Scriitori și intelectuali

Ce înseamnă să fii intelectual?
Dicțonarul răspunde în termeni generali : INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis. 3. S. m. șif. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis. 
O autoare de manuale mi-a definit intelectualul ca pe o persoană care citește constant revistele culturale. Ca să citești publicațiile cu pricina e necesar să înțelegi textele. Dacă le înțelegi, înseamnă că ai și cultură. Aceasta din urmă se lipește de cineva numai dacă respectivul are o educație corespunzătoare. După cum se vede, toate se leagă. Respectul față de valorile intelectuale nu există la cei care n-au citit o carte în viața lor. O mare problemă, mi-a zis cineva, este că printre formatorii de caractere, puțini pot fi numiți intelectuali. ”Un coleg mi-a spus că a văzut, din avion, lacul maghiar...Ballantines, iar altul mi-a comunicat, în urmă cu o lună, că eu scriu poezii și studii critice fiindcă...am vreme de pierdut. Familia sa n-are timp de prostii d-astea, fiindcă se ocupă de o mică fermă de struți. În plus, fratele lui are și el facultate și primește un salariu mai mic decât al meu, ceea ce nu-i corect! Am ajuns, bătrâne, ca niște analfabeți să-mi invidieze o mizerie de salariu!  În treacăt fie spus, domnul cu pricina ți-ar da și în cap dacă superiorii pe linie de partid i-ar cere asta, mai ales dacă i-ai ajutat familia în vreun moment al vieții. ”
De aici până la marii intelectuali din literatura română e cale lungă. Aș defini intelectualul ca pe o persoană înzestrată cu un metabolism cultural. Are capacitatea de a asimila noțiuni și teorii culturale de ultimă oră, dar e capabil să emită el însuși idei, intrând într-un circuit creator. ”Să vezi tu metabolism cultural când ești nevoit să trăiești printre oameni care n-au idee de ce înseamnă o carte! În loc să-și vadă de treaba lor sau să se compare cu indivizi de aceeași condiție, se vor lua de cei mai răsăriți, îi vor considera spini în coaste și îi vor terfeli cu seninătate, pentru a-i putea împacheta într-o cutie de pantofi, după dimensiunile înțelegerii lor. Omul cu carte înghite camioane de înjurături și e provocat să răspundă în același mod. Află că intelectualul dintr-un cătun e ăla împotriva căruia se aliază toți proștii.” ”Păi ce, la oraș, mai există respect pentru intelectuali?” m-am îndoit eu. ”Nu mult, dar există. Acolo sunt și intelectuali mai mulți, dar și cetățenii sunt mai instruiți și nu reacționează din invidie instinctuală”, mi-a replicat el.
   Ajungând la ceea ce ne interesează, precizez că scriitorul-intelectual și personajul-intelectual sunt preocupați de problemele existențiale, sociale, filosofice și morale ale omului dintotdeauna sau ale vremurilor pe care le trăiesc. Fără excepție, criticii literari sunt intelectuali autentici. Evident, personajele lui Camil Petrescu au stofă de gânditori originali. Deseori acestea își afișează ostentativ altitudinea mentală și de aceea piesele de teatru ale scriitorului îmi displac. Mi se par găunoase, artificial-pretențioase. Câțiva prozatori pot fi numiți autori cu teme de natură intelectuală : Camil Petrescu, Anton Holban, Mihail Sebastian, Constantin Țoiu, Augustin Buzura, Nicolae Breban (totuși, personajele imaginate de el sunt semidocți sadea!), Alexandru Ivasiuc. Calitatea narațiunilor, complexitatea personajelor create și problematica modernă în jurul căreia se învârtesc acestea bat către lumea ideilor înalte, în cazul lui Camil, Holban, Sebastian, Buzura. La Constantin Țoiu apare, în plus, rafinamentul stilistic, semn al unei culturi literare temeinic însușite. Pronunțate înclinații reflexive, dar legate de situații concrete, au personajele lui Petru Popescu.
Un caz de bovarism intelectual este cel al lui Marin Preda. Deși sunt, în intenția autorului, intelectuali, Ștefan Paul și Victor Petrini au un comportament natural, nepervertit în sens superior de codul civilizației citadine. Însă naivitatea autentică - primul nu știe că o femeie normală poartă chiloți, iar raționamentele lui Petrini ne fac să ne simțim stingheriți -, copleșitor-omenească, îi face să rămână creații vii, memorabile, ale prozei noastre. Lui Marin Preda nu-i scad defel meritele de scriitor, din pricină că personajele sale sunt departe de statutul de intelectual. Singura problemă este de adecvare a stilului și a ființelor pe hârtie la posibilitățile romancierului.
  După 1990, toți autorii de proză descind din tagma flămândă a intelectualilor. Chiar dacă tema este rurală, scriitura e modernă și complicată, marcă inconfundabilă a celor care ”văd idei”.