Viață și literatură. Scriitorii-oglindă

       O viață trăită cu intensitate poate duce la realizări majore în plan artistic. A spus-o un critic de teatru, a repetat-o legendarul actor Ștefan Iordache. Sigur, talentul este indispensabil, dar rareori un om care n-a ieșit din tiparele ipocritei vieți de cetățean model a dat capodopere. Abia după ce ai suficient material de viață, își face treaba și scriitura. Nu-i uităm pe cei cu trăiri interioare neobișnuite. Kafka, de pildă, a fost un funcționar desăvârșit, dar Sartre se ducea la cârciumă și la bordel cu elevii din liceul la care a predat o vreme. ( Profesorul meu de filozofie n-a scris nimic, însă avea o idee de care mă amuz și acum : ”Bă, tată, bă, dacă elevul intră cu mine în cârciumă, bă, bem amândoi, și eu și elevul, bă, până cădem sub masă, bă! Dar dacă îl prinz pă elev bând singur în cârciumă, bă, eu îl termin dăfinitiv pă elev, bă, tată, bă!”) În fine, a trăi intens nu înseamnă neapărat a umbla rupt de beat prin cârciumi și a te bate cu oricine este dornic de o cafteală. Nu toată lumea se numește Munch, Modigliani sau Edgar Poe. Dar în vremuri civilizate, cârciuma este, pentru un scriitor, un topos inevitabil : berăria lui Caragiale, cafenelele lui Hemingway și Sartre, localurile lui Erich Maria Remarque. Sartre scria într-o cafenea, fără să știe că mulți americani traversau oceanul doar pentru a-l vedea la lucru.
     Sunt scriitori care își folosesc prea puțin imaginația. Asamblează cu har scene pe care le-au trăit ori la care au fost martori, dar au ”ureche” și spirit de observație. Nimic nu pune la locul lor gesturile și vocile personajelor mai bine decât realitatea. Cei mai mulți locuitori din Siliștea-Gumești nu cred nici acum că a fost ceva de capul consăteanului lor Marin Preda, mai ales că prozatorul ”a râs” de ei, folosind numele adevărate ale unor țărani. ”Păi, ce-a făcut ăsta, bă? A scris și el ce a auzit pă ulița noastră! D-astea poci să scriu și eu. Și încă mai multe.” În situația semnalată, fără să beneficieze însă de oralitatea dialectală/subculturală cu care sunt înzestrați românii,  sunt scriitorii sud-americani, japonezi, chinezi, nordici, arabi și africani, exploratori ai unor lumi cu tradiții exotice. Povestind, aparent ei nu fac altceva decât să înlăture vălurile care ascundeau niște lumi deja existente. Sunt etnii și obiceiuri care par, prin ele însele, ficțiuni cu o poezie aparte. Citesc cu o emoție specială romanele Graziei Deledda, laureată a Nobelului, pe vremea când premiul răsplătea literatura de cea mai înaltă valoare. În cele șaisprezece romane ale sale, Deledda evocă existența unor comunități închise din Sardinia, cu tradiții seculare și cu drame demne lumea antică a Greciei. Ca mai toți scriitorii fără imaginație, Grazia Deledda are personaje vii și credibile. De pildă, în Iedera ( Ed. orizonturi, București, 2012) fiecare ființă pe hârtie este memorabilă în felul său : Annesa, moș Castigu, părintele Virdis, Paulu Decherchi, unchiul Zua. Personaj foarte complex și cu caracter puternic, Annesa îl ucide prin sufocare, într-un moment de disperare, pe unchiul Zua, astmaticul infirm și bogat, pentru a salva de la ruină nobila familie Decherchi și din dragoste pentru Paulu. Deși nu este pedepsită de autorități pentru crimă ( autopsia dovedește că bătrânul a murit sufocat, fiindcă nu i s-a administrat, din neglijență, tratamentul), viața îi rezervă Annesei o soartă crudă. După dureroase peregrinări, se reîntoarce în casa familiei Decherchi, care pe vremuri a cules-o de pe drumuri și crescut-o, realăturându-se, într-o bătrânețe urâtă, lui Paulu, idolul vieții ei. E un roman cu o acțiune mereu tensionată, cu spectaculoase schimbări de situație și cu un efect emoțional devastator asupra cititorului. Fundalul natural, cu munții măreți pe care joacă parcă marile umbre ale destinului, dă cărții o necesară notă poetică. Scriitorii care au deschidere deopotrivă către abisul sufletesc al personajelor și către marile mituri ale lumii sunt pe placul meu. Îi voi prefera pe Knut Hamsun, Joyce, Faulkner, Dino Buzzati, Elias Canetti și Ștefan Bănulescu autorilor care nu au decât o viziune socială și psihologică. (Acum văd că se bate monedă pe politic, una dintre cele mai facile și mai primitive teme literare.)
 Se pare că Iedera este capodopera Graziei Deledda.

Literatura ca o felie de tort

* Nimic nu-l mulțumește pe român! Dacă plouă, ar trebui să ningă. Dacă ninge, ar trebui să fie secetă. Consider că autoritățile au făcut bine că au întrerupt cursurile. Prin cătune există familii care nu au lemne cu care să-și încălzească locuințele, iar copiii nu au un codru de pâine. Sunt cazuri dramatice și constat cu bucurie că statul se implică în ajutorarea celor nevoiași. 
Mărturisesc însă că nu înțeleg înclinația multora de a fi permanent Gică contra și de a critica tot ce se face. Impulsionați de ambiția unor opinii insuficient cântărite, asemenea oameni pot fi foarte ușor manipulați, fiindcă sunt previzibili. Un amic îmi povestea despre șeful său, care voia să dețină controlul total și să aibă mereu ultimul cuvânt. Cum făcea, cum dregea, el reușea să găsească soluția cea mai puțin convenabilă pentru angajați. De pildă, dacă un subordonat dorea concediu în iulie, el îi dădea în august. Și invers. ”Ce fac, bă? m-a întrebat prietenul, că nu știu cum s-o mai dau cu ăsta. Aș vrea concediu în august și mi-e teamă că mă va încurca.” ”Cere-i concediu în iulie și îți va da în august”, i-am sugerat. ”Și dacă îmi dă în iulie?” ”Exclus”, am răspuns. Așa că omul a cerut concediu în iulie și i s-a dat în august.

* Îmi displace lipsa unei minime decențe, din partea FIFA, în premierea până la ridicol a lui Cristiano Ronaldo, care a fost modest la Campionatul European, iar în Liga Campionilor a fost eclipsat de Bale. Oficialitățile mai au să-i pună portughezului, pe freza dată cu gel, coroana regelui Cioabă și să-i ofere prezervative din foiță de aur. În campionatul spaniol, arbitrii joacă și ei pentru madrileni. Prin contrast, Barcelona îi pune lui Messi în spate toate poverile. Echipa n-are portar, n-are antrenor de top, n-are lot de nivelul Realului. Neymar și Suarez sunt inconstanți, jucând după capricii. Messi joacă, Messi driblează, Messi centrează, Messi înscrie. Nu e prea mult?

* Instinctele criminale ale unora mă lasă fără grai. Dacă n-au puști, își cumpără câini de luptă și îi asmut asupra maidanezilor. Spun ce-am mai zis și cu alt prilej : cine omoară câini va ucide și oameni. Din păcate, tot mai mulți contemporani trăiesc la nivelul unor impulsuri primare.

