Se afișează postările cu eticheta Ucraina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ucraina. Afișați toate postările

miercuri, 20 iunie 2012

Toţi mercenarii regelui

Deazamăgitor acest Campionat European de Fotbal !
Franţa, care părea în formă, a fost bătută măr de Suedia, iar aceasta din urmă fusese învinsă de Ucraina !
Spania n-are nerv în joc şi nu dispune de un vârf de atac eficient. Torres e în continuare umbra marelui atacant care era.
De mai mulţi ani, Anglia a prezentat în competiţii o echipă dezmembrată, lipsită de omogenitate şi de jucători decisivi. Acum pare într-o revenire promiţătoare. Gerard - slăbiciunea mea ! - şi Rooney sunt sportivi de clasă mondială.
Italia joacă practic, ca de obicei, şi ne putem aştepta pe viitor la orice rezultat.
Germania pare o echipă frumoasă, într-adevăr. Îi lipseşte însă ceea ce germanii nu au avut niciodată : artisticul. Parcă văd că va merge ceas până în finală, unde se va împiedica inexplicabil.
Dar cea mai mare deziluzie a fost de departe Olanda ! Uitându-mă la meciul batavilor cu portughezii, mi-a părut rău că îmi pierd timpul, uitându-mă la televizor. Marii lor jucători sunt obosiţi, neinspiraţi, lipsiţi de motivaţie. Liber de orice marcaj, Ronaldo a făcut o cursă  fără niciun obstacol, s-a oprit, a întors mingea în timp ce un fundaş aluneca pe gazonul umed şi a înscris simplu, spre entuziasmul comentatorilor, care nu mai conteneau cu odele la adresa spilcuitului fotbalistt. Golurile fabuloase au fost înscrise de alţii, dar ce contează ? Unii îl vor neapărat pe Ronaldo la cota lui Messi. Acum mi-am dar seama şi ce mă deranjează la portughez. E foarte bine antrenat, într-adevăr, are mai multă forţă decât Messi, dar e rigid, efectuează mereu aceleaşi floricele şi scheme, pătrunzând pe benzile laterale, pe când argentinianul e mereu creativ, spontan, imprevizibil, dând şi pase uluitoare. Mă mir din nou de ce sunt comparaţi cei doi. Sunt tipuri diferite de jucători, iar valoric , unul este cu mult peste celălalt. Orice specialist poate argumenta ideea aceasta mai bine decât mine.
Pe scurt despre această competiţie : regele e gol, iar mercenarii săi au obosit.

P.S. Nu-mi place la Ronaldo nici răfuiala sa constantă cu spectatorii şi fanfaronada pe care o afişează după fiecare gol. Parcă ar fi român ! Dar nici Mutu, de exemplu, nu era atât de nesimţit.
Văzând reacţiile pătimaşe ale unora, simt nevoia să fac o precizare. Agreez anumite lucruri în ceea ce îl priveşte pe  Ronaldo. E un băiat drăguţ şi are calităţi deosebite - rapiditate, forţă şi o eleganţă specifică -, dar eu nu îl admir în calitate de balerin, ci în aceea de fotbalist. Urmăresc mişcarea mingii, nu nu cât de sexy e sportivul.

vineri, 8 iunie 2012

Lumea e o ficţiune

Dar a cui ?
Ştirile de presă sunt edificatoare.
* Preşedintele unei companii de asigurări cere pensionarea angajaţilor la 80 de ani. Aş vrea să-l întâlnesc personal pe acest mamifer şi să-i studiez creierul şi apucăturile.
* Magda Catone este hărţuită într-un fel inadmisibil de ziarişti. Actriţa are probleme de familie, e necăjită şi ar trebui să fie lăsată în pace. Nu ar trebui să ne intereseze viaţa personală a oamenilor publici, atâta vreme cât aceasta nu îi deranjează pe cetăţenii Republicii. Dar ţi-ai găsit ! Am văzut nişte aşa-zişi ziarişti care au intrat după ea la toaletă ! Ăştia  chiar nu mai au nicio măsură ? Abia acum îl înţeleg pe Maradona, care trăgea cu pistolul în ei.
* Alţi gazetari caută mizeriile de sub covorul lui Teo Trandafir. Spre onoarea ei, Simona Gherghe nu s-a înscris pe această linie şi n-a încercat nicio clipă să pună paie pe foc şi să aţăţe un conflict care unora le pare ciudat.
* În România de azi, dacă nu faci politică, eşti marginalizat şi supus unor umilinţe greu de imaginat. Mă aştept ca în curând să se dea o lege prin care apoliticii să-şi piardă dreptul de a avea o slujbă şi de a locui în propriile case. Să fie vizaţi mai ales ăia care au muncit până acum pe brânci şi îşi văd de treaba lor. Să se înveţe minte, dacă au fost proşti, şi să ajungă toţi nişte oameni ai străzii ! Mă mir cum de i-a scăpat lui Traian Băsescu ideea unei asemenea reforme. În orice caz, Preşedintele n-a trăit degeaba. Nu numai că şi-a îngropat definitiv partidul pe care l-a condus cândva, dar este autorul unor invenţii absolut neruşinate, care sunt folosite acum cu entuziasm de USL, adversarii săi cei mai înfocaţi.
* Pe lângă toate astea, informaţia că în Ucraina curvele au profitat de începerea Campionatului European de Fotbal şi şi-au dublat tarifele nu poate decât să ne însenineze.