James Bond a devenit Mr. Bean

* Conducătorii BNR au imunitate absolută în fața legii, indiferent de gravitatea infracțiunile pe care le-ar săvârși. Parlamentarii visează la un statut similar, dar până una-alta vor să-i facă intangibili pe avocații care să-i scape de belele.  Asta se numește democrație, nu?
* Scandalul Hexi Pharma constituie un genocid. Cum să diluezi un produs de 4200 de ori? Cât de mare a fost mita pe care a dat-o firma? Isteți, băieții vor să intre în insolvență și să tragă obloanele. Într-un roman de Mark Twain, negrul Jim mărturisește că a fost cândva bogat, fiindcă a avut un dolar. Aflând că un afro-american bătrân a deschis o bancă, băiatul s-a dus la moș, dându-i dolarul. A doua zi, boșorogul l-a anunțat pe Jim că banca dăduse faliment, iar dolarul lui s-a topit. Realitatea întrece cu mult ficțiunea, numai că a doua are haz și nu e criminală.
* Stau și mă întreb ce blestem îl urmărește pe Guardiola, când catalanul alege echipe care, într-un fel sau altul, vor fi mereu perdante. Mă așteptam ca fostul antrenor al Barcelonei să câștige totul cu Bayern. De ce n-a făcut-o? Cred că omul e dependent de jucători-orchestră, ca Messi.
* Mă minunez de modul în care supraviețuiește Djokovic fără antrenor. Federer făcuse deja greșeala de a se pregăti singur, în perioada fastă a carierei sale. Cel care îl antrenează pe sârb a fost un mălai-mare în stare, în tinerețe, să dărâme terenul sub el, dar minte multă nu avea. ( Acum e un strălucit jucător de poker, dând impresia că stă cu o damigeană între picioare, trăgând din când în când combustibil, printr-un pai supradimensionat.) În sport, antrenorii buni sunt foștii jucători cerebrali, care au o mereu strategie în cap. Dobrin, Hagi, Dumitrache n-au avut/nu au stofă de mentori. Dar ce zic eu?  Pe Becker nici talentul nu l-a dat afară din casă. Cu mâna groasă și cu bâta ridicată n-ajungi foarte departe. Dacă mai adăugăm și suficiența lui Nole, nu putem decât să regretăm că un sportiv atât de înzestrat își ratează cu seninătate obiectivele.
* Am văzut cum Real Madrid a încercat, în ultima etapă, să ia campionatul Spaniei, în stilul binecunoscut. Cu ghearele, cu pumnii, ocolind jocul corect. Acum sunt sigur că arbitrii corupți sunt cheia în toate competițiile. Dacă s-a ajuns ca și în muzică, la nivel european, să fie mai apreciat mesajul decât valoarea artistică, nu se mai poate comenta nimic. Ba da. În condițiile astea putem lua un Nobel fără dureri de cap. Mă mir că pe editori nu i-a dus capul să aleagă un scriitor căruia să-i însceneze o existență plină de persecuții. (Am mai scris cândva un articol pe tema asta.) Ar fi suficient ca autorul să fie ciomăgit bine de niște angajați ai unei case editoriale, deghizați în țârcovnici. Să-l bată bine, în repetate rânduri, eventual să- provoace și alte daune. Păi ce, vrem să obținem o distincție atât de înaltă, fără să o luăm nițel și pe coajă?
* Sunt printre cei care își recunosc greșelile.  Am judecat o carte după câteva fragmente. Oricine poate face această eroare și de aceea cred că nu e oportun, pentru un romancier, să publice fragmente din cărțile sale, înainte de editarea integrală. Bărbați care urăsc femeile de Stieg Larsson este un excelent roman polițist.
* Filmele cu James Bond au ajuns pelicule pentru idioți. Pentru a nu intra în Istoria universală a tâmpeniei, regizorii cunoscutei serii cinematografice ar trebui să o dea pe comedie. În felul ăsta, toată poveștile alea cusute cu ață albă ar putea fi revigorate.  Mr. Bean ar putea face un James Bond memorabil! Ca spioni, Stan și Bran ar fi fost și mai buni.

O situație incredibilă

    Nu merg la înmormântări, fiindcă imaginea mortului și îmbulzeala oamenilor îmi reactivează o mai veche depresie. Dacă moare un prieten și trebuie să mă duc, pentru o oră, să-mi iau rămas bun de la el, mă îmbolnăvesc pe termen lung. 
    Iată că un intelectual de elită pune, pe wall-ul său, următoarea informație :

”Michel Galabru a fost singura mare vedetă de cinema prezentă la înmormântarea lui Louis de Funès, fostul său subaltern din seria jandarmilor. Tuturor li s-a părut jenant să se ducă, din cauza rolurilor care îl făcuseră celebru pe de Funès, în opinia lor nu îndeajuns de onorabile. Acum, Galabru, s-a dus și el, la 93 de ani.”

   Louis de Funès a fost, la un moment dat, cel mai popular actor francez. Să văd dacă am înțeles bine. Celor care au colaborat cu el, la filme de mare succes, le-a fost jenă să se ducă la înmormântarea vedetei, fiindcă rolurile lui Louis de Funès n-au fost... onorabile. Nu-mi vine să cred.  De când rolurile comice sunt lucruri de ocară? Personal nu-l consider un mare actor, dar poziția colegilor săi de platou mi se pare idioată. E ca și cum, la moartea lui Charlie Chaplin sau a lui Stan Laurel, toți amicii lor ar fi trebuit să se ascundă, de rușine, pentru că decedații n-au fost oameni serioși. Lipsiți de onorabilitate au fost și Oliver Hardy, Dem Rădulescu, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Puiu Călinescu, Norman Wisdom etc. E, în cinematografia mondială, un întreg regiment de actori care ne-au înveselit în cele mai diverse împrejurări.

    Am mai fost cândva  șocat de opinia unui universitar nipon care spunea că ar fi benefic, pentru omenire, să se topească repede calota glaciară, pentru a se deschide noi căi comerciale, dar nu credeam că există francezi atât de tâmpiți! Și actori, pe deasupra!

     Mă gândesc, cu tristețe, că pe Mr. Bean ( Rowan Atkinson) nu-l va duce la cimitir decât groparul, acoperindu-și ochii cu mâinile, de rușine. Ar fi penibil, pentru prietenii săi, să-i aprindă o lumânare!

     Sau englezii stau ceva mai bine cu mansarda?

P.S. Se prăbușește lumea. Un poet minunat, profesor de liceu, mi-a trimis câteva rânduri care m-au năucit :

Un coleg al prietenului meu a călătorit în Occident, nu contează în ce scop. ”Întoarcere cu avionul, impresii aeronavale etc. Cel mai frumos lucru văzut de sus i s-a părut marele lac ungar ... Balantain s !!!!(omul era convins că aşa se cheamă. La început am crezut că e un calambur genial,dar nu...)

2. Un elev,azi,într-un eseu a scris că Eminescu s-a născut la Impoteşti...(nefericit ecou etimologic , dar elocvent pentru relaţia dintre şcoala contemporană și cultură ). Altul a vorbit despre libertate : a fi liber înseamnă a fi propriul tău singur !”