Jocurile mecanice și loteria penalty-urilor

Finala Campionatului European de Fotbal s-a jucat între Germania și Italia.
E fotbalul tacticienilor, al arhitecților, al șahiștilor.
Rapiditate, forță, execuții. Disputele s-au transformat în violente jocuri mecanice. Fiecare jucător știe dinainte de a primi mingea ce va face cu aceasta și evaluează instantaneu toate posibilitățile. Sunt niște supersportivi îndopați cu vitamine. Pierde meciul cine face o mică greșeală. Când mă gândesc la vremurile când ai noștri înaintau agale, cu mingea la picior, nefiind atacați de nimeni până în careul advers, mă apucă o ciudată nostalgie. Atunci se juca oarecum la voia întâmplării și se miza pe valoarea marilor atacanți. Acum întâmplarea e gândită și simulată prin strategia tragerii la sorți. Cum e posibil să cadă toate echipele mari pe o parte a tabloului, exact cum s-a întâmplat și în Liga Campionilor?
Și dacă va câștiga Portugalia lui Ronaldo?
Oricum, Germania e greu de bătut.
Am ținut cu Gareth Bale, cu Islanda și cu Belgia.
Dar acum nu mai are nicio importanță.
Ar trebui ca meciurile terminate la egalitate, după expirarea timpului regulamentar de joc, să fie rejucate.
Pentru onoarea fotbalului.
Pentru a câștiga cel mai bun.

Am ținut cu Argentina...

     ....deși am spus că n-are nicio șansă la titlu și știam bine că toată cheia jocului este la Joachim Low, nicidecum la Messi. În linii mari s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Argentina ar fi putut câștiga, dar când ai atacanți ca Higuain și Palacio, care dau pe lângă minge în careu, nu poți emite pretenții la mai mult. Iar Messi dă dovadă de lipsă de profesionalism, fiindcă din felul în care joacă îți dai seama că nu se antrenează cu seriozitate. Gloria i s-a urcat și lui la cap. Deși sunt suporterul argentinianului de mulți ani, cei mai buni jucători ai Mondialului sunt, din punctul meu de vedere, de nespecialist, olandezul Robben și columbianul Rodriguez. Probabil însă că au fost numărate pasele, driblingurile, șuturile la poartă, adică elementele esențiale dintr-un meci.
     Sigur că Messi nu mai este la vârful său de formă, dar să spui că n-a făcut nimic, că a fost invizibil etc înseamnă să fii orb sau tâmpit.  Comentatorii, doi idioți, nici nu-și dădeau seama ce văd, însă  auziseră și ei de Comedia umană a lui Balzac, fără să știe ce înseamnă titlul cu pricina. Doamne, departe sunt vremurile când Cristian Țopescu ne încânta prin cultura-i sportivă și prin formulări de o eleganță fără cusur!
    În rest rămâne cum am spus : este titlul lui Low.

P.S. 1.Să fim bine înțeleși : votez cu Germania, necondiționat, când este vorba de literatură, filosofie, muzică, mărci de automobile, management, cârnați și bere. La fotbal, îmi pare rău, mi se pare că nemții nu joacă spectaculos, ca să vorbim eufemistic.
        2. Se spun atâtea enormități, încât  și un amator ca mine este oripilat. O fătucă glăsuia că Messi este umbra marelui Maradona. Cum să fie așa? Pe vremea lui Maradona se juca lent, cu angajament fizic minim - orice contact era fluierat -, iar apărările erau naive. Diego își strecura ușurel burtica printre niște jaloane care abia se mișcau și concura ca valoare cu talentatul Gascoigne, care zvânta zilnic câteva sticle de whisky, și cu Platini, jucător tehnic, dar cu deplasare greoaie.  Messi este victima circumstanțelor, neavând în spate o echipă solidă și trăind drama apusului de carieră, pe fondul unei exploatări nemiloase din partea antrenorilor pe care i-a avut.

Eugen Ionescu despre români

”Românul este, de altfel, leneș în viața de toate zilele, liric în poezie, tembel în politică și impresionist în critica literară.” ( Eugen Ionescu, Nu, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 40. )

P.S. Brazilia a meritat umilința. Aceea nu era o echipă care să reprezinte patria fotbalului ridicat la rang de artă. Cu câteva excepții - David Luiz, Neymar -, cafegiii au arătat niște jucători de mâna a șaptea. Fred, de exemplu, n-ar avea loc nici la Săgeata Năvodari! Tare mi-e teamă că dacă Germania va evolua tot așa - ceea ce mi se pare improbabil -  Argentina sau Olanda va  avea aceeași tristă soartă.

