e nevoie de voci clare în lumea cuvintelor. Şi nu din necesităţi financiare sau de glorie, deşi din acelea se strigă uneori "veto"...

Şerban Tomşa spunea...

Vocea-de-departe,
da, frumos spus ! La noi însă predomină exrciţiile de bălăcăreală, de multe ori nejustificate nicicum.
O iau precum cadiul din cunoscuta anecdotă : " Şi Dvs. aveţi dreptate..." :)

Scorchfield spunea...

pantacruel este modest, altfel dialogul nici n-ar exista.
dintr-un personal punct de vedere, multe idei au fost înhățate de oameni mari de la alții, lumea nu și-a dat osteneala să afle cum stau lucrurile pentru că numele este totul, brandul (a se citi pumnul).
Una dintre celebrele expresii asupra libertății sună așa:

„Libertatea este necesitatea înţeleasă.”G.V. Plehanov

și toți au picat pe spate.

Înaintea lui cu peste două mii de ani Leucip spunea: „Nici un lucru nu se petrece la întâmplare, ci toate se nasc ca efect al unei cauze raționale și sub imperiul unei necesități.”

Rap-ul filosofic a apărut acum câteva sute de ani numai că nu se cânta.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
da, numele este totul, din păcate.