La Mărţişor
Prin 1978, profesorul Valeriu Filimon a dus grupa noastră de
studenți la Mărțișor, într-o vizită de lejeră cercetare. ( Valeriu Filimon
făcea multe și interesante lucruri - l-a invitat, într-un rând, pe Ion Larian
Postolache, să ne vorbească despre spiritul Orientului -, dar noi, în ignoranța
noastră tinerească, nu eram în stare să apreciem, la adevărata lor valoare,
inițiativele dascălului nostru. ) Am vizitat casa, grădina și mormintele
familiei. Nu știu de ce camerele mi s-au părut înghesuite, meschine, ca
aparținând cuiva care își drămuia fiecare felie de pâine. Activitatea s-a
desfășurat în prezența Mitzurei Arghezi, proaspătă, frumoasă, incredibil
de tânără. Părea că are mai puțin de patruzeci de ani, dar, socotind acum, îmi
dau seama că era mult mai în vârstă. Trăia și nea Ion, un om care a fost toată
viața un fel de servitor al marelui poet. Cum citisem că Arghezi a avut o boală
ciudată și era să moară pe la 68-70 de ani - o pungă cu puroi în zona
inghinală, rezolvată de un medic faimos în epocă -, am profitat de ocazie și
l-am întrebat pe nea Ion cum au stat lucrurile. Voiam să știu de la sursă ce
s-a petrecut în realitate. ( Se spunea că medicul i-a extras puroiul cu o
seringă, apoi a umplut cavitatea respectivă cu streptomicină). Pe atunci nu
eram protocolar, ca astăzi, dar mă purtam tot civilizat.
- E adevărat, domnule Ion, că Arghezi a fost grav bolnav, pe la 68
de ani, și că doctorul X l-a vindecat cu o singură injecție?
- Cum? Nu, nimic nu-i adăvărat din ce spuneți. Domnu' Arghezi n-a
fost bolnav dăloc, da' dăloc, niciodată. A fost sănătos tun toată viața.
Astea e minciuni scornite de ziariștii d-atunci.
Valeriu Filimon a spus câteva cuvinte despre creația argheziană, a
vorbit și Mitzura, iar câțiva studenți au citit niște așa-zise comunicări
științifice, fiind înregistrați pe o bandă de magnetofon : Rodica Zafiu,
Liviu Papadima, Călin-Andrei Mihăilescu, Doru Mareș și subsemnatul. Poate
și Marin Neagu, dar nu sunt sigur. Cred că am fost al patrulea și am prezentat
un scurt eseu despre Tablete din Țara de Kuty.
În încheiere, Mitzura ne-a pus o înregistrare cu tatăl ei, citind
din propria operă. E adevărat că Arghezi n-a avut o voce de tenor, dar
calitatea aparaturii făcea să-l auzim pe autorul Testamentului scoțând
un fel de mugete înfiorătoare. Ne uitam unii la alții consternați. Scărpinându-se
precipitat în barbă, Călin Ciubreag a spus îngrozit :
- Oooo! Nu e adevărat ce auzim!
Mitzura a observat reacția noastră, a oprit magnetofonul și
a ținut să precizeze :
- Să știți că tata avea o voce frumoasă, dar nu-mi dau seama de ce
a ieșit așa.
P.S. Aflu, de pe net, că Valeriu Filimon a murit în iulie 2004, la
aproape 73 de ani. Dumnezeu să-l țină în lumină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu