Un mare actor : Florin Piersic

      Florin Piersic a luminat decenii în șir marele ecran românesc. Un Alain Delon mai viguros, perfect în rolurile de acțiune, presărate cu convingătoare scene de dragoste, dar numai atât cât permitea cenzura comunistă. Binecuvântat de Dumnezeu cu un fizic magnific - și cu un suflet pe măsură! -, Piersic îi umilea la acest capitol pe confrații de la Hollywood. Ce Rock Hudson? Ce Tony Curtis? Ca bărbat, îi vestejea pe toți. Mulți ani a fost actorul de cinema numărul unu al nostru.
      Marii interpreți își dau însă adevărata măsură pe scenă. Și Florin Piersic a făcut-o. Cei care l-au văzut în Oameni și șoareci, adaptare după romanul lui Steinbeck, Șoareci și oameni, au rămas cutremurați.  Juca magistral rolul lui Lennie Small. Marele merit al lui Piersic este că a făcut memorabile roluri de compoziție în toate piesele în care a fost distribuit. Să joci urmând propria natură nu e o realizare de mare laudă, lăsând la o parte harul care-ți permite să dai replici cu naturalețea cu care o faci în viața de toate zilele. Dar să construiești, la cel mai înalt nivel, personaje care n-au nimic în comun cu firea ta este o performanță uluitoare. Lui Florin Piersic i-a reușit. Când el urcă pe scenă, oftatul femeilor devine o boare care fac să sune solzii plopilor mai înalți și amestecă aromele florilor de câmpie.
     Florin Piersic nu îmbătrânește. Dar la vârsta pe care o are, îl văd desfășurându-se în piesele lui Cehov sau chiar în scenarii moderne, de ultimă oră. Poate unui regizor inspirat îi va veni această idee.
     Astăzi, la o privire retrospectivă, ne este limpede că popularitatea celui mai iubit actor român este în strânsă legătură cu marea sa valoare. Nu exagerez când spun că este o mândrie să fii contemporan cu legenda numită Florin Piersic.

Eroul, autorul şi personajul

       Patrick Dalzel-Job a fost modelul lui Ian Fleming pentru personajul James Bond. Veteranul, mort în 2003, a avut o viaţă extrem de palpitantă. De pildă, Job a acţionat contrar ordinelor primite şi a salvat 4500 de civili din satul norvegian Narvik, printr-o spectaculoasă acţiune cu bărci de pescuit. Job este eroul prin excelenţă. Mai cunoscut decât el, Bond este prototipul spionului şi este cunoscut de milioane de cititori. Eroul şi imaginea sa din oglindă, adică personajul, au încântat sufletele multor oameni, schimbându-le multora percepţia asupra vieţii. Eroul e Istoria, personajul este Legenda, dar ce se întâmplă cu autorul ?
În comparaţie cu cei doi, acesta din urmă are o viaţă săracă, cenuşie, neinteresantă, chiar dacă Fleming a fost el însuşi spion şi protagonistul multor isprăvi bune de povestit urmaşilor. Putem spune că autorul stă cumva în umbră, fiind un fel de ambasador al eroului la curtea Istoriei. Un preot slujind în templul legendelor. Poate că el, scribălăul, este tocmai cel care compune scenariul Istoriei. Stăpânul memoriei colective. Dacă la început Fleming era mândru că fusese coleg cu Job, la sfârşit Job se lăuda că a fost partenerul lui Fleming. Ce forţă miraculoasă are ficţiunea !
Mă întreb, cu amuzament, de ce autor ar avea nevoie antieroii de pe scena politică de azi şi ce fel de personaje ar inspira ei ?