În nuvela Ionâci de Cehov, personajul principal, Dmitri Ionâci Starțev, ratează iubirea vieții sale și se schimbă mult, însă nu realizeză drama pe care o trăiește. Se îngrașă, devine meschin și rapace, un automat biologic setat pe acumulare de bani și de imobile. Ekaterina Ivanovna, fata de care se îndrogostise cu patru ani în urmă și care se jucase cu inima lui, revine în oraș și îi cerșește afecțiunea. Fire bovarică, tânăra visase să devină pianistă și respinsese cererea în căsătorie avansată de Starțev. Acum, după prima vizită, Starțev hotărăște să nu mai calce niciodată în casa ei, având o reacție memorabilă : ”Ce bine că nu m-am însurat cu ea, își spuse Starțev.”
Puțini dintre noi se pot felicita că n-au făcut anumite lucruri în viață. Cei mai mulți regretă că au făcut/ n-au făcut un pas ori altul. ”Dacă aș fi avut curajul să vorbesc cu X, poate că azi aș fi fost fericit. Dacă n-aș fi lăsat-o să plece pe Y, altfel ar fi stat lucrurikle acum. ”Să punem însă cărțile în locul persoanelor. Problema principală este că nu voi mai avea timp să fac ce doresc. Vâ=rsta este un fel de pușcărie. Regret că nu voi putea să citesc anumite cărți. Din Carlos Castaneda am parcurs trei titluri, iar el are mai multe opuri extrem de interesante. Din P. D. James am citit, de asemenea, numai trei romane. Pe urmă sunt cărți pe care știu că nu le voi reciti, fiindcă nu-mi mai plac. Am făcut-o de câteva ori, din ce în ce mai dezamăgit. Mă gândesc la Veacul de singurătate al lui Marquez, la Decameronul lui Boccaccio, nuvelele lui Cinghiz Aitmatov, la paginile lui Nikos Kazantzakis și la atâtea alte opere care mi-au fermecat adolescența și tinerețea. Sunt autori pe care aș dori să-i recitesc, dar vremea nu-mi va îngădui să fac asta : Thomas Mann - Iosif și frații săi e o operă imperială -, Kafka, Gide, Camus, Liviu Rebreanu, Hesse, Musil, Schulz, Broch.
Mă mulțumesc să-i țin sub pernă pe Knut Hamsun, Dino Buzzati, Elias Canetti, William Faulkner ( o mică parte din creația sa!), John Steinbeck, Siegfried Lenz, Hemingway, Dostoievski, Gogol, Cehov, Kennedy Toole, Bulgakov, Charles Bukowski, Malcolm Lowry. E puțin, pe măsura timpului rămas în clepsidră. Pe urmă vin cărțile autorilor care scriu în prezent, unii tineri, alții întârziați. Pe unele le voi apuca, pe altele nu. S-o fi gândit cineva să scrie despre scriitorii întârziați? Sunt cei care apar după ce petrecerea s-a sfârșit, sala a fost evacuată, iar oamenii de serviciu curăță resturile. Ei nu se regăsesc în grupurile consacrate și nicăieri nu se simt acasă. N-au șansa ca mari critici să scrie despre ei : de la o vârstă, comentatorii se mulțumesc ei înșiși să recitească texte care i-au impresionat în trecut, nemaiavând organ pentru perceperea noii literaturi.
Revenind la oameni, cel mai tare mă îndurerează faptul că dintre prietenii de odinioară au rămas în viață câțiva, iar aceștia, cu excepția lui Adrian Radu, sunt departe de mine : Alexandru Borțan, Pavel Staicu, Marin Neagu, Valentin Emil Mușat, Daniel Pișcu, Călin-Andrei Mihăilescu, Romulus Bucur, Călin Ciubreag, Marian Ovidiu, Bogdan Ghiu, Doru Mareș, George Geacăr, Coman Lupu, Mircea Vasilescu, Liviu Papadima, Laurian Câmpeanu, Laurențiu Dumitrescu. Am avut revelația că nu-i voi reîntâlni în următorul secol, deși am tot făcut planuri cu Emil să ne revedem într-o vară, într-una din camerele pe care le-am locuit în căminele 6 Martie și Grozăvești.
P.S. 1. Minunatul Valeriu Gherghel are darul de a ne stimula creierul care emite, astfel, idei surprinzătoare. Citindu-l pe Gherghel, devii subit mai inspirat și mai inteligent. Văzând ultima sa postare, am înțeles adevărata mea relație cu William Faulkner. Poate o voi descrie cândva.
2.Voi consemna aici, cât de curând, impresiile cu care am rămas de la Cenaclul de Luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu