Ziua lui Eminescu

 Nu știu dacă Eminescu și-a sărbătorit vreodată ziua de naștere.
Nu cred că a făcut-o, așa cum, din alte motive, n-a scris nicio poezie despre Războiul de Independență. Când trupele române au trecut Dunărea, Eminescu a consemnat elogios evenimentul în Timpul, spre supărarea unor conservatori, fiindcă la putere erau liberalii. Poetul și-a motivat gestul prin ideea că interesul național este mai presus de interesele de partid. Ulterior, când alimentele destinate trupelor se vindeau pe piața neagră pentru îmbogățirea unora, iar soldații mureau la propriu de foame în fața redutelor turcești, poetul a fost cuprins de scârbă. A fost un om de o moralitate desăvârșită și n-a împărțit cu nimeni masa lui de brad. N-a făcut compromisuri, n-a mințit și nu și-a trădat prietenii.
 Sunt sigur că dacă ar fi trăit azi, poetul național ar fi dus-o chiar și mai greu decât pe vremea aceea. Probabil că ar fi fost considerat un ins de nefrecventat și ar fi avut de-a face cu justiția.
 Moartea lui Eminescu este, oricum am da-o, suspectă.
Cât timp nu vom ști adevărul despre creatorul limbii române moderne, e ridicol să organizăm festivități în singura zi a anului când ne aducem aminte de el.

P.S. Astăzi este ziua de naștere și a lui Valeriu Cristea, unul dintre cei mai mari critici literari și prozatori din istoria literaturii române. Pentru mine, Valeriu Cristea este viu și ne veghează de undeva de sus. Nu știu dacă îi convine ce vede, dar este o certitudine că a fost un om de o moralitate comparabilă cu a lui Eminescu.

Contele şi oraşul pierzaniei

Fiinţa noastră se descompune treptat, lăsând firimituri pe străzile oraşelor în care am trăit.
În mansarde şi în camere obscure.
Prin amfiteatre.
Pe braţele unor foste şi viitoare necunoscute.
Suntem nişte bucăţi de piatră cu care un nebun mâzgăleşte zidurile.
Lev Tolstoi a descins în Bucureşti pe 2 martie, 1854. Până atunci scrisese zilnic în Jurnalul său. De pe 14 martie, timp de trei luni, n-a mai caligrafiat un rând. Ce să înţelegem de aici ? Că lenea românească e contagioasă ? Sau că în patria noastră scrisul este inutil ?
A chefuit, a bătut cafenelele şi teatrele, a petrecut cu podărese. Ce a lăsat şi ce a luat el de pe meleagurile dâmboviţene ?
A lăsat câteva ruble şi a luat gonoree. Un prieten m-a informat că nobilul rus a mâncat o îngheţată şi a făcut o laringită care l-a pus la pat.
În fine, s-a tratat, a scăpat de belele, a plecat şi şi-a reluat îndeletnicirile cunoscute.
Încerc să-mi imaginez ce ar mai fi făcut contele dacă ar fi rămas definitiv în Bucureşti.
Dacă toată lumea bună s-ar fi molipsit de la el, ar fi devenit obsedată de moralitate şi s-ar fi apucat să scrie în draci ?

P.S. Tolstoi şi-o fi dat seama că, pe malurile Dâmboviţei, exprimarea orală este preponderentă.  Nici nu e nevoie să cunoşti limba ca să poţi ţine lungi discursuri împleticite, dar fascinante pentru poporul suveran. O dovedesc cu prisosinţă politicienii noştri.