Am ținut cu Argentina...

     ....deși am spus că n-are nicio șansă la titlu și știam bine că toată cheia jocului este la Joachim Low, nicidecum la Messi. În linii mari s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Argentina ar fi putut câștiga, dar când ai atacanți ca Higuain și Palacio, care dau pe lângă minge în careu, nu poți emite pretenții la mai mult. Iar Messi dă dovadă de lipsă de profesionalism, fiindcă din felul în care joacă îți dai seama că nu se antrenează cu seriozitate. Gloria i s-a urcat și lui la cap. Deși sunt suporterul argentinianului de mulți ani, cei mai buni jucători ai Mondialului sunt, din punctul meu de vedere, de nespecialist, olandezul Robben și columbianul Rodriguez. Probabil însă că au fost numărate pasele, driblingurile, șuturile la poartă, adică elementele esențiale dintr-un meci.
     Sigur că Messi nu mai este la vârful său de formă, dar să spui că n-a făcut nimic, că a fost invizibil etc înseamnă să fii orb sau tâmpit.  Comentatorii, doi idioți, nici nu-și dădeau seama ce văd, însă  auziseră și ei de Comedia umană a lui Balzac, fără să știe ce înseamnă titlul cu pricina. Doamne, departe sunt vremurile când Cristian Țopescu ne încânta prin cultura-i sportivă și prin formulări de o eleganță fără cusur!
    În rest rămâne cum am spus : este titlul lui Low.

P.S. 1.Să fim bine înțeleși : votez cu Germania, necondiționat, când este vorba de literatură, filosofie, muzică, mărci de automobile, management, cârnați și bere. La fotbal, îmi pare rău, mi se pare că nemții nu joacă spectaculos, ca să vorbim eufemistic.
        2. Se spun atâtea enormități, încât  și un amator ca mine este oripilat. O fătucă glăsuia că Messi este umbra marelui Maradona. Cum să fie așa? Pe vremea lui Maradona se juca lent, cu angajament fizic minim - orice contact era fluierat -, iar apărările erau naive. Diego își strecura ușurel burtica printre niște jaloane care abia se mișcau și concura ca valoare cu talentatul Gascoigne, care zvânta zilnic câteva sticle de whisky, și cu Platini, jucător tehnic, dar cu deplasare greoaie.  Messi este victima circumstanțelor, neavând în spate o echipă solidă și trăind drama apusului de carieră, pe fondul unei exploatări nemiloase din partea antrenorilor pe care i-a avut.

Un geniu și un nesimțit

     Geniul este Eugen Ionescu, care m-a uluit, la recitirea volumului Nu, printr-o inteligență copleșitoare și printr-o rară artă a argumentației. Doamne ferește să-i fi intrat ăstuia în vizor, că te convingea în totalitate că ești un prost! Până la urmă, literatura este inutilă, fiindcă se poate demonstra orice, pornind de la o impresie sau de la un interes precis. Ce păcat că și aici operează jocurile politice : ierarhia literară este tot un fel de putere. Iată ce scrie viitorul inventator al teatrului absurdului :” Orice carte îți place dacă vrei.  Orice carte îți displace dacă vrei. Sunt convins de inutilitatea criticei literare, după cum sunt convins de lipsa de semnificație metafizică a literaturii. ”
Amin. E cazul să mai scriem ceva?
Roger Federer este cel mai mare jucător de tenis care a ținut vreodată o rachetă în mână. Dacă și-ar fi luat antrenor de la începuturile carierei, ar fi avut patruzeci de titlu de Grand Slam.
Novak Djokovic este de departe cel mai bun tenismen al momentului. Dar preparatorul său fizic, un nesimțit, ar trebui să fie împușcat, fiindcă l-a făcut să piardă finala de la Roland Garros, contra lui Nadal și l-a adus în pragul înfrângerii și la Wimbledon.
Aseară, plictisit de meciul Olandei cu Costa Rica, am dat pe TCM și am văzut capodopera lui Stanley Kubrick, Portocala mecanică, splendidă ecranizare a romanului lui Anthony Burgess. Regizor straniu, impresie foarte puternică. E interesantă corelarea decorurilor cu subconștientul dereglatelor personaje.

Aș merge pe mâna Olandei, dar...

    Aș merge pe mâna Olandei, dar echipa asta are complexul finalelor, pe care le pierde în serie. În plus, să fim serioși, portocaliii nu au superjucători. Roben e departe de Messi sau de Ronaldo, iar Snejder e o glumă proastă. Poate Van Persie să facă vreo ispravă.
Mai văd, în față, Franța - chit că Benzema e lent -, Ghana, parțial Germania și, cu ajutorul arbitrilor și spectatorilor, Brazilia. Mi-au plăcut Costa Rica, SUA și Mexic.
Jucătorii Mondialului sunt, până acum și în această ordine, Neymar, Messi, Van Persie și Ochoa, portarul mexicanilor.
Dar până la sfârșit, totul e posibil. Să nu uităm că ne aflăm în epoca lui Blatter!

Arbitrii din fotbalul comunal

    Văzând prestațiile lamentabile ale arbitrilor de la acest Campionat Mondial - era să zic comunal -, mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu zeci de ani în urmă, când se organizau un fel de campionate sătești. Totul era gândit ca la carte : tur-retur, jucători plătiți cu lăzi de bere, fluierași mituiți din belșug de gazde. Mai era câte un arbitru pe care îl apuca diareea în timpul celor mai aprinse faze de poartă și atunci el  lăsa totul baltă, și fugea, cu fluierul în gură, către cel mai apropiat lan de porumb. La centrările înalte, în careul advers, auzeai invariabil strigătele suporterilor :” Hai acu'! Capăt! Capăt!”  Când se făceau schimbări, fotbaliștii care stătuseră pe banca de rezerve intrau în teren, neatenți, cu țigara în gură și primea pe loc cartonaș roșu. Fețele arbitrilor erau albite de scuipații atacanților echipei gazde, iar fundașii aceluiași team descurajau vârfurile potrivnice, înfingându-le ace de siguranță în posterioare. Poate sistemul mai funcționează și azi, dar nu mai știu eu. Dacă aveau meci în deplasare, băieții erau urcați într-un camion și duși în localitatea care organiza confruntarea. După terminarea ostilităților se dădea liber la bere și la coniac, iar lumea ajungea acasă mulțumită și peste măsură de obosită.
      Echipa oaspete pierduse dintr-o eroare mai mult decât evidentă a arbitrului. După bătălie, un microbist se trăsese la câteva sticle de bere cu un fundaș al formației învinse. Sportivul era medic de meserie, dar se recrea și el, duminica, în acest fel.
- Și cum a fost, dom doctor, cu penalty-ul ăla, cu care ne-a bătut ăștia? întreba spectatorul. Că eu n-am văzut nimic în neregulă!
Doctorul a tras un gât de bere rece și a spus, gânditor :
- Nu știu, bre, care e treaba. Nici eu nu pricep de ce le-a dat ălora unșpe' metri. Ne-am luat la harță pe la centrul terenului, iar arbitrul a luat mingea în mână și, tot certându-se cu noi, a venit până în careul lu nea' Gogu, a pus mingea la punctul cu var și a fluierat lovitură de pedeapsă!