Ziarele, superbe ficțiuni

    Nu mă voi referi la falsificarea grosolană a realității de către mass-media, aducând în discuție găina care făta pui, inventată de Ion Cristoiu.  ( Nu mă pot împiedica să spun două cuvinte despre violatorul în serie din Gratia, Teleorman. Prididit de nevoi, un mușteriu al unei cârciumi a năvălit în curtea unei babe, intenționând să se ușureze. Dar omul n-a avut noroc. Tocmai când devenise țâșnitoare, a ieșit din casă bătrâna care a văzut cum îi sunt stropite zarzavaturile. A început să urle : ”Violatorul! Violatorul!” Bărbatul a fost nevoit să fugă precum o arteziană umblătoare și prostimea a dat buzna să vadă nenorocirea. S-au dat telefoane, au fost chemate televiziunile și poliția. Au fost abordați vecinii și trecătorii. O doamnă a zis, ușurată, că e bine că n-a intrat peste ea, fiindcă bărbatul ei e foarte puternic și, Doamne ferește, l-ar fi omorât pe nenorocit dintr-o singură lovitură. Ce credeți că spunea fătuca trimisă de un cunoscut canal de televiziune? Că criminalul violase în total douăsprezece femei, că două dintre ele muriseră de rușine, iar șase fugiseră din sat. Din pricina traumei, celelalte stăteau ascunse.)
     Am cunoscut cândva un profesor de un rar altruism. Era mai în vârstă decât mine, admirabil educat. Își respecta colegii, îi trata cu blândețe pe copii și îi ajuta cu multe pe părinții acestora. Când cineva avea de rezolvat o problemă, el își lăsa imediat treburile și sărea în sprijinul celui încolțit de griji. Locuia într-o localitate învecinată ( să-i spunem B) și purta la el, în mod permanent, două liste. Una cu problemele pe care cetățenii din A (unde se află școala) le aveau de rezolvat în B, alta cu daravelile pe care gospodarii din B le aveau în A. Dădea pălării la întors, făcea cumpărături, lua haine de la croitor. Înzestrat de Dumnezeu cu un frumos caracter, își risipea fiecare zi, alergând, după ore, încoace și încolo, în slujba semenilor săi. Îi trata cu considerație pe oameni și petrecea multă vreme cu ei, la o conversație. Grație acestor nobile înclinații, el a rămas un mit local. A ocupat toate demnitățile posibile : a fost, pe rând, director de școală, primar, viceprimar, consilier local. Unde voiam să ajung? Fiind prins cu treburile altora, omul nostru nu prea avea timp să citească, chiar dacă era abonat la toate cotidianele momentului. Avea însă un obicei care pe noi ne intriga : își așeza ziarele pe colecții, pentru a le citi... atunci când va ieși la pensie. A tot strâns publicații timp de patru decenii și jumătate.  Râdeam ca proștii de planurile sale : ce interes mai prezintă o informație citită la patruzeci de ani după ce a fost lansată?
      Mult prea târziu mi-am dat seama că ideea sa era genială. Abia acum, după mult timp, vedem cât adevăr și câtă minciună intră într-o banală știre de presă. Ne dăm seama câtă manipulare am suportat și câtă imaginație au pus reporterii în textele lor. Citite din perspectiva de azi, ziarele par povestiri infidele realității care le-a hrănit, brodate pe pânza istoriei. Ziaristul transforma realitatea într-o plăsmuire ispititoare, noi raportăm poveștile la mecanismele sociale și le punem într-un alt context, construind, bucată cu bucată, o uriașă, incredibilă ficțiune.
      Îl invidiez pe prietenul meu mai în vârstă  pentru deliciile pe care le încearcă azi, la pensie, când savurează legende ( în sensul consacrat de serviciile secrete) de acum patruzeci de ani și îl asigur de respectul și de afecțiunea mea.

Eroul, autorul şi personajul

       Patrick Dalzel-Job a fost modelul lui Ian Fleming pentru personajul James Bond. Veteranul, mort în 2003, a avut o viaţă extrem de palpitantă. De pildă, Job a acţionat contrar ordinelor primite şi a salvat 4500 de civili din satul norvegian Narvik, printr-o spectaculoasă acţiune cu bărci de pescuit. Job este eroul prin excelenţă. Mai cunoscut decât el, Bond este prototipul spionului şi este cunoscut de milioane de cititori. Eroul şi imaginea sa din oglindă, adică personajul, au încântat sufletele multor oameni, schimbându-le multora percepţia asupra vieţii. Eroul e Istoria, personajul este Legenda, dar ce se întâmplă cu autorul ?
În comparaţie cu cei doi, acesta din urmă are o viaţă săracă, cenuşie, neinteresantă, chiar dacă Fleming a fost el însuşi spion şi protagonistul multor isprăvi bune de povestit urmaşilor. Putem spune că autorul stă cumva în umbră, fiind un fel de ambasador al eroului la curtea Istoriei. Un preot slujind în templul legendelor. Poate că el, scribălăul, este tocmai cel care compune scenariul Istoriei. Stăpânul memoriei colective. Dacă la început Fleming era mândru că fusese coleg cu Job, la sfârşit Job se lăuda că a fost partenerul lui Fleming. Ce forţă miraculoasă are ficţiunea !
Mă întreb, cu amuzament, de ce autor ar avea nevoie antieroii de pe scena politică de azi şi ce fel de personaje ar inspira ei ?

Nisipuri mişcătoare, pachete de tutun şi livezile din abecedar

Scriitorul Bogdan Suceavă, matematician şi profesor universitar în USA, mi-a recomandat opera unui istoric român de ţinută : Lucian Boia. E important de unde ne informăm, fiindcă mass-media începe să semene cu un deşert imens, în care adevărurile seamănă cu nişte piramide îngropate în nisip. Şi fiindcă a venit vorba de mormintele faraonilor : cineva a făcut nişte fotografii care par a fi ale unor piramide nedescoperite până acum. Dacă nu sunt falsuri, urmează o nouă rescriere a istoriei.
Dar ne lăsăm atraşi - oameni suntem ! - de ambalajele ispititor colorate. Îmi amintesc de pachetele de ţigări bulgăreşti, albaneze şi americane, care îmi făceau cu ochiul şi care mă determinau, mai mult decât gustul tutunului, să fumez.
E bine să rămânem copii, fără să ne prostim sau să ne ticăloşim. M-am dus la şcoală, în clasa I, ceva mai târziu decât ceilalţi copii, fiindcă fusesem bolnav. Zadarnic încerca o colegă să mă determine să ţin Abecedarul deschis la lecţia unde ajunseseră ei. Eu îl răsfoiam febril, fascinat de imaginile colorate orbitor, care umpleau paginile. Erau, mai ales, nişte mere de o frumuseţe nepământeană. Ca şi fructele, pomii şi oamenii care roboteau de zor pe lângă ei, purtând în braţe coşurile pline cu rod, aveau ceva în plus, inexprimabil şi uimitor, în comparaţie cu realitatea.
Uneori, cărţile ne feresc de cea mai mirositoare mizerie cu care ne răsplăteşte viaţa.