O idee a lui Sigmund Freud

   Am mai scris despre faptul că autorii străini scriu pentru cititori și știu să-și vândă cărțile, în vreme ce românii au ca țintă opinia criticilor literari. Lucruri incitante însă ce găsesc în eseul Scriitorul și activitatea fantasmatică de Sigmund Freud ( Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 10, Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei, 2010, pag. 119). Mai întâi, psihanalistul face, lucru extrem de interesant, distincția ”între scriitorii care preiau subiecte existente, asemenea vechilor autori epici și tragici, și cei care par să-și creeze singuri subiectele.” Freud precizează în continuare : ”Ne vom ocupa doar de ultima categorie, iar pentru comparația noastră nu-i vom alege pe scriitorii cei mai apreciați de critică, ci pe autorii mai modești de romane, nuvele și povestiri, care au cititorii cei mai numeroși și mai avizi.” Care este ideea? Pentru Freud, scriitorii mai ”modești” au cititori mai numeroși, iar creatorii de mare valoare au un public select. Altfel spus, cu cât ești mai mare, cu atât te citesc mai puțini oameni. (M-am întrebat deseori care e publicul lui Faulkner, în America. Probabil că opul lui Mircea Mihăieș explică și acest aspect, dar încă n-am citit cartea.) Părerile favorabile ale câtorva critici ar valora mai mult decât entuziasmul a milioane de cititori. Este inevitabil să-i dăm dreptate lui Mircea Cărtărescu, care spunea că un poet/prozator poate să scrie doar pentru el însuși. Culmea ar fi să aflăm că Mircea Cărtărescu luptă din răsputeri să nu fie publicat, tradus, citit și mediatizat! Valoarea e valoare : e recunoscută de puțini, dar nu e aplaudată sau popularizată.
    În acest context, scriitorii români apar într-o lumină favorabilă, prin comparație cu europenii și mai ales cu americanii care au transformat scrisul într-o activitate industrială. Să nu uităm totuși că sunt scriitori de valoare, cu nenumărați cititori. Opera lui Caragiale este, printre multe altele, o lectură mai mult decât plăcută. Ismail Kadare, Philip Roth și Haruki Murakami sunt alte exemple. În realitate avem de-a face cu un compromis. Scriitorul trebuie să fie suficient de original, pentru a-și exprima o viziune proprie asupra lumii, și îndeajuns de accesibil pentru a putea fi înțeles de cât mai mulți cititori. Expresiv și abordabil! Oferta făcută celui care deschide cartea să fie tentantă, dar nu să nu fie facilă. La rândul său, cititorul ar trebui să fie instruit, să aibă un gust artistic format și să nu ia în seamă sirenele trivialului sau propunerile frivole.
 

Oamenii sunt făcuți să fie prieteni

    Izolarea unor oameni este o anomalie. Ei sunt făcuți să comunice între ei și să fie fericiți. Să se bucure pentru binele pe care îl fac. Ați văzut cum sclipesc ochii unui bătrân profesor atunci când își dă seama că elevii săi au înțeles ce le explică el? Ce ați simțit când un medic vă privește în ochi și vă spune că te vei însănătoși, oricât de gravă ar fi situația ta? Nu voi uita niciodată atenția cu care doctorul și colonelul Andrei Bâlbâie m-a tratat în urmă cu mai bine de un deceniu. M-a așteptat cu răbdare în holul spitalului în care lucra, mi-a observat disperarea și mi-a spus, bătându-mă pe umăr : ”Orice problemă e, o vom rezolva.” Și mi-a fost alături, câteva ore pe zi, în toată perioada spitalizării. Ați întâlnit vreun polițist care să te îndrume când ai rătăcit drumul? Ați stat de vorbă cu preoți care v-au făcut să vă simțiți ușurați sufletește? Eu da. Educația și codul genetic reprezintă destinul nostru. Toată lumea se întreabă de ce evreii sunt permanent în vârful vieții sociale, pe toate meridianele lumii. Cineva a demonstrat, cu statisticile pe masă, că ei sunt mult mai bine educați și mai instruiți decât celelalte etnii care trăiesc pe planetă.
    Anul trecut s-a întâmplat să mă aflu în anticamera medicului meu de familie, pentru a solicita o adeverință. În fața mea era o doamnă frumoasă, distinsă, de foarte bună condiție. M-a privit lung și mi-a spus că în urmă cu 36 de ani mi-a fost elevă. Mi-am amintit cine era și că am purtat cu ea, la clasă, discuții mai mult decât interesante. Avea multă personalitate și o uimitoare îndrăzneală a opiniilor. (La clasa dumneaei n-am predat decât latina, o oră pe săptămână!) Acum e directoarea școlii și soția unui om de vază. Culmea a fost că n-a vrut să intre înaintea mea la consultație. I-a explicat doctorului că mi-a fost elevă și că mă respectă foarte mult. Am fost obligat să intru un minut și să mă prefac că am luat hârtia, ca s-o determin să pășească în cabinet. În urmă cu ani, în anticamera unui spital mi s-a întâmplat același lucru cu un preot din aceeași generație cu doamna profesoară, din aceeași localitate. Sunt medii în care familia este responsabilă, după cum sunt locuri în care copiii sunt trimiși la școală așa cum sunt duse vitele la turmă.
     Citesc Eseuri de psihanaliză aplicată de Sigmund Freud. Iată ce găsesc la pag. 20 : ”Freud ar fi scris eseul pentru a-i face plăcere lui Jung, la a cărui părere ținea foarte mult. [...] Faptul că Jung a văzut în Delir și vise în Gradiva de Jensen o deplină reușită îl bucură pe Freud în mod deosebit; el susține chiar că aprobarea ideilor sale de către Jung valorează mai mult decât cea a unui întreg congres medical.”
Să precizăm că Jung era, la vremea aceea, discipolul fidel al lui Freud. Emoționant! Asta înseamnă prietenia între două genii. Un mare om scrie un text pentru a-l bucura pe un alt mare om. Cred că acesta este sensul cel mai înalt al existenței noastre : să facem lucruri înălțătoare, pentru a-i încânta pe ceilalți. Artiștii au avut muze și, vai, prieteni cărora le-au dedicat operele lor. Dar de frumusețea creațiilor cu pricina s-a bucurat toată lumea ieșită din tenebrele sălbăticiei.

P.S. Școala modernă se bazează pe niște principii foarte sănătoase. Sunt printre cei care le aprobă și le pun în practică. Dar nu cumva se exagerează când li se cere dascălilor să nu solicite deloc memoria copiilor? Elevul nu trebuie să știe cine a fost Eminescu, în ce ligă a jucat Ștefan cel Mare sau ce turme a păzit Immanuel Kant. Nu trebuie să memoreze teorema lui Pitagora și nu e obligat să rețină când s-a născut el însuși și unde s-a întâmplat minunea. Bun, de acord. Dar în condițiile astea, de ce nu se desființează evaluările, examenele și, în definitiv, întregul sistem de învățământ? Fiindcă, inteligenți cum sunt, elevii au prins șpilul și se autoeducă pe net și la colțul străzii. Nu e nevoie să te trezești din noapte și să mergi într-o instituție mohorâtă, pentru a învăța să înjuri și să dai cu pumnul. În plus, în blestematele astea de școli nu afli o boabă despre împerechere, supremul vis al umanoizilor de orice vârstă.