O poezie de Nicolae Ceaușescu

    Nu are titlu și este scrisă fără respectarea normelor de ortografie și de punctuație. A fost găsită printre hârtiile Tovarășului și unii nu se îndoiesc de paternitatea textului. Dictatorul se folosea, în limba sa de lemn, de circa 400-500 de unități lexicale. Dacă o citim cu atenție, vedem că nici Vadim nu este, ca poet, departe de idolul său. Iată ”poemul” :

De vreii să fii nemuritor

Poete scrie pentru ţară
Vers simplu dar cutezător
În el mândria de popor tresară.

Scrie de daci şi de romani
De munţi de râuri şi câmpii
De muncitori şi de ţărani
De cântecul voios de ciocârlii

Scrie de ce ni (sic! – n.r.) drag, de ce iubim
De eşti poet şi de partid să scrii
Prin el în ţară liber azi trăim
Scrie cât mai frumos aşa cum ştii

Să scrii că noi muncim din greu
Că totul nu-i aşa cum vrem
Dar mergem înainte tot mereu
Noi făurim uniţi tot ce avem

În tricolor avem simbol deplin
Albastru cer cu stele şi senin
Galben din holdele bogate aurii
Roşu ca sângele vărsat în bătălii.

Mircea Dinescu, un artist al nefoamei

Pe Mircea Dinescu l-am admirat mai întâi ca poet : prospăt, inspirat, plin de elanuri afective, original afirmate. Cu toate că el are teritoriul său liric şi va rămâne definitiv în istoria literaturii române, el a manifestat mereu o modestie care îi face cinste.
Revoluţionarul din el mi-a fost de asemenea drag. Dinescu are un mod apăsat, personal, expresiv şi generos lexical, de a-şi argumenta opiniile. Aceste însuşiri au trecut în gazetăria lui seducătoare, spumoasă, plină de volute spectaculoase. Mircea Dinescu, gazetarul, este una dintre cele mai plăcute prezenţe publice de la noi.
Între timp, Dinescu şi-a construit, pe malul Dunării, un fel de casă de creaţie şi s-a apucat de agricultură. Acolo arta este binevenită şi răsplătită prin ospeţe pantagruelice, noul moşier vrând parcă să răscumpere şi să răzbune foamea a zeci de generaţii de creatori. Pentru mine,  acesta este un miracol cultural : un poet adevărat a reuşit să-şi transpună în realitate visul de a astâmpăra setea şi pofta de mâncare a artei nerecunoscute încă.
Ceea ce mă mă încântă, de fiecare dată când văd câte o emisiune cu Mircea Dinescu, este bucuria cu care autorul se angajează în fabuloase proiecte gastronomice. El nu are nimic fals ori afectat în fiinţa sa şi de aceea ne răsfaţă constant ochiul şi mintea.