Se afișează postările cu eticheta talent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta talent. Afișați toate postările

vineri, 19 august 2016

Marii rispitori

     * Într-un fel, destui oameni își risipesc cea mai mare parte a vieții, făcând lucruri care nu le plac, la care nu se pricep și care îi fac nefericiți. ( Numai politicienii fac o meserie în care se dovedesc incapabili, dar lucrul ăsta le aduce bani, fericire, notorietate.) Trist e însă că talente eclatante se irosesc în van, din felurite pricini. Nu contează domeniul, însă sunt dureros impresionat că oameni foarte înzestrați se rătăcesc de marile lor ținte artistice, sportive sau științifice. Puțini dintre ei se redresează în ultima clipă și lasă posterității ceva care să stea oricând mărturie că nu s-au ratat. Toată această categorie de oameni au însă o trăsătură comună : nu cunosc sentimentul invidiei, deși, omenește vorbind, ei ar avea justificarea psihologică de a-i privi cu mâhnire pe cei născuți, vorba unui dascăl, în zodia porcului. Ratarea este una dintre temele romanelor mele. În Ghețarul este elementul esențial. Literatura ca eșec al eșecului, ca temă literară, l-a bântuit, cred, și pe Stendhal. ( Ideea mea era că și Leonardo da Vinci întruchipează o formă a ratării. E una fericită, a celui care nu finalizează ceea ce nu va fi niciodată perfect. )
În tenis, lucrurile sar în ochi și pot fi mult simplificate. Lăsând la o parte ghinioanele unui Juan Martin del Potro, mereu accidentat și operat, mă încearcă părerea de rău că sunt tenismeni care ar fi atins culmi de neimaginat, dacă s-ar fi antrenat cu seriozitate și n-ar fi amestecat sportul cu altele : Ilie Năstase( îl vedeai deseori în tribună, asistând la meciurile adversarilor săi, cu țigara în gură), Marat Safin, Feliciano Lopez, Goran Ivanisevic, Ivan Ljubicic, Tsonga. În această categorie l-aș băga și pe Djokovic, nepăsător până la nesimțire cu darurile sale. Sârbul ne/și-o face când ne e lumea mai dragă. Au avut de câștigat marii truditori ai terenurilor frumos liniate : Borg, Guillermo Vilas ( reverul său îi plăcea mult lui Stratan!), Thomas Muster, Michael Stich, Ivan Lendl, Rafael Nadal, Andy Murray. Scoțianul va fi, dar nu foarte repede, viitorul nr. 1 mondial. Iată și o scurtă listă de fotbaliști care ar fi putut aduce mai aproape cerul, dacă nu le-ar fi fost...o sete atât de cumplită : George Best, Paul Gascoigne, Nicolae Dobrin, Mutu, Florea Dumitrache, Alexandru Boc, Constantin Zamfir. Oricum, ei au scris istorie într-un mod mai spectaculos.
      * Legea pensiilor e făcută pentru descurcăreții vieții. E imposibil să ajungi la 65 de ani, relativ sănătos și cu mințile întregi, în condițiile de muncă din România. Iar dacă te pensionezi anticipat, primești bani care nu-ți ajung pentru un covrig zilnic. Un lucru interesant este că artiștii, primesc, ca și minerii, drepturi neașteptate.
      * Ticăloșia merge mult prea departe într-o țară trădată de vârfurile sale politice. La Jocurile Olimpice, sportivii români s-au prezentat foarte slab. Ei reprezintă un stat care n-a făcut nimic pentru ei, cum nu face pentru nimeni care muncește. Oamenii noștri s-au trezit că poartă, la Rio, niște cârpe în loc de echipamente. Rușinea e tot așa de mare ca atunci când hrana destinată ostașilor care luptau în Războiul pentru Independență din 1877 ajungea pe piața neagră, iar soldații mureau în tranșee, mai mult de foame și de dezinterie  decât de gloanțele turcilor, la Plevna, la Smârdan, la Vidin. Eminescu a fost atât de scârbit de această situație, încât n-a scris nicio poezie pe tema respectivă. A publicat însă articole care i-au adus dușmani neîmpăcați. Apropo, știați că marele critic literar Titu Maiorescu era avocatul celui care deturna proviziile destinate frontului? Trădarea e o trăsătură intrată în genomul românesc.
      * Ce face în acest timp Parlamentul? Ce să facă? Se piaptănă. Și-a dat seama că a uitat să pună o coroană regală acvilei de pe stema țării. (Chiar și Klaus Iohannis și-a dat o palmă peste frunte, constatând cutremurătoarea omisiune!) Pe urmă, băieții își mai votează niște privilegii, mai numără câinii de la stânele ciobanilor și adorm pe scaune, răpuși de atâta muncă. Halal!

P.S. Sincer vorbind, nu am superlative pentru inteligența uluitoare a Prințului Radu, dar de la înlăturarea Prințului Nicolae de la o ipotetică succesiune la tron, ideea de monarhie a murit în România.

