Dor de Nikita Mihalkov

* Am fost printre cei care au crezut în valoarea și în buna-credință a lui Mugur Isărescu până când omul a candidat la președinția României doar pentru a face jocurile unei anumite găști și a-l scoate din cursă pe Stolojan. Mai nou, acest veninos Miticuță de peșteră, cu moșii, podgorii, conturi uriașe și un salariu incredibil, și-a dat arama pe față și a arătat că e de partea celor care vor să-i jecmănească pe amărâți și să-i distrugă economic și moral. Am citit că un cetățean a luat un împrumut de 30 000 de franci, a plătit patru ani, a renunțat la casă, dar mai are de plătit 40 000 de franci. Eu însumi sunt torturat de un împrumut luat în 2007, de la CEC BANK. Am primit echivalentul a 8500 de euro. Banca și-a oprit, din suma solicitată de mine ( cerusem 10 000 de euro),  un comision de 3000 de lei, plus 3000 pentru asigurarea banilor, în cazul în care aș fi dat colțul și n-aș mai fi plătit datoria. Apoi sunt comisioane de 500 de lei, derulate până la ultima rată. Plătesc de nouă ani ( inclusiv dobânda la banii care mi-au fost opriți din start!), mai am unul singur și voi ajunge să dau, într-un deceniu, aproape 25 000 de euro. După părerea lui nea Caisă Isărescu, așa e corect să se întâmple. Nu vă e rușine, bă, nenorociților?
* Văd la televizor un film cu gloanțe care au traiectorii curbe și se ciocnesc, turtindu-se, de proiectilele trase de dușmani. (Am citit cândva și o carte în care gloanțele trase de doi bărbați se loveau vârf în vârf. Păcat că nu-mi amintesc numele autorului. ) Când sunt foarte obosit, încerc să văd un film. Dar peste tot dau de pelicule cu bătăi, împușcături și explozii. Nimic omenesc, nimic artistic. Se cultivă doar o violență criminală în subconștientul celor care privesc scenele. Mă gândesc cu disperare că asistăm la moartea literaturii mari și la prostituarea cinematografiei. Și atunci mă cuprinde un dor sfâșietor de Anton Pavlovici Cehov, de Nikita Mihalkov, de Andrei Batalov, de Andrei Koncealovski și de tot ce înseamnă spiritul rusesc în artă. Am aflat târziu că Mihalkov provine dintr-o familie aristocratică și că e frate cu Andrei Koncealovski. Atunci mi-am explicat de ce mi se părea mereu că filmele făcute de unul dintre cei doi aparțin celuilalt. Aș vrea să revăd Piesă neterminată pentru pianină mecanică, Siberiada, Oblomov. Un puișor de găină, auriu, filmat în lumina soarelui, pe un butuc de lemn, valorează mai mult decât milioane de benzi de celuloid comerciale.

P.S. Foarte neinspirată inițiativa catalanilor de a uda din belșug gazonul, înaintea ultimului meci din campionat. Barcelona a avut, pe lângă inspirația lui Messi, și mult noroc în confruntarea cu Sevilla.
Acum mi-am dat seama de ce Cristiano Ronaldo nu este un jucător cu adevărat mare. E prea rigid și lovește mingea fără control, fie cu capul, fie cu piciorul. Și o dă ori la un metru de poartă, ori pe centrul acesteia. Din douăzeci-treizeci de încercări, transformă una. El e mai mult un manechin decât un artist. În schimb, argentinianul Messi e flexibil ca un șarpe, a remarcat azi un amic.

Frumusețe rusească și civilizație pariziană

                  Dacă încerci să vezi un film la televizor, chiar și atunci când ai impresia că pelicula are măcar o intrigă ingenioasă, dai peste un final de rahat, cu bătăi, împușcături, omoruri și explozii. Am ajuns să văd începutul fiecărei porcării ca să ghicesc restul. Temele sunt aceleași : justițiari luptând cu sistemul corupt, monștri subpământeni ori subacvatici, confruntarea cu personaje malefice care vor să distrugă planeta. Cândva am făcut, la un film, pariu cu un prieten că știu fiecare scenă care urmează. Și am câștigat. Enervat peste măsură, mut pe canalul doi al Televiziunii Române și rămân încremenit : figuri de oameni adevărați ( nu mutre de smintiți cu tone de mușchi pe ei! ), peisaje care te lasă cu gura căscată, dialoguri autentice, scene răscolitoare. Unui om cu o cultură infimă îi sunt suficiente câteva cadre pentru a-și da seama că se uită la o capodoperă. Era o ecranizare după Oblomov de Goncearov. Ce mari cineaști sunt rușii! Ce înseamnă cinematografia adevărată!
Din păcate, ca și în literatură, comercialul bate valoarea și o elimină. ( John Grisham e mult mai bine plătit - 40-50 de milioane de dolari numai pentru drepturile de ecranizare a unei cărți - decât Philip Roth, iar dacă ar trăi în Românica, ultimul ar muri de foame! )
           Am recitit Crima lui Sylvestre Bonnard de Anatole France. Ce stil limpede, curat, exprimând o mentalitate superioară celei pe care o au contemporanii noștri, deși romanul e străvechi! Într-o vreme în care bătaia era principalul mijloc de educație, personajul, un cărturar bonom, singuratic și altruist, crede că un copil poate învăța numai jucându-se. Cinismul lui France e ca un fulg de zăpadă : n-are pic de răutate. Francezul e o minte măreață, deschisă către zările luminoase ale celei mai adânci umanități. Talentul lui e remarcabil. Te vrăjește permanent, relatând scene de o perfectă banalitate. Îmi aduc aminte că și în liceu era preferatul elevilor. Aveam patru-cinci scriitori de învățat pentru teza de la limba franceză ( făceam, de fapt, mai mult literatură), iar profesoara ne întreba, generoasă, ce să ne dea, înainte de a formula subiectele. ”Dați-ni-l pe Anatolu' Franță, striga un mucalit cu vocea groasă, că p-ăsta îl știm!”
        Anatole France și personajele sale au aceeași pasiune fără limite pentru manuscrise, cărți și biblioteci, ca și Jorge Luis Borges. Dacă argentinianul e preocupat de mister și de labirinturi, Anatole France e solar, deschis, rațional, reconfortant.  Ambii însă ne pot vindeca de toate bolile sufletești. Ca, de altminteri, și rușii Cehov și Bunin.