Messi, fără echipă

      De ani buni îl văd pe Messi luptând aproape de unul singur să-și scoată echipa câștigătoare. La Barcelona face foarte multe, dar coechipierii îl ajută cumva. E un fotbal riscant : dacă un detaliu nu funcționează la parametri optimi ori viteza de joc scade cu o fracțiune de secundă, totul se prăbușește. În schimb, în formația Argentinei nu există oameni care să-l sprijine pe Messi. L-am văzut de multe ori bine demarcat pe Leo, dar pumele nu-i dădeau mingea. Am văzut vârfurile argentiniene în poziție favorabilă, însă Di Maria o lua de-an boulea cu mingea până când o pierdea. Și asta în repetate rânduri. Nu întâmplător Real Madrid a renunțat la serviciile sportivului din pampas. Dar nu numai el juca fără orizont și fără creier. Echipa de fotbal a Argentinei nu are o viziune clară de joc, fiindcă îi lipsește un antrenor pe măsură. Și să nu uităm că, la Copa America, Messi - care nu are un fizic de invidiat - a fost luat, la fiecare dribling, cu fulgi cu tot.
  Criză de antrenori este și în tenis. Ce-l poate învăța  Boris Becker pe Djokovic în afară de poker și de golitul stacanelor? Edberg însă i-a fost util lui Federer. Revin la o idee veche și spun că dacă elvețianul ar fi avut încă din tinerețe un antrenor bun, ar fi câștigat cincizeci de titluri de Grand Slam. Păcat că tenisul actual se bazează pe forță, în detrimentul frumuseții jocului. Este, oricum, prima dată când nu am mai ținut cu Federer. Sau nu numai cu el. Am fost suporterul ambilor finaliști de la Wimbledon, ediția 2015.

Un geniu și un nesimțit

     Geniul este Eugen Ionescu, care m-a uluit, la recitirea volumului Nu, printr-o inteligență copleșitoare și printr-o rară artă a argumentației. Doamne ferește să-i fi intrat ăstuia în vizor, că te convingea în totalitate că ești un prost! Până la urmă, literatura este inutilă, fiindcă se poate demonstra orice, pornind de la o impresie sau de la un interes precis. Ce păcat că și aici operează jocurile politice : ierarhia literară este tot un fel de putere. Iată ce scrie viitorul inventator al teatrului absurdului :” Orice carte îți place dacă vrei.  Orice carte îți displace dacă vrei. Sunt convins de inutilitatea criticei literare, după cum sunt convins de lipsa de semnificație metafizică a literaturii. ”
Amin. E cazul să mai scriem ceva?
Roger Federer este cel mai mare jucător de tenis care a ținut vreodată o rachetă în mână. Dacă și-ar fi luat antrenor de la începuturile carierei, ar fi avut patruzeci de titlu de Grand Slam.
Novak Djokovic este de departe cel mai bun tenismen al momentului. Dar preparatorul său fizic, un nesimțit, ar trebui să fie împușcat, fiindcă l-a făcut să piardă finala de la Roland Garros, contra lui Nadal și l-a adus în pragul înfrângerii și la Wimbledon.
Aseară, plictisit de meciul Olandei cu Costa Rica, am dat pe TCM și am văzut capodopera lui Stanley Kubrick, Portocala mecanică, splendidă ecranizare a romanului lui Anthony Burgess. Regizor straniu, impresie foarte puternică. E interesantă corelarea decorurilor cu subconștientul dereglatelor personaje.