* O informație din România literară : ”Cu 95 de milioane de dolari venit anual, americanul James Patterson nu este doar cel mai bogat autor de romane poliţiste din SUA şi din lume, dar îi întrece, şi oho!, de departe, pe Ronaldo şi Messi, pe Madonna şi Rihanna, ba chiar pe Tom Cruise, aşa că despre John Grisham sau J.K. Rowling nici n-are rost să vorbim, cu bietele lor câştiguri de 12-15 milioane pe lună. A început prin a lucra în publicitate, meserie care, odată învăţată temeinic, l-a ajutat în promovarea propriilor romane, chiar mai înainte de a-şi face propria editură, având în prezent douăzeci de salariaţi, şi de a expedia în toate colţurile mapamondului literar sinopsurile viitoarelor cărţi, publicate uneori independent de romane, dar cu acelaşi succes de casă. Altminteri, Patterson e un singuratic, practic necunoscut în metroul new-yorkez, când se întâmplă să iasă din casă, fost gardian de noapte în tinereţe, într-un azil psihiatric, pe vremea când citea puţine romane, totuşi, ce e drept, Ulise al Joyce printre ele. E dispreţuit de confraţi pentru cantitatea industrială a romanelor publicate, cu ajutorul, în ultimii ani, al „subalternilor” săi, pe care nu-i consideră „negri” sau „metişi”, ci colaboratori, inşi care îi triază subiectele şi-i furnizează informaţia. N-ar avea cum să răzbească de unul singur cu o imaginaţie atât de bogată, dacă n-ar fi ei să se ocupe de partea brută a profesiei. Problema lui e partea netă. Care e, literar şi financiar, considerabilă.”

Ce putem spune? Din artă, literatura a devenit industrie care scoate produse de unică folosință. Nu l-am citit pe Patterson ( îi știu pe John Grisham și pe alții), dar bănuiesc că scrie facil și poate fi citit cu plăcere. Probabil că este deconectant. Prin comparație cu literatura de valoare ( tocmai am terminat de citit Iedera de Grazia Deledda), ale cărei personaje gravitează în jurul unei axe morale, textele de consum ( citesc Fata care s-a jucat cu focul de Stieg Larsson) sunt amorale. Oferă imaginației un spațiu de manevră nelimitat. Singurul lucru indezirabil este crima. Personajele încalcă toate codurile tradiționale și fac ceea ce ar face mulți cititori : descoperă criminali, spionează, se distrează, fac amor cu cine se nimerește. Te minunezi cum a evoluat literatura, de la Faulkner la Patterson. Dar poate că asta nu e literatură, iar operele sunt doar niște torturi de forma cărților. Le mănânci și rămâi cu un gust plăcut în gură. Nu simți nevoia să le recitești. E rău însă că în anumite medii sociale, nimeni nu citește nimic. Nici cărți de specialitate, nici altceva. Excepțiile confirmă regula. Zilele trecute am vorbit la telefon cu un fost coleg de catedră, un om inteligent și instruit, care iubește bibliotecile. Mi-a mărturisit că are cunoscuți care îi spun că el n-are ce să facă și de aceea citește. Și mie mi-a spus o învățătoare că scriu, pentru că am destul timp la dispoziție. În realitate, ca și apropiatul meu, muncesc fizic mai mult decât majoritatea celor care nu deschid o carte. În condițiile astea, ce să le mai cerem copiilor? A citi înseamnă a te informa, a ști mai mult decât ceilalți. Informația reprezintă putere. Cultura și cartea sunt legate de ideea de școală. Luându-le, ca proștii, în răspăr, unii nu fac decât să-și discrediteze nu numai meseria, ci și condiția de oameni civilizați.Pe acest fond, o știre mă înviorează : cineva a jefuit un chioșc de ziare. Nu e librărie cu cărți, dar, orișicât, sunt ziare și reviste, mi-am zis. Citesc mai departe și mă dezumflu : hoțul nu luase din chioșc decât revistele porno.

P.S. Un tânăr scriitor îmi spune, pe Facebook, că foarte mulți oameni consideră că literatura este o ocupație greu de înțeles, neserioasă și inutilă. Abia acum înțeleg și eu atitudinea celor mai mulți cetățeni. Dacă din literatură s-ar câștiga mulți bani, aceasta ar deveni dintr-o dată o meserie serioasă și utilă. Autorul pe care l-am pomenit face însă un lucru foarte sănătos : nu discută despre cărți cu cei care nu știu ce înseamnă creația literară.