Dumitru
Augustin Doman
Un roman care șterge hotarele
dintre real și magic, dintre real și absurd
Primind de la Șerban Tomșa
romanul Ghețarul ( Cartea Românească, 2009 ), cu o dedicație
măgulitor-batjocoritoare [...], am fost tentat să-l exilez (romanul, desigur )
într-un dulap din redacție, în „sarcofagul” unde îndeobște trimit cărțile de
necitit ale nenumăraților veleitari români contempăorani. Mi-am găsit însă
răgaz să-l răsfoiesc, am văzut între timp o cronică despre roman scrisă de Radu
Aldulescu și mi-am zis că dacă un romancier mare ca Aldulescu scrie elogios
despre un prozator, e groasă ! Când am văzut și o prezentare de Al. Cistelecan,
critic parcimonios cu texte despre prozatori, m-am răzgândit brusc și am purces
la o lectură atentă și îndelungată și bine am făcut. Altfel, nici nu știam ce
pierdeam.
Cadrul romanului este
reprezentat de un oraș imaginar, insolit, în care s-au retras niște „ratați” ai
României reale, reprezentanți ai mai multor categorii sociale, profesionale,
psihologice, loc izolat, rupt de lume, în care cei de mai sus -ca-ntr-o
nesfârșită ședință de terapie colectivă - povestesc, povestesc, povestesc,
într-un amestec aiuritor de real și fantastic. Gazda lor este un anume Geronimo
care s-ar fi dorit un fel de „Dumnezeu și stăpân” al lor, dar care de fapt e
unul la mâna a doua, „Dumnezeul” adevărat rămânând necunoscut, Geronimo fiind
angajat „prin corespondență și prin intermediari ” să-i primească și să-i
întrețină, el știindu-le totuși trecutul : „ Niște mici dosare uitate de
proprietar mi-au permis să vă studiez viețile... Evident, evident, a fost un
abuz din partea mea, aveți motive întemeiate să protestați, vă rog să mă
iertați pentru bădărănia mea, dar ia gândiți-vă la cine a inițiat și a finanțat
cercetările...Cine i-a permis lui să întocmească acele dosare, cu ăla cum
rămâne ?Aud ? Nu este el un criminal care și-a băgat nasul în viețile
dumneavoastră ? Dosarele alea mi-au arătat că toți cei prezenți în acest hotel
sunteți sau ați fost oameni de talent, cu mari posibilități, dar dintr-un motiv
sau altul, v-ați poticnit, v-ați împotmolit, n-ați putut trece peste anumite
obstacole, ați rămas în pană, niște ratați, niște mediocri, nu vă supărați,
reformulez, niște neîmpliniți, ca și mine, ratatul dumneavoastră de serviciu
care a visat că poate schimba destinul altora...”
Odată fixat cadrul și
stabiliți protagoniștii, romancierul se dezlănțuie. Șerban Tomșa are viziune,
are imaginație, nimic nu-i e străin din realismul magic, din alunecarea în
fantastic, din Mateiu Caragiale, din Fănuș Neagu și Ștefan Bănulescu, din
Gabriel Garcia Marquez și Mircea Eliade, deși nu e copiator, nici epigon, nici
măcar mimetic, poate doar livresc.
Personajele din așezământ fac
parte din diferite epoci istorice (Evul Mediu, România modernă, comunism,
perioada de tranziție ) și poartă nume insolite sau celebre, dar având
identități diferite de cele ale personajelor istorice : Socrate, care e un
bucătar bețiv, Sacrificiucalului, Haisănebatem, Zerocincizeci, Puterea Locală,
Napoleon, scriitorul Tom Kastelka ( în multe privințe, un alter ego al
autorului ), Ștefan cel Mare, colonelul, doctorul...
Așadar, acțiunea se petrece
în „orașul acela de munte, cu nume de femeie nordică, Christiana ”, iar
personajele trăiesc „în iluzie”. Romanul - livres și senzațional, livresc și
savuros - este o mare și gravă trăncăneală, din care trăncăneală se reface
ca-ntr-o uriașă oglindă deformatoare istoria poporului român. Ca orice roman
adevărat, Ghețarul este legitimat de personaje puternice, apăsat conturate : v.
bătrânul cinic, dostoievskian, care a trăit o viață din șantaje ordinare, dar
și personaje reale, nenumite, cum e - la pagina 261 - Marin Preda sau - la
pagina 200 - Radu Aldulescu, ca și scriitorul Tom Kastelka, prototip al
creatorului „ficționar” („mereu paralel cu lumea reală”), cel ce are „rădăcini
doar în cărțile pe care le citește” și cel care rătăcește „deopotrivă printr-un
cătun cu mari bulevarde iluminate feeric și printr-un mare oraș care are câmpii
și păduri interioare...”)
Filosofia romanului este
expusă într-n dialog dintre doi protagoniști : „ - Domnule, spuse colonelul,
orice viață e dată pentru a fi irosită. Toată filosofia e să o irosim cât mai
frumos... După mintea mea Leonardo da Vinci a fost cel mai mare om care a
existat pe pământ. El, singurul, a înțeles esența vieții noastre de șobolani
nevrotici care privesc cerul.. De aceea nu a reușit sau nu a vrut să termine
nimic din tot ce a început...”
„- Ha, ha, ha, râse Tom.După
logică asta, noi l-am depășit deja pe Leonardo, din moment ce nici n-am început
vreodată ceva... Eu cred însă că Leonardo ne-a lăsat ideea că merită să încerci
orice. Că poți... Finalizarea nu mai are niciun rost... Poate fi dezamăgitoare
sau chiar îngrozitoare, ca și moartea... Acum îmi vine în minte că poate am
fost invitați aici nu ca să depășim ratarea care ne caracterizează, ci pentru a
înțelege cu adevărat măreția eșecului... ”
Șerban Tomșa știe să șteargă
verosimil granițele dintre realitate și ficțiune, dintre istorie și
contemporaneitate, dintre sănătate și psihoză, făcând-o totuși în povestiri
adevărate. „Spune adevărul și nu te vqa crede nimeni ” - sentința lui
Dostoievski - devine aici, la Tom Kastelka : „Adevărul pare cel mai puțin
real.” Dar, să nu uit, Tom știe să ignore granița dintre logică și absurd, în
Gheațarul găsind și o reală dimensiune a absurdului ; nu cumva Kastelka trimite
la Kafka, la ...omul de la Castel ?
Oricât m-am străduit, nu cred
că am reușit să dau o imagine cât de cât fidelă a forței romanului lui Șerban
Tomșa, singular în literatura română contemporană, , un Ghețar demn de a sparge
Titanicul greoi al peisajului literar actual, ca să fac o metaforă. Sper să fi
reușit măcar să incit la lectură câțiva cititori. Puterea de creație ieșită din
comun a prozatorului rezultă și din faptul că a scris cartea în doar trei luni.
Argeș, nr. 7, iulie, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu