Ciudata mea relație cu William Faulkner

             Recitesc, printre altele, Pe patul de moarte de William Faulkner. O fac cu opinteli. O femeie moare și evenimentul este prezentat pe 15 voci narative, într-o succesiune frizând perfecțiunea. Personajele își iau unul altuia povestea din gură și vorbesc într-un balet stilistic impresionant. E o coregrafie bine pusă la punct, o construcție fără cusur. Fiecare participant la acțiune își face numărul când îi vine rândul,  preluând rolul de regizor și punându-și amprenta asupra întâmplării. Pe patul de moarte este, alături de Zgomotul și furia și Lumină de august, unul dintre cele mai reușite romane scrise marele scriitor american.
             Cu vreo șapte ani în urmă, după ce citise un roman al meu, un intelectual dintr-un oraș de provincie era foarte curios în legătură cu mine : cum arăt, ce mănânc, ce obiceiuri am și... dacă sunt sănătos la cap. În legătură cu Faulkner, mă întreb un singur lucru : ce statut social au cititorii săi pasionați. Cine parcurge cu plăcere sutele de capitole stufoase ca o junglă inaccesibilă? Un articol al lui Valeriu Gherghel m-a ajutat să-mi clarific relația cu Faulkner. Acesta m-a uluit încă din adolescență, însă totdeauna l-am citit cu dificultate. Parcurg câteva pagini, apoi trec la altă carte, pentru a reveni mai târziu la paginile compacte, scrise cu o energie inumană. E ca o mâncare prea sățioasă, ca o corvoadă epuizantă. M-au acaparat cumva Cătunul și Conacul, dar singurul op faulknerian care m-a încântat a fost Orașul. E un scriitor fără egal. Nimeni n-ar putea să scrie ca el. Pe patul de moarte și Zgomotul și furia sunt performanțe literare unice. Mă uimesc însă simplitatea și condiția animalică a personajelor lui Faulkner : la o adică, de ce atâta iscusință pentru a crea niște tipuri omenești mai mult decât primitive? Ca scriitor, îl admir pe Faulkner - nu-l invidiez, fiindcă nu fac acest lucru nici cu autorii vii : îmi lipsește organul pizmei! - , dar cititorul din mine respinge literatura făcută așa. Și Hemingway are personaje de doi lei, trăind la limita instinctelor, dar se citește cu plăcere. Bukowski  este de o onestitate desăvârșită,  chiar în limbaj, când își relatează experiențele sexuale. Iar John Steinbeck mi se pare un prozator minunat. Omenescul din romanele sale e irizat în desene de neuitat. Pe mine, cititorul, narațiunile lui Steinbeck mă fac fericit.
            Nu-mi place Faulkner, deși exercită asupra mea o stranie fascinație.

Prozatori preferaţi

     Mi-ar conveni de minune să trăiesc singur, pe o insulă îndepărtată, situată într-o zonă cu climă caldă. O singură dorinţă aş avea : să am mai multe cărţi la îndemână.
      Dintre prozatorii străini n-aş vrea să-mi lipsească Gogol, Dostoievski, Cehov, Tolstoi, Kafka, Rabelais, Joyce, Thomas Mann, Joseph Conrad, Knut Hamsun, Thomas Hardy, Faulkner, Malcolm Lowry, Steinbeck, Celine, Canetti, Buzzati, Ismail Kadare, Cinghiz Aitmatov, Lampedusa, Kurt Vonnegut, Raymond Chandler, Dashiell Hammett, Stendhal, Edgar Allan Poe, Yasunari Kawabata, Yukio Mishima, Cortazar, Marquez, Miguel Angel Asturias, Carpentier, Juan Rulfo, Roa Bastos.
      Dacă aş putea să iau zece dintre ei, i-aş alege pe ruşi, plus Rabelais, Faulkner, Steinbeck, Celine, Buzzati, Hamsun.
      Dacă mi s-ar îngădui numai cinci, m-aş opri la Gogol, Dostoievski, Cehov, Faulkner. Şi-ar disputa ultima poziţie Steinbeck, Hamsun, Buzzati, Rabelais şi Stendhal.
      Pentru mai puţini n-aş putea opta.
      În orice caz, Faulkner este romancierul modern care lasă cea mai puternică impresie, scriind o proză compactă, imposibil de imitat fără consecinţe grave.
      Zgomotul şi furia, Lumină de august şi Pe patul de moarte sunt cărţi de neegalat în planul tehnicii narative.

P. S. 1. O problemă interesantă este dacă se pot scrie capodopere cu o tehnică mai simplă şi într-un stil accesibil cititorilor de toată mâna. Cred că acest lucru e posibil. Rodul pămîntului de Knut Hamsun, Şoareci şi oameni de Steinbeck, Bătrânul şi marea de Hemingway şi Abatorul cinci de Kurt Vonnegut jr. sunt argumente în sprijinul ideii mele.
         2. Un prieten care îmi ştie gusturile mi-a semnalat faptul că l-am omis pe Bulgakov. Într-adevăr, Maestrul şi Margareta este unul dintre acele romane pe care orice scriitor îşi doreşte să le fi scris el. Am fost cu atât mai surprins cu cât unul dintre cititorii pasionaţi pe care îi cunosc mi-a spus că nu-i place Maestrul...
În fine, cred că am omis mai mulţi autori, din grabă şi din dorinţa de a nu face o listă interminabilă.