Cărțile blestemate

        Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte și să vă bucurați atât de mult, încât numeroase evenimente fericite să curgă apoi, ca într-un lung convoi, în viața dumneavoastră?
Azi aș vrea să vorbesc despre fenomenul opus. Deschizi un op și încep să te urmărească ghinioanele. Unui amic i se pare că nu-l saluți ( sau nu-l vezi la timp și chiar nu-l saluți : dacă e mai sensibil, se supără), pierzi bani, te îmbolnăvești.
       Am parcurs Crimă și pedeapsă de cinci ori. Prima lectură mi-a provocat, când aveam 13 ani, o durere de cap care m-a ținut o săptămână. După aceea, la fiecare recitire, rămâneam cu o stare depresivă.
       Portocala mecanică îmi dă migrene și acum.
       De asemenea, nuvela Calul de Marin Preda.
       Pentru a mă documenta în vederea unui roman, am consultat un manual de magie albă și unul de înaltă magie neagră. Primul s-a volatilizat, pur și simplu. L-am împrumutat cuiva, mi l-a înapoiat, apoi l-am pus lângă celălalt. Am rămas cu cel blestemat, care mi-a adus multe belele ori de câte ori îl luam în mână, pentru a-l consulta sau pentru a-l muta în altă parte. E rătăcit pe undeva, prin biblioteca mea.
      Ultima malefică creație cu care m-am intersectat a fost Drumul înfometat de Ben Okri ( mi-e frică să scriu titlul romanului și numele autorului!), un african care a studiat și s-a afirmat la Londra. Am sorbit primele cincizeci de pagini cu fascinația cu care urmăream, pe vremuri, întâmplările din Un veac de singurătate. Aveam senzația de noutate absolută. Personajele lui Okri trăiesc în devălmășie cu duhuri malefice : demonii beau în cârciumă cu bărbații, având chipuri stranii, de oameni deformați, spiritele se rotesc în jurul fiecărei familii, oamenii practică magia neagră așa cum ar bea apă, crimele sunt lucruri obișnuite, cetățenii care nu fac parte din partidul aflat la putere muncesc ca în lagărele de exterminare. Trecerea din lumea celor vii în cea a morților și invers se face ca mersul la serviciu și întoarcerea acasă. Imaginile sunt grotești. Încărcătorilor li se pun în spate mai mulți saci, unii dau vânturi precum caii, din pricina efortului,  și se prăbușesc în râsetele martorilor etc. Partidele își fac campanie electorală, distribuind lapte praf stricat și otrăvindu-i pe amărâți, abuzurile de tot felul abundă. Pădurea e un loc îngrozitor, cu altare înfiorătoare, unde se practică vrăjitoria. Din ce în ce mai dezgustat, am dus volumul până la capăt. Am pierdut bani, mi-a revenit insomnia și n-am reușit să fac nimic din ce mi-am planificat. Și multe, alte necazuri.
    Soția mea a cumpărat cartea pe când se afla în spital. A reușit să citească vreo cincisprezece pagini și s-a îngrozit. Dar faptul că n-a citit tot romanul n-a scutit-o de neplăceri. Singura ei colegă de salon i-a furat banii și actele. Supărare, alergătură, noi cheltuieli.
     Pot depune oricând mărturie că există, cu adevărat, cărți blestemate.

Un geniu și un nesimțit

     Geniul este Eugen Ionescu, care m-a uluit, la recitirea volumului Nu, printr-o inteligență copleșitoare și printr-o rară artă a argumentației. Doamne ferește să-i fi intrat ăstuia în vizor, că te convingea în totalitate că ești un prost! Până la urmă, literatura este inutilă, fiindcă se poate demonstra orice, pornind de la o impresie sau de la un interes precis. Ce păcat că și aici operează jocurile politice : ierarhia literară este tot un fel de putere. Iată ce scrie viitorul inventator al teatrului absurdului :” Orice carte îți place dacă vrei.  Orice carte îți displace dacă vrei. Sunt convins de inutilitatea criticei literare, după cum sunt convins de lipsa de semnificație metafizică a literaturii. ”
Amin. E cazul să mai scriem ceva?
Roger Federer este cel mai mare jucător de tenis care a ținut vreodată o rachetă în mână. Dacă și-ar fi luat antrenor de la începuturile carierei, ar fi avut patruzeci de titlu de Grand Slam.
Novak Djokovic este de departe cel mai bun tenismen al momentului. Dar preparatorul său fizic, un nesimțit, ar trebui să fie împușcat, fiindcă l-a făcut să piardă finala de la Roland Garros, contra lui Nadal și l-a adus în pragul înfrângerii și la Wimbledon.
Aseară, plictisit de meciul Olandei cu Costa Rica, am dat pe TCM și am văzut capodopera lui Stanley Kubrick, Portocala mecanică, splendidă ecranizare a romanului lui Anthony Burgess. Regizor straniu, impresie foarte puternică. E interesantă corelarea decorurilor cu subconștientul dereglatelor personaje.

Trei cărți

    Dincolo de valoarea literară, trei cărți m-au dezechilibrat energetic și mi-au indus o stare de rău, la prima lectură : Crimă și pedeapsă de Dostoievski, Portocala mecanică de Anthony Burgess și Moartea lui Bunny Munro de Nick Cave. E drept că am citit prima dată romanul lui Dostoievski când aveam treisprezece ani.