O idee a lui Sigmund Freud

   Am mai scris despre faptul că autorii străini scriu pentru cititori și știu să-și vândă cărțile, în vreme ce românii au ca țintă opinia criticilor literari. Lucruri incitante însă ce găsesc în eseul Scriitorul și activitatea fantasmatică de Sigmund Freud ( Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 10, Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei, 2010, pag. 119). Mai întâi, psihanalistul face, lucru extrem de interesant, distincția ”între scriitorii care preiau subiecte existente, asemenea vechilor autori epici și tragici, și cei care par să-și creeze singuri subiectele.” Freud precizează în continuare : ”Ne vom ocupa doar de ultima categorie, iar pentru comparația noastră nu-i vom alege pe scriitorii cei mai apreciați de critică, ci pe autorii mai modești de romane, nuvele și povestiri, care au cititorii cei mai numeroși și mai avizi.” Care este ideea? Pentru Freud, scriitorii mai ”modești” au cititori mai numeroși, iar creatorii de mare valoare au un public select. Altfel spus, cu cât ești mai mare, cu atât te citesc mai puțini oameni. (M-am întrebat deseori care e publicul lui Faulkner, în America. Probabil că opul lui Mircea Mihăieș explică și acest aspect, dar încă n-am citit cartea.) Părerile favorabile ale câtorva critici ar valora mai mult decât entuziasmul a milioane de cititori. Este inevitabil să-i dăm dreptate lui Mircea Cărtărescu, care spunea că un poet/prozator poate să scrie doar pentru el însuși. Culmea ar fi să aflăm că Mircea Cărtărescu luptă din răsputeri să nu fie publicat, tradus, citit și mediatizat! Valoarea e valoare : e recunoscută de puțini, dar nu e aplaudată sau popularizată.
    În acest context, scriitorii români apar într-o lumină favorabilă, prin comparație cu europenii și mai ales cu americanii care au transformat scrisul într-o activitate industrială. Să nu uităm totuși că sunt scriitori de valoare, cu nenumărați cititori. Opera lui Caragiale este, printre multe altele, o lectură mai mult decât plăcută. Ismail Kadare, Philip Roth și Haruki Murakami sunt alte exemple. În realitate avem de-a face cu un compromis. Scriitorul trebuie să fie suficient de original, pentru a-și exprima o viziune proprie asupra lumii, și îndeajuns de accesibil pentru a putea fi înțeles de cât mai mulți cititori. Expresiv și abordabil! Oferta făcută celui care deschide cartea să fie tentantă, dar nu să nu fie facilă. La rândul său, cititorul ar trebui să fie instruit, să aibă un gust artistic format și să nu ia în seamă sirenele trivialului sau propunerile frivole.
 

Voci din cer şi bunătate românească

În ultimele zile a plouat mai tot timpul şi fost vânt, aşa că n-am apucat să stropesc pomii. Nici albinele n-au avut răgazul să polenizeze florile. O vecină îmi spunea că piersicii ei n-au înflorit deloc. Nici ai mei, i-am răspuns. În alţi ani, pe vremea asta, umblam în cămaşă cu mânecă scurtă. Văd că acum plouă cu soare.
Vine sfârşitul, spun unii. Nişte amici mi-au mărturisit că au văzut, la televizor, imagini acompaniate de vaiete venite din cer. Am tras şi eu cu ochiul la grozăveniile astea şi am rămas impresionat.
Chiar mai mult, o prietenă, Maestru în Reiki şi în Karuna Reiki, mi-a spus că ea a auzit, de pe balconul propriului apartament, ţipete similare, neomeneşti. Omenirea este căzută în păcat, spun iluminaţii, Pământul nu ne mai suportă şi schimbarea nu este departe. Cele mai grave erori sunt făcute de Orient. Sunt lucruri inimaginabile care întrec nu numai graniţele morale între care poate trăi omul, ci depăşesc chiar ideea de monstruos ! Noi, cei de aici, suntem doar nişte mieluşei blânzi, prin comparaţie cu trăitorii majoritari din Orient. Atenţie, nu cu toţi ! Fiindcă acolo îşi duc existenţele Maeştri Spirituali incomparabili. S-a părea că înţelepciunea şi morala e prea puţină ca să ajungă pentru toţi.
Dar, cum spuneam,  în Europa educaţia oamenilor este cumva mai omogenă. Cu diferenţele de rigoare. Mă uit la francezi care îşi pot spune direct opiniile, într-un climat civilizat. Modelul intelectualului rămâne definitoriu în Occident. Am fost impresionat când am citit observaţia unui exeget care susţinea că în imansa operă literară a lui Thomas Mann nu există  niciun personaj negativ ! N-am stat să le număr pe toate, dar sunt convins că în paginile germanului nu există ticăloşi. Când aceştia au ajuns la putere - mă gândesc la Hitler -, intelectualitatea a fost vânată fără milă. Ceea ce nu înţeleg este de ce sudul românesc a fost mereu mai înveninat decât alte spaţii, dând culturii noastre pe cei mai mari pamfletari, de la Radu Popescu la Zaharia Stancu. Pamfil Şeicaru era născut în Buzău. Acum,  din altă zonă a ţării, Mircea Mihăieş ţine sus steagul. Ar fi nedrept, totuţi, să susţinem că suntem oameni răi. Nişte cuvinte sunt doar nişte cuvinte, chiar dacă pe plaiurile mioritice dezbaterea unor idei degenerează repede în cârcoteli şi insulte. Se consideră, în mod infantil, că dacă nu l-ai făcut prost pe adversar, n-ai câştigat disputa. Trebuie să anulăm, în noi, această pronunţată înclinaţie pamfletară care ne strică orice pretenţie de ţinută intelectuală cu ştaif.
De aceea le cer iertare celor pe care i-am lezat prin scrisul meu şi promit, orice s-ar întâmpla, că nu voi mai jigni pe nimeni.
Dar până la Mann mai avem.