"Nu există nicio certitudine; există doar aventura." A patra scrisoare de la Manuel Angelescu

"Nu există nicio certitudine; există doar aventura."

      Secolul al XX-lea a fost martorul prabusirii a numeroase teorii grandioase.

Pana in deceniul al IV-lea, matematica ramasese, pentru savanti, ultimul bastion al perfectiunii. Pana cand, prin doua teoreme celebre, un tanar matematician, in varsta de doar 25 de ani, a modificat profund modul nostru de a concepe adevarul si certitudinea.Kurt Gödel (1906-1978) – logician, matematician si filozof austriac, a transformat in ruine programul optimist al rigurozitatii axiomatice al lui Hilbert, consacrat inca din timpul lui Euclid, care trebuia sa dea certitudinea ca matematica este completa si necontradictorie.

Pe scurt, el a demonstrat ca orice sistem de axiome matematice, cu un anumit nivel de complexitate, este fie contradictoriu intern (adica, va contine  formulari care pot fi dovedite si respinse simultan), fie incomplet (adica, va genera propozitii matematice ce nu pot fi nici demonstrate, nici infirmate – asa-numitele enunturi indecidabile). Mai mult decat atat, completitudinea (sau incompletitudinea) logica a unui sistem de axiome nu poate fi dovedita in cadrul acelui sistem. Vor fi necesare axiome suplimentare (consolidarea sistemului), dar si sistemul extins va fi "virusat", la nivelul sau, de aceeasi imperfectiune.

Nu exista scapare, programul lui Hilbert era condamnat. Se spune ca atunci cand acesta a aflat de rezultatul lui Gödel s-a infuriat foarte tare, dar probabil ca s-a infuriat pe sine, fiindca demonstratiile lui Gödel erau fara cusur. Russel (Bertrand) demolase, cu un paradox logic, constructia logicianului Frege (Gottlob), care fundamentase  aritmetica, iar Gödel demola acum programul lui Hilbert, cu un alt paradox logic.

Inainte de el, matematica era imaginata ca exemplul suprem de adevar, domeniul gandirii pure, independent de lumea noastra fizica. Adevarurile matematice erau considerate superioare adevarurilor fizice, cum ar fi legea newtoniana a gravitatiei, a carei generalitate a fost infirmata de observatiile asupra periheliului lui Mercur, in concordanta cu noua teorie a lui Einstein. Gödel arata insa ca orice sistem, oricat de minutios construit, poate contine inconsistente. Si oricat ne-am stradui sa fim completi in operele noastre, vor fi mereu aspecte pe care le vom omite. Adevarul matematic se dovedise si el a fi o iluzie. Logica interna a demonstratiilor matematice putea fi ireprosabila, dar ele se aflau in cadru mai larg al fundamentelor, unde nu exista nicio garantie de infailibilitate. Gödel nu s-a limitat sa afirme acest lucru, el l-a demonstrat. Si, asa cum s-a intamplat si cu principiul incertitudinii al lui Heisenberg, matematicienii si filozofii au continuat sa se intrebe despre semnificatiile mai adanci ale teoremelor lui Gödel. Rezultatele sale au fost atat de neobisnuite, incat filosofia stiintei a avut nevoie de cateva decenii pentru a le include. Fuseseram prea increzatori in puterea mintii umane, incercand sa construim temple impenetrabileale ratiunii. Constatarile lui Gödel, impreuna cu descoperirea teoriei relativitatii, mecanicii cuantice si ADN-ului, au fost considerate cele mai mari realizari stiintifice ale secolului XX.Intr-o interpretarea populara, teoria lui Einstein spune ca totul in lume este relativ, iarasa-numitele teoreme de incompletitudine ale lui Gödel, intr-o formulare la fel de libera, dovedesc ca exista lucruri de neinteles pentru mintea umana. Eterna confruntare dintre idealism si materialism este doar inca un exemplu in campul de inconsistenta al ambitiei omenesti, pentru ca va ramane mereu indecidabila pentru potentialul mintii umane. Avem nivele existentiale in care gandirea trebuie sa lase locul simtirii si subiectivitatii.

In cateva cuvinte, psihiatrul italian Roberto Assagioli (1888-1974), fondatorul Psihosintezei  si precursorul psihologiei transpersoanale, a surprins sensul si limitele naturii umane: "Nu exista nicio certitudine; exista doar aventura"

      Dar cine era acest tanar, care ne aratase limitele gandirii si demolase iluzia perfectiunii? Cum era de asteptat, Gödel a fost din tinerete avid pentru cunoastere si, cu toate ca era pasionat pentru limbile straine, a studiat matematica si filozofia.

Dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, temandu-se ca ar putea fi chemat in armata germana, a emigrat in SUA, devenind, mai tarziu, cetatean american. Albert Einstein l-a ajutat sa ocupe un post la Institutul pentru Studii Avansate al Universitatii Princeton, unde a fost numit si profesor emerit. Acolo a primit si cel mai inalt premiu stiintific din Statele Unite - Premiul Einstein. Cei doi au devenit prieteni apropiati, faceau impreuna plimbari si lungi discutii filozofice. Erau diferiti in aproape orice – Einstein era sociabil si vesel, iar Godel era extrem de serios si introvertit –, dar aveau in comun o calitate esentiala: interesul profund pentru problemele centrale ale stiintei si filozofiei. Prietenia lor a continuat pana la moartea lui Einstein, in 1955.
In ce priveste viata personala, nici geniul lui Gödel nu a fost ocolit de contraponderi: ar fi putut destul de bine sa completeze lista exemplelor incluse in scrisoarea anterioara. Suferea de o sanatate precara, si mentala, si fizica. Pana la urma, problemele psihice aveau sa-i aduca sfarsitul. La varsta de opt ani, dupa ce a citit o carte de medicina, a devenit convins ca are probleme cu inima. Grija pentru propria sanatate a devenit o obsesie care avea sa-l urmeze toata viata. Era paranoic, anxios si depresiv. Catre sfarsitul vietii, paranoia sa a luat o amploare morbida: a devenit suspicios fata de mancarea pe care o consuma si era convins ca cineva incerca sa-l otraveasca. Refuza sa consume mancarea daca nu era gustata in prealabil de sotia lui. Dar sotia lui s-a imbolnavit si a trebuit sa stea sase luni in spital, timp in care Gödel a refuzat sa manance, infometandu-se pana la moarte. S-a stins din pricina malnutritiei. Cand a murit, mai cantarea doar 30 de kilograme.

      Sotia sa, Adele, spunea putin mai tarziu: „Desi nu a participat la biserica, a fost religios si a citit Biblia in pat in fiecare duminica-dimineata”.

Este greu de imaginat cum s-a impacat agerimea logica a lui Gödel cu misterele logicii divine, care i-au marcat viata atat de dramatic si de contradictoriu.

Si mai ciudat este faptul ca dupa moartea sa a fost publicat un corp de axiome, definitii si teoreme enuntate in cadrul teoretic al logica modale, prin care Gödel demonstra existenta lui Dumnezeu – un fel de versiune revizuita a argumentului ontologic al Sfantului Anselm de Canterbury (1033–1109).

Dar viata si structura noastra emotionala nu urmeaza nici logica, nici tiparele teoretice. Poate ne consoleaza mai mult cuvintele calde ale unui mare chirurg oncolog, Bernie Siegel, care scria intr-o carte care ar trebui citita de toti cei care practica medicina (Iubire, medicina si miracole): “Intr-o zi, m-am dus la Dumnezeu si l-am intrebat: 'Daca esti Creatorul suprem, de ce nu ne-ai inzestrat si pe noi, oamenii, cu un buton de resetare?' Iar Dumnezeu i-a raspuns: 'V-am dat un buton de resetare, Bernie. Se cheama durere si suferinta.' ”

Lasand stiintei si filozofiei cele ce sunt ale lor, trebuie sa recunoastem ca experimentam sacrul numai atunci cand iubim si cand suferim. Si ca viata lipsita de iubire este mai rea decat moartea.