Marilyn cu o carte în mână

Un amator de mâncăruri fine mărturisea că îi este indiferent ce bagă în gură.
Un scriitor spunea că îi place whisky-ul. El scrie însă atât de mult şi atât de bine, încât este exclus să bea zilnic tăria lăudată de toată lumea.
Am văzut nenumărate fotografii în care Marilyn Monroe citeşte o carte deschisă cu ostentaţie către sfârşit. A fost o actriţă deosebită şi jucăria sexuală a boşorogilor şi tăuraşilor de la Hollywood, dar voia să pară o cititoare pasionată, o femeie instruită.
Fiecare actor de pe scenă are şi o faţă intimă, cu pete de întuneric, însă vrea să fie ţinut minte în cel mai luminos rol al său.
Ne compunem câte o poză cu care apărem în lume. Uneori ne încurcăm şi lăsăm perdeaua netrasă sau ne punem strâmb masca.
Adevărul este că suntem ceea ce vrem să fim, nu ceea ce ne împiedică să zburăm.
Aspiraţiile noastre ne definesc mai bine decât păcatele.

P.S. 1. Erorile din sistem mă împiedică să mai comentez pe blogurile prietenilor. O oră am încercat să scriu ceva în curtea lui Radu Vancu, dar n-am reuşit.
        2. Am văzut marile adunări organizate de cele două coaliţii politice care se vor duela la viitoarele alegeri. Niciun program economic sau social, nimic care să se adreseze inteligenţei omeneşti. Discursuri strigate, de urangutani care arătau că nu vor face nimic pentru noi, poporul umilit, dar sunt gata să-şi mănânce de vii semenii pentru a ajunge pe scaunele puterii. Şi era atâta poftă de mâncare - nu-i mai zic foame ! - în ochii celor adunaţi pe stadion, încât am înţeles, o dată în plus, că în ţara asta nu mai există nicio şansă ca valoarea şi competenţa să fie puse la locul lor.

Bukowski. Jurnal de sex şi de băut

Aproape că nu mă mai ţin curelele să duc până la capăt Femei de Charles Bukowski. Prea mult sex, prea multă băutură ! E adevărat că relatarea evenimentelor se face într-un stil direct, verde, sugestiv, care trădează un mare talent literar. Bukowski găseşte totdeauna cele mai potrivite cuvinte pentru a exprima ceea ce doreşte. Textele sale nu au nici un dram de afectare. E viu, sincer, reconfortant.
Cartea este un fel de jurnal de sex şi de băut al lui Henry Chinaski, scriitor cu numeroşi cititori. El are periodic întâlniri cu aceştia, iar lecturile se desfăşoară după un tipic care şochează. Bea pe scenă până se face pulbere şi îşi întrerupe lectura textelor doar pentru a răspunde cu înjurături la insultele publicului şi a le arunca admiratorilor sticle cu băutură din frigiderul uriaş pe care îl are alături. Uneori nu mai ştie nici ce a citit sau a făcut, fiindcă îşi pierde cunoştinţa şi se trezeşte în vreun pat de hotel, cu un cec alături, onorariul pentru prestaţia sa. Realitatea lui Chinaski aproape că bate fantezia cea mai spumoasă, prin autenticitatea unui neverosimil convingător literar. Chinaski bea tot timpul. De aceea arată înfiorător. Când coboară din avion pentru încă o întâlnire cu admiratorii, organizatorul activităţii îi zice :
"- Dumnezeule, a zis Keesing, n-am văzut niciodată pe cineva coborând din avion şi arătând în halul ăsta."
Şi mai târziu :
"- Le bei, nu glumă."
" - Cât crezi că o s-o mai duci aşa ? "
Cel care întreabă va muri însă el peste câteva zile !
Chinaski toarnă în el, de-a valma, vodcă, whisky, bere şi vin de toate felurile şi calităţile. Dimineaţa vomită, apoi o ia de la capăt, fără să resimtă cine ştie ce disconfort. Când nu e cu paharul, cutia sau sticla la gură, Chinaski le călăreşte pe femeile care asaltează permanent apartamentul său infect. Voi da citate, folosind numai iniţialele unor cuvinte pe care Bukowski le scrie întregi :
"Am băut toată ziua şi în noaptea aceea am încercat din nou să fac dragoste cu Mindy. Am fost uluit şi mâhnit să aflu că avea o p... mare. o p... deosebit de mare. Nu observasem cu o seară în urmă. Asta era o tragedie. Cel mai mare păcat al femeii. Am tot pompat. Mindy stătea întinsă acolo, de parcă i-ar fi plăcut. Mă rugam la Dumnezeu ca lucrurile să stea într-adevăr aşa. Am început să transpir. Mă durea spatele. Eram ameţit şi mi-era rău. P... ei părea să se lărgească tot mai mult. Nu simţeam nimic. Era ca şi cum aş fi încercat să f... o pungă mare de hârtie, pleoştită. Abia dacă îi atingeam marginile p... Era o agonie. Era o muncă asiduă, fără nicio recompensă. Mă simţeam blestemat. "
Efectul artistic este remarcabil, dar în fiecare capitol există câte o scenă de felul acesta, mai mult sau mai puţin reuşită.
Pe un aeroport, Chinaski are impresia că o tânără îi face avansuri :
"M-am aşezat şi am aşteptat. Vizavi era o femeie elegantă, citind un ziar. Îşi ridicase rochia pe coapse, dând la iveală piciorul înfăşurat în ciorap de mătase. De ce făcea asta ? Aveam un ziar şi mă uitam, peste el, la picioarele ei. Avea coapse splendide. Oare cine avea parte de ele ? Mă simţeam caraghios că mă holbam aşa la ea, dar nu mă puteam abţine. Era bine făcută. Cândva fusese o fetiţă. într-o zi avea să fie moartă, dar acum îmi arăta picioarele ei frumoase. Curva dracului, ce-aş mai pompa la ea ! Şi-a încrucişat picioarele, iar rochia i s-a ridicat mai sus. Şi-a îndreptat privirea spre mine. M-a privit în ochi în timp ce eu mă uitam peste ziar. Avea o expresie diferită. A căutat în poşetăşi a scos o lamă de chewing-gum. A desfăcut-o şi a băgat-o în gură. O gumă verde. Mesteca guma şi eu îi priveam gura. Nu şi-a tras fusta mai jos. Ştia că mă uit. Nu puteam face nimic. Mi-am deschis portofelul şi am dat la iveală două bancnote de 50 de dolari. Ea a ridicat privirile, a văzut bancnotele, a lăsat din nou privirea în jos. Apoi, lângă mine s-a trântit un gras. Avea chipul foarte roşu şi un ditamai nasul. Era îmbrăcat într-un trening cafeniu. A tras un pârţ. Cucoana şi-a tras rochia în jos şi eu mi-am pus la loc bancnotele în portofel. P... mi s-a fleoşcăit. M-am ridicat şi m-am dus la ţâşnitoare să beau apă. "
Orice contact cu o fiinţă de sex opus se termină, invariabil, cam aşa :
"M-am urcat în pat cu ea. Micuţa fată-femeie era pregătită, am tras-o spre mine, norocul era din nou de partea mea. Zeii îmi zâmbeau. Sărutările au devenit mai intense. I-am luat mâna şi i-am pus-o pe p... şi apoi i-am ridicat cămaşa de noapte. Am început să mă joc cu p... ei. Clitorisul a ieşit la iveală şi i l-am mângâiat cu blândeţe. În cele din urmă, m-am urcat pe ea. P... mi-a intrat pe jumătate. Era foarte strâmtă. Am mişcat-o înainte şi înapoi şi am împins. Mi-am strecurat şi restul p... Era minunat. Ea m-a prins în braţe.... Apoi am renunţat să încerc să-i mai fac plăcere, pur şi simplu am f... -o, despicând-o nebuneşte... P... mi-o luase razna " etc.
Femeile au o psihologie simplă. Dacă nu le oferi destui bani, le jigneşti sau nu te culci cu ele, trebuie să fugi şi să te fereşti de răzbunarea lor.
Uite că ipocrita Americă l-a acceptat pe Bukowski ca pe un mare scriitor, iar vecinii săi nu l-au bătut cu ouă clocite şi cu pisici moarte. Scrie dur, cu notaţii crude, celiniene, uneori greu suportabile. Eu îmi pun însă întrebarea dacă un roman nu trebuie să aibă miză şi la nivelul semnificaţiilor şi să depăşească simpla impresie de viaţă.  N-am nimic împotrivă ca o asemenea operă să nu aibă intrigă, construcţie, stil şi celelalte mofturi. Dar fără atingerea magică a mitului şi în absenţa unei motivări psihologice, textul rămâne reportajul unor experienţe personale, fără putinţa de zbura în planul semnificaţiilor generale.
E părerea mea.

Au înflorit cireşii

Pomii mei înfloresc în această ordine : caisul ( pe care îl arde totdeauna prima brumă şi nu produce nimic), cireşii, corcoduşii roşii, prunii şi piersicii. Cei mai leneşi sunt cei doi meri pe care i-au devorat, ani în şir, acarienii, până am aflat metodele de combatere a insectelor.
Mircea Dinescu spunea că unui anumit om politic îi place, mai mult şi mai mult pe lumea asta, whisky-ul. E o opţiune pe care trebuie să o respectăm. ( În treacăt fie spus, îndrăznesc să sper că Dinescu este un bucătar pe măsura marelui poet care era/este, nu la nivelul lăutarilor pe care îi invită să-i lălăie la masă ! ) Dacă mi s-ar cere să numesc mâncarea pe o iubesc cel mai mult, aş alege, fără ezitare, pepenii şi cireşele. M-am străduit multă vreme să am cireşi şi tei în curte. Cu cireşii am reuşit, graţie unui prieten care se pricepe la altoit. Nu reuşesc însă să mă bucur de fructele magice, fiindcă am tolerat, în ideea că nu trebuie să trăiesc numai eu, un cuib de grauri care îşi stabiliseră reşedinţa în apropierea casei mele. Păsările astea par să fi instruit sute de surate ale lor, care vin în iureş nebun, la coacerea micilor lampioane roşii, şi mănâncă tot. Fiinţele gureşe mă lasă, toamna, şi fără strugurii produşi de cele câteva viţe pe care le tund şi la ud cu grijă.
Dar de ce să mă plâng ? Îmi rămâne bucuria florilor, care se răsfaţă, în jerbe şi roiuri albe, pe fundalul cerului de primăvară. Mereu schimbător, cum sunt, ştim toţi, şi oamenii.