Liviu G. Stan
Du-te la Tomşa!
Unul dintre romanele nedrepățite ale lui 2019 a fost cel
al lui Șerban Tomșa, Casa noastră cea de
toate zilele (Ed. Tracus Arte). Asta ca fapt divers. Iar în trena
acestui roman, prozatorul a strecurat, la mică distanță, și un volum de
povestiri, Ninge la Iasnaia Poliana (Ed.
Paralela 45, 2020), și acesta tot pe sub radarul criticii.
Aidoma precedentei cărți de proză scurtă, Supraveghetorul
și alte povestiri (Ed. Tracus Arte, 2017), și de data asta Tomșa ne
oferă o mică expoziție de mecanică, arătându-ne cum funcționează diverse piese
ce compun universul său romanesc, la care lucrează de peste douăzeci de ani cu
discreția unui eremit.
Ninge la Iasnaia Poliana (acasă la
Tolstoi) grupează nouăsprezece povestiri scurte și foarte scurte, unele flash fiction. Impecabile. Impecabil scrise.
Și asta pentru că legea de bază a școlii lui Cehov își arată minuțiozitatea în
miniaturile lui Tomșa: acțiunea să fie un decor al personajului și nu
personajul un decor al acțiunii.
Răbdător și hârșit în primejdia singurătății literare, Șerban Tomșa și-a
amenajat o insulă între generații, o Más a Tierra robinsoniană. Biologic
aparține generației ’80, dar prea puține și vagi caracteristici îl leagă de
ingineriile postmodernismului optzecist. Nici de către nouăzeciști, cu toată
propensiunea lor spre „legalizarea” marginalității, nu a fost asimilat. Așa că
i-a rămas imensitatea secolului XXI, și nu se poate spune că această condiție
de naufragiat îi dăunează în vreun fel scrisului. Din contră, timpul
crepuscular i-a oferit prozei sale picarești o aură exotică de povestaș machiguenga.
În solitudinea indigenă afișată, Șerban Tomșa predică o proză pur și
simplu fascinată de viață, o atitudine din ce în ce mai rară printre atâtea
post-ironii și post-umanisme. Și totodată, peste proza sa plutește și o
eleganță blândă de artefact (sensul arheologic al cuvântului), în timp ce
escapismul îl înrudește cu alți doi practicanți ai teleportării – Ion Iovan și
Marian Ilea.
Vrei personaje stranii desprinse din America Latină a lui Juan Rulfo? Ia
barca și du-te la Tomșa, are colecții cât pentru o arhivă. Vrei să vezi cum se
comportă milostenia din proza lui William Saroyan aplicată ruinei rurale a
sudului românesc? Du-te la Tomșa! Vrei demonstrații de realism magic
„primordial”, un aer retro de Ștefan Bănulescu, un comic absurd cu ștaif de
John Cheever? Du-te la Tomșa!
Nu am folosit ca pe-o banală metaforă imaginea insulei. Chiar dacă, în
general, în povestirile sale nu se întrevede conturul senzorial din romane,
construcțiile ficționale ale lui Șerban Tomșa – cum se întâmplă, de pildă, în Casa noastră cea de toate zilele – sunt
dominate de un efect turbionar de claustrare, de captivitate a locului, un soi
de blestem topografic ce ascunde granițele unei insule penitenciare. O iminență
geologică încadrată, însă, într-un fantomatic topos de câmpie, în care
descrierile capătă o transparență psihopompă, o membrană orfică.
O altă marcă a literaturii lui Șerban Tomșa, fie în roman, fie în proză
scurtă, este premisa distopică. Ruralismul distopic (îndoit cu un strop de
satiră). Însă nu prin închipuirea laborioasă a unor lumi distopice, ci prin
situații neașteptate în care firul subțire al realității se rupe, adesea pe
fond etilic, iar firescul și factualul devin un straniu ritual anomic, luând
forma unui coșmar sau a unei reverii suprarealiste.
Toate aceste „enzime" se regăsesc și în Ninge
la Iasnaia Poliana. Șerban Tomșa schimbă, cu naturalețea visării cu
ochii larg deschiși, decoruri și epoci, claviaturi ambientale și topografii.
Dacă în povestirea care dă titlul volumului avem de-a face cu o întâmplare
anodină tratată în stilul scheciurilor lui Ion Băieșu, în „Noiembrie, iepuri
mecanici” ne trezim într-o vânătoare de oameni cu parfum latino-american, iar
în „O vizită la 1925”, o povestire de un umor nebun, găsim un remix din D-l Goe pornind de la un scurtcircuit
al istoriei – România Mare nu există, iar „Mica Românie” se transformă într-o
colonie germană.
Ce-ar mai fi de spus? Cu acest volum, Șerban Tomșa își mai construiește
un ponton pe insulă, așteptând nu niște oaspeți cu ochelari VR și servicii
futuriste de banking, ci un oaspete care știe să aprecieze o haină cu miros de paie
arse.
https://fictiunea.ro/2020/35/art4/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu