Retopind peștișorii de aur

* Spre dimineață am un vis în care văd coperțile/copertele a două dintre cărțile la care lucrez și îmi răsună în minte câte o idee importantă pentru fiecare volum. M-aș putea trezi să le notez, dar sunt conștient, în somn, că n-aș reuși să readorm. Fac eforturi să memorez totul. Abia după-amiază îmi amintesc cum arătau romanele mele, însă cele două idei s-au evaporat. Totuși, nu s-au dat toate bătăliile și încă nu s-au încuiat ușile.
* Tot amân să scriu despre ultimele cărți citite. Până la urmă, la ce bun? Sunt medii sociale în care nu ai nici măcar spațiul moral de care beneficia Aureliano Buendia când fabrica peștișori de aur, retopindu-i de fiecare dată.  Nu sunt împotriva evoluției morale - ah, acest capitol a fost în mare parte doar o inacceptabilă ipocrizie -, dar există un cod dincolo de care toate actele noastre încetează să mai aparțină sferei umanului și devin monstruoase. E de meditat asupra degradării omului supus presiunii diverșilor factori care îl macină. Nemilos este timpul. În orașe, descompunerea este mai mult fizică. În lumile în care cărțile n-au putere, banii fac ravagii cu sufletele celor care au prea mulți sau nu au deloc.
* Un prieten, scriitor de mare originalitate, face o anchetă literară și mă bagă și pe mine în seamă, solicitându-mi răspunsul la o întrebare surprinzătoare : cum ar fi literatura pe care o scriem, dacă am fi nemuritori?
* Nu vă spuneam că Dominika Cibulkova e mai bună decât adversarele ei și că Andy Murray va fi noul lider mondial? Antrenorii sunt foarte importanți. ( S-ar putea să fie și o strategie a lui Djokovic, care a decis, probabil, să lupte intens doar pentru a câștiga turnee de Mare Șlem.) Sunt uimit însă că Simona Halep e foarte mulțumită cu un îndrumător care îi spune tot timpul :”Ai suflet mare! Luptă, luptă până la capăt! Așa! Dă-i înainte!”” Unde sunt strategiile și detaliile tehnice? Te pomenești că omul ăla nu îndrăznește să o învețe nimic pe Simona, fiindcă, ambițioasă cum e, machidoanca noastră s-ar putea supăra. Suficiența i-a mâncat pe mulți. Năstase, Ivanisevic și Djokovic sunt exemple ilustre. Toată stima pentru munca lui Murray, care n-are însă nimic strălucitor în jocul său.
* S-auzi și să nu crezi! Lideri ai ISIS au fugit cu milioanele organizației. Cum vor proceda musulmanii? În mod sigur nu le vor da cinci ani de pușcărie, din care condamnații vor face mai puțin de jumătate, rămânând cu toți banii la chimir. Reamintesc că, pentru furtul unei pâini, judecătorii români dau babelor pedepse foarte grele.

Umbra lui Federer la Wimbledon sau despre psihologia învingătorilor

      Federer nu mai este decât umbra jucătorului perfect de odinioară. Reverul lui e slab în fața adversarilor care lovesc cu două mâini. Însă mai poate câștiga datorită serviciului devastator. (Chestia asta a început să mă deranjeze. Nu se numește tenis jocul în care faci cu serviciul mai mult de jumătate din puncte.) Mai e și forța mentală. Adversarii se bat singuri în fața celor obișnuiți să câștige mereu. Nadal juca deseori execrabil și câștiga turneu după turneu.
Sunt sportivi care joacă de foame. Intră în primii o sută.
Sunt alții care se mulțumesc să fie printre primii, dar nu se străduiesc prea mult să devină lideri. Tomas Berdych are toate calitățile să se lupte pentru supremația mondială, dar se oprește regulat în fazele avansate ale turneelor. Nu-mi dau seama ce e în mintea sa. Wawrinka e foarte talentat, dar inconstant.
     În fine, sunt cei care respiră numai victorii. Federer, Djokovic, Nadal se află printre ei. Nadal a fost numai antrenament , Federer a avut mult talent. Dacă și-ar fi luat din tinerețe antrenor, elvețianul ar fi câștigat ușor patruzeci de titluri de Grand Slam. Pe Djokovic l-am socotit risipitor cu darurile sale, fiindcă a avut jocul cel mai complex și putea rescrie istoria tenisului. Îmi pare rău că n-am văzut cum a fost eliminat, anul acesta, de la Wimbledon.
Dincolo de posibilitățile tehnice și fizice, mintea este esențială.
Cum se educă gândirea unui învingător? În sport, în cultură, în învățământ?
La ediția asta merg pe mâna lui Andy Murray.

P.S. Rahat! Țara Galilor și Portugalia sunt două echipe submediocre. Colac peste pupăză, galezii n-au avut portar. Ăla nu ieșea mai mult de o jumătate de metru din poartă. Cum să nu-i dai gol cu capul?Cum au ajuns ăștia în semifinală ține de SF. Mai norocoși și cu freza lui Ronaldo racordată mai bine la textura mingii, lusitanii păleau balonul orbește, la fiecare apropiere de poarta adversă, cum fac adolescenții prin parcuri și cum făceam și noi, pe maidan, în urmă cu n ani. Și le-a ieșit. Treaba e că la o confruntare cinstită cu nemții, n-au nicio șansă. Dar dacă francezii ăia de culoare,simpatici, îi încurcă pe germani cu un meci lung sau cu niște penalty-uri bătute mișelește, pe centru? În definitiv sunt la ei acasă. În cazul ăsta, Ronaldo îi va păcăli în finală și-și va unge cu briantină al patrulea Balon de Aur. Fiindcă Messi e urmărit acum nu numai de fisc, ci și de blestemul... argentinianului care se îneacă la mal. N-are echipă în spate, cum au avut Maradona și Kempes.
Merg pe Germania ( nu credeam s-o fac vreodată!) și i-aș da Balonul de Aur lui Neuer sau lui Bale, fiindcă a făcut enorm, cu o echipă de cartier. Că trofeul ăla n-o fi scris doar pe numele a doi șmecheri, Messi și Ronaldo! Și mai zic un lucru. Un balon luat de Messi a fost primit pe nedrept ( trebuia să-l ia Iniesta), iar două înșfăcate de Ronaldo au fost măsluite în mod foarte clar : o dată voturile pentru Messi au fost deturnate către fantele portughez, din ordinul lui Blatter, iar a doua oară trofeul a  fost meritat de francezul Franck Ribery, care câștigase tot ce se putea câștiga cu Bayern Munchen. Adevărul gol-goluț arată așa : Messi cu patru Baloane ( cinci cu cel suflat de Blatter și dirijat către Ronaldo), iar Ronaldo cu unul. Dar e aici o țesătură de interese mai complicată decât în Cosa Nostra.
Slab Campionat European, foarte slab!
Și deloc spectaculos.

Destinul e un mare blatist

* Finala Ligii Campionilor a fost o mizerie, cu un gol acordat în mod fraudulos Realului și cu un Ronaldo inexistent, dar căruia i s-a oferit onoarea de a da lovitura de grație unui portar lipsit de creier. Jucătorii lui Real au înțeles că vor transforma toate loviturile de departajare, dacă vor trage în stânga portarului, fiindcă lui Oblak îi intrase în cap că trebuie să se arunce disperat, de fiecare dată, în dreapta. Parcă era înțeles cu adversarii. Așa ceva n-am văzut în viața mea. Factorul decisiv a fost și de data asta galezul Gareth Bale, care a deviat mingea către Ramos și fundașul a strecurat-o în poartă, dintr-o scandaloasă poziție de ofsaid. Bale a executat lovitura de la 11 metri într-un picior, aruncând ușor mingea, cu ultimele puteri, în poarta lăsată goală de Oblak. Destinul e un mare blatist care îi are drept complici pe cei care merg exclusiv pe instinct. Adică pe proști.  Ghiciți însă cine va lua Balonul de Aur? Cel care nu putea face nici măcar o preluare corectă a balonului, folosind piciorul său de bază. Adică alt prost. Sunt convins că George Best se răsucește în mormânt de furie. Nu e de râsu' curcilor că Madridul e capitala mondială a fotbalului, deși acolo activează jucătorii cu cel mai murdar stil de joc?
* Anii '60 au fost nebuni în literatura română : Nichita, Dimov, Alexandru, Sorescu, Păunescu, Cezar Baltag, Ion Gheorghe, Bănulescu, Breban, D. R. Popescu și atâția alții.  Au scris de parcă factorul politic, excesiv de constrângător, i-ar fi stimulat în mod hotărâtor. În zilele noastre, același factor a găsit cea mai bună cenzură : foamea. Ca să-ți permiți să fii nebun, trebuie să ai pe cineva care să-ți poarte de grijă.
* Nu Nadal era marele pericol pentru Djokovic, ci Murray și Wawrinka. Sârbul are mari șanse să câștige turneul, dacă cei doi se vor întâlni în semifinale.
* Niciun cuvânt despre echipa națională de fotbal a României.
* Principiul ”Cei din urmă vor fi cei dintâi” e valabil, probabil, pentru lumea de dincolo. Aici putem spune : ”Cei din urmă nu mai apucă nimic, fiindcă cei dintâi n-au nicio măsură.”

Câștigătorul nu este cel mai bun

În competițiile sportive, rareori cel mai bun câștigă marele premiu. Am constatat lucrul ăsta de nenumărate ori. Las la o parte faptul că nu-mi plac întrecerile, fiindcă apare mereu cineva care e învins, umilit, descurajat, subapreciat.
Olanda a fost de mai multe ori cea mai valoroasă echipă de fotbal din lume, dar n-a câștigat Cupa Mondială niciodată.
Ilie Năstase n-a învins la Wimbledon, unde și Metreveli a ridicat trofeul deasupra capului.
La Turneul Campioanelor, cele mai puternice jucătoare erau Garbine Muguruza și Maria Sharapova. Am urmărit-o pe prima și am văzut că a pierdut pasul către finală, într-un mod inexplicabil.
La Londra, Djokovic s-a prezentat lamentabil, însă Nadal - ați văzut cum transpiră până să-și ia pauză de vestiar? - și-a reinventat măciuca miraculoasă, aducătoare de victorii. Sunt curios cine va câștiga finala.
Diseară se joacă El Clasico. Deși sunt fan al Barcelonei, recunosc că Real Madrid e o echipă mai bună, dar mă feresc să dau un pronostic.
De un lucru sunt sigur : dacă va juca tot așa, Simona Halep - pe care o îndrăgesc enorm - nu va ajunge în veci nr. 1 mondial. Și - o spun cu durere, fiindcă pe boxer l-am admirat enorm - nici Bute nu va redeveni campion mondial.
Să dea Dumnezeu să n-am dreptate.

P.S. 1.Voi scrie, cu alt prilej, despre competițiile artistice.
       2. Printr-o coincidență nefericită, în momentul în care postam textul Oamenii unei singure legi, un fost coleg de școală, șofer care respectă toate legile de circulație ( și mult mai abil în a manevra mașina decât am fost eu vreodată!), a avut ghinion și a fost implicat într-un accident. E un lucru care i se poate întâmpla, Doamne ferește, oricui. Precizez că ideile mele sunt cristalizate de multă vreme și se bazează pe experiențele pe care le-am avut pe drumurile din afara localității. Ce am scris acolo n-are legătură nici cu Gratia, nici cu amicii mei.
       3. Prevăd o finală Djokovic-Federer. Elvețianul pare capabil să bată orice adversar.
   

Masacru

     E clar că tenisul nu mai este ce a fost. Vă amintiți de schimburile de mingi, de la Roland Garros, dintre Ivan Lendl și Bjorn Borg? Țineau cam cât un set la Wimbledon. Acum câștigă cine este mai rapid și lovește mingea mai tare și mai plasat. E un fel de ping-pong jucat pe un teren de tenis. Și îmi place cum se desfășoară lucrurile pe iarbă, unde nici pastilele, nici tertipurile de nomad ale lui Nadal nu mai dau rezultate scontate. Spectacolul se desfășoară într-un ritm amețitor, așa încât Serena își pierduse capul cu totul!
    O admir din toată inima pe Simona Halep, dar mi-e teamă  că are niște limite fizice și, din păcate, și tehnice, iar scepticismul lui Țiriac e întrucâtva justificat. Dacă la toate acestea adaugi un prim serviciu inexistent și o sumedenie de erori neforțate, nu poți avea pretenții la un joc decent. Bouchard a fost însă masacrată, în finală, de Kvitova și n-a avut timp să-și dea seama ce se petrece pe teren nici măcar după ce meciul s-a încheiat. Am spus și cu alt prilej că tenisul de azi are ceva din duritatea și fatalismul boxului profesionist. Deseori unul dintre competitori este jucat în picioare și umilit dincolo de granițele suportabilului. Îmi pare rău că Wawrinka a fost eliminat și aștept ca Federer să nu-l încurce pe Djokovic.
      Mi-am schimbat preferințele și la fotbal. De când cu pentalty-ul făcut cadou Braziliei, echipa gazdă a ieșit definitiv din grațiile mele și țin constant cu adversarii săi, așa cum fac, la tenis, cu Nadal și surorile Williams. Neymar e încă fragil, așa cum arăta Maradona la primul său Mondial. Aș fi vrut să câștige Columbia, nu s-a putut, însă rămân cu imaginea lui James Rodriguez, care este marele jucător de mâine. E un tip curat, fotbalistic vorbind, sută la sută, deși a fost sponsorizat, pare-se, de un traficant de droguri. Are tehnică, naturalețe, știință a jocului și o atitudine nepervertită de luptele de pe gazon.