miercuri, 26 august 2015

Talentul pur

             Sunt atât de multe cărți despre care aș fi vrut să scriu măcar câteva rânduri! Dar am un regim de viață nemilos și timpul nu-mi permite să-mi construiesc nici propriile cărțile. Rareori reușesc să produc câte un articol care să semene cu o recenzie.
Astăzi eram pradă depresiei și mă gândeam dacă voi reuși să mai încropesc câteva procese-verbale inutile, dar care mi se cer la apropiatele inspecții. Lângă monitorul calculatorului țin câțiva autori care m-au vrăjit ori de câte ori le-am citit volumele. Printre ei, Stoian G. Bogdan, un poet uriaș, incredibil de talentat. Am deschis Chipurile și am citit un poem. Fruntea mi s-a descrețit, am zâmbit, m-am bucurat - estetic! -, am gesticulat, am strigat. După isprava asta am constatat că nu resimt nici urmă de tristețe. Am sărit de pe scaun și viața mea a devenit jubilație dementă.
SGB este un talent pur, eclatant, așa cum au fost și sunt Teodor Dună, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Rodian Drăgoi, Mircea Dinescu și Alexandru Petria. Pân-a nu muri, poate voi reuși să scriu și eu niște impresii despre poemele lui SGB. Mulțumesc, SGB!
         Atenție : pur nu înseamnă primitiv, ci firesc, concurând cu realizările lui Dumnezeu și ale naturii.  Mi-e greu să numesc prozatori care reprezintă talente curate, naturale. Poate Fănuș Neagu, Nicolae Velea, Marin Preda. În literatura universală, Knut Hamsun, Cinghiz Aitmatov și Jarosław Jwaszkiewicz au fost înzestrați, fără îndoială, cu așa ceva.

marți, 15 iulie 2014

Educația și umorul fac diferența

Am fost martorul unor miracole.
Am văzut adulți care îi respectă pe foștii lor profesori.
Am auzit de cetățeni care respectă legile.
Îi citesc pe niște nefericiți cu capetele pline de precepte morale.
Pe scurt, oamenii cu demnitate și cu respect de sine n-au dispărut definitiv dintre noi. Dar există medii sociale în care nu poți supraviețui dacă n-ai spart o căpățână-două. Trebuie să ții bine mâna pe bâtă, așa cum pistolarii din Vestul Sălbatic o țineau pe armă. Iar dacă ești un scârța-scârța pe hărtie, e obligatoriu să te gândești de o mie de ori, la fiecare cuvânt, când scrii o propoziție. Dai să tastezi ”mustață căruntă”, dar îți aduci aminte că un vecin are așa ceva și precis va înțelege că te referi la el. Îți vine să zici ”piept păros”, dar imediat vezi figura plină de ură a unui coleg care posedă așa ceva. Un universitar a pățit-o urât, fiindcă și-a botezat câinele Hristea - îl cumpărase de Sf. Hristea! -, uitând că același nume era purtat de lipsitul de umor Theodor Hristea, vecinul și șeful său. O studentă a rămas repetentă din cauza aceluiași nemilos personaj, ușoară să-i fie țărâna! Pentru a fi promovată, fata a fost invitată acasă la hâtrul asistent care  dăduse de necaz din cauza patrupedului. Tânăra și cărturarul au fost surprinși în pat de soția ultimului. Studioasa a fost dată imediat afară. Pe când tremura, goală, în fața ușii, cine credeți că venea ușor pe scări, de la etajul superior? Ați ghicit! Chiar Th. H., îmbrăcat la patru ace, vajnicul magistru care s-a umplut de oroare văzându-și studenta într-o asemenea postură. Firește că n-a mai promovat-o niciodată.  Incultura și lipsa umorului sunt unori echivalente și au un mod violent de a-și exhiba complexele.
  Lumea literară are curiozitățile sale. Uneori sunt uimit de ceea ce aflu despre creatorii unor texte de neuitat. Unul dintre ei umbla cu o rangă în servietă și iute îi altoia pe criticii care nu scriau pe placul său. Personajul cu pricina s-a bătut rău de tot cu Mircea Dinescu, care îi luase apărarea lui Alex Ștefănescu. Spre cinstea lui, Dinescu era altruist și ținea partea celor aflați în pericol. De pildă, l-a împiedicat pe Fănuș Neagu să îi aplice o corecție lui Marin Preda. ”Preda îmi părea fragil, a povestit mai târziu Dinescu, și m-am pus în fața lui Fănuș, care era foarte pornit împotriva autorului Moromeților și amenința că-l lovește”. Fănuș Neagu, un bărbat cât ursul de Kamceatka, era protectorul lui Dinescu, pe care îl angajase la Uniunea Scriitorilor. Povestitorul nu i-a iertat gestul imberbului poet și prietenia celor doi s-a frânt iremediabil. Dar printre oamenii civilizați, măgăria făcută de unul e anulată imediat de gestul nobil al altuia.  Am vorbit deseori despre un prozator cunoscut, cel mai important apărut la noi după 1989. Un alt scriitor care mie, privitor de departe al fenomenului literar-artistic, mi s-a părut a fi un autentic protector al talentelor de orice vârstă este un poet, prozator, dramaturg și traducător sclipitor, plin de vervă și iradiind politețe și bună-creștere. Talentatul și polivalentul autor este beneficiarul unei educații cu adevărat ireproșabile. Știe să-și salute dușmanii - de care nu duce, din păcate, lipsă -, mulțumește pentru un gest sau altul, nu poartă ranchiună, își cere scuze dacă greșește un accent, le surâde celor care-l înjură, e atent și civilizat, chiar dacă a ocupat destui ani funcții importante în USR. L-am văzut ajutându-și confrații mai puțin influenți, dar înzestrați cu harul de a scrie original sau măcar interesant. M-a sprijinit dezinteresat în câteva momente importante pentru mine - practic nici nu mă cunoștea -, iar comportamentul său, trădând o mentalitate superioară, a avut un efect tonic asupra stării mele de spirit. Îi voi fi veșnic recunoscător, ca și celorlalți patru-cinci autori/ editori care mi-au întins o mână când aveam mai multă nevoie de un reazem.  Regret că nu trăiesc mai aproape de ei.