România bolnavă

Am însoțit pe cineva care a mers, la urgență, să-și facă niște analize într-un cunoscut spital bucureștean. Holurile gemeau de bolnavi, toate vârstele fiind bogat reprezentate. Zeci de tărgi nu conteneau să intre pe ușile batante. N-aveai loc să respiri sau să arunci un ac.
Și era zi liberă.
Populația României este bolnavă și se grupează în grămezi nesfârșite, parcă pentru a se salva. Ca peștii care se adună în bancuri, ca să scape de prădători.
La birourile pentru plata taxelor.
Pe la hramuri, în căutare de sarmale și de apă sfințită.
La serviciile de circulație pentru preschimbarea permiselor de condus.
La promoțiile iluzorii oferite de unele magazine.
În cârciumi.
În farmacii.
În spitale.
Oriunde se dă ceva gratis.
Un fost director de școală a fost nevoit să se trateze în străinătate. Omul mi-a povestit calvarul prin care a trecut. I se umflaseră niște ganglioni situați la baza mandibulei.
Chirurgul bucureștean pe care l-a contactat i-a spus că îl va opera, dar va fi nevoit să-i taie nervul, iar el, pacientul, va rămâne cu maxilarul atârnând în gol, nemaiputând să cuvânteze. Și, oricum, cancerul va evolua. Vânăt la față, profesorul s-a dus acasă și a tremurat trei zile de frică, întins pe pat. Noroc că fiul său este un om înstărit. L-a dus la Viena și a rezolvat problema. Când m-au consultat, nu era nimeni nici înaintea mea, nici după mine, mi-a zis el. L-au operat, i-au tăiat nervul, apoi i l-au conectat la loc. După o săptămână l-au operat în partea cealaltă. Succes total.
Un văr al meu avea necazuri cu ochii. Oftalmologul solicitat i-a spus că nu sunt șanse de vindecare și va rămâne orb. Ruda mea, un munte de om, a căzut pe gânduri. Este un bărbat prea puternic ca să plângă. Dar perspectivele nu erau luminoase. El este șofer profesionist și avea copii de întreținut. Cineva i-a dat ideea să meargă în Germania. A fost examinat, i s-au prescris niște picături care au costat 30 de mărci și nu mai are nicio problemă.
Nu știu ce să mai cred.
În curtea noastră, numai în ultima săptămână au murit două persoane din cauza unor fracturi infectate.
Dar îmbulzeala și disperarea își au punctul de pornire într-o sărăcie care a depășit orice închipuire.  Iar deștepții de la știrile TV vehiculează, cu irsponsabilitate, sume scoase dintr-o minte distrusă de mitomanie  : că un învățător câștigă 2800 de lei, că ar putea să primească în viitor 3600 de lei etc.
O doamnă plecată în SUA a vizitat Cascada Niagara. Acolo, pentru a nu-și uda pantofii, i-au fost date niște sandale impermeabile. La ieșire, o pancartă o anunța că poate dona încălțările cu pricina unor popoare nevoiașe : Romania, SriLanka, Kenya, South Africa, India.
Avem, orice s-ar spune, cu ce să ne mândrim.
Suntem primii pe listă.

Spania nu are un vârf de meserie

Spania nu are un vârf de meserie competitiv, iar vreo trei jucători ai echipei sunt în plus. De aceea n-o văd bine în finală, indiferent cu cine va juca. Iniesta şi ceilalţi au ratat nepermis de mult, din situaţii foarte favorabile, şi s-au calificat cu şansă.
Să nu uit : Cristiano Ronaldo e un jucător foarte bun, strălucitor pe alocuri, dar simulările şi cerşetoria sa îmi spun că are un caracter deficitar.
Dacă lucrurile merg normal, Germania ar trebui să câştige trofeul. Dar ce mai este normal în ziua de azi ?

Toţi mercenarii regelui

Deazamăgitor acest Campionat European de Fotbal !
Franţa, care părea în formă, a fost bătută măr de Suedia, iar aceasta din urmă fusese învinsă de Ucraina !
Spania n-are nerv în joc şi nu dispune de un vârf de atac eficient. Torres e în continuare umbra marelui atacant care era.
De mai mulţi ani, Anglia a prezentat în competiţii o echipă dezmembrată, lipsită de omogenitate şi de jucători decisivi. Acum pare într-o revenire promiţătoare. Gerard - slăbiciunea mea ! - şi Rooney sunt sportivi de clasă mondială.
Italia joacă practic, ca de obicei, şi ne putem aştepta pe viitor la orice rezultat.
Germania pare o echipă frumoasă, într-adevăr. Îi lipseşte însă ceea ce germanii nu au avut niciodată : artisticul. Parcă văd că va merge ceas până în finală, unde se va împiedica inexplicabil.
Dar cea mai mare deziluzie a fost de departe Olanda ! Uitându-mă la meciul batavilor cu portughezii, mi-a părut rău că îmi pierd timpul, uitându-mă la televizor. Marii lor jucători sunt obosiţi, neinspiraţi, lipsiţi de motivaţie. Liber de orice marcaj, Ronaldo a făcut o cursă  fără niciun obstacol, s-a oprit, a întors mingea în timp ce un fundaş aluneca pe gazonul umed şi a înscris simplu, spre entuziasmul comentatorilor, care nu mai conteneau cu odele la adresa spilcuitului fotbalistt. Golurile fabuloase au fost înscrise de alţii, dar ce contează ? Unii îl vor neapărat pe Ronaldo la cota lui Messi. Acum mi-am dar seama şi ce mă deranjează la portughez. E foarte bine antrenat, într-adevăr, are mai multă forţă decât Messi, dar e rigid, efectuează mereu aceleaşi floricele şi scheme, pătrunzând pe benzile laterale, pe când argentinianul e mereu creativ, spontan, imprevizibil, dând şi pase uluitoare. Mă mir din nou de ce sunt comparaţi cei doi. Sunt tipuri diferite de jucători, iar valoric , unul este cu mult peste celălalt. Orice specialist poate argumenta ideea aceasta mai bine decât mine.
Pe scurt despre această competiţie : regele e gol, iar mercenarii săi au obosit.

P.S. Nu-mi place la Ronaldo nici răfuiala sa constantă cu spectatorii şi fanfaronada pe care o afişează după fiecare gol. Parcă ar fi român ! Dar nici Mutu, de exemplu, nu era atât de nesimţit.
Văzând reacţiile pătimaşe ale unora, simt nevoia să fac o precizare. Agreez anumite lucruri în ceea ce îl priveşte pe  Ronaldo. E un băiat drăguţ şi are calităţi deosebite - rapiditate, forţă şi o eleganţă specifică -, dar eu nu îl admir în calitate de balerin, ci în aceea de fotbalist. Urmăresc mişcarea mingii, nu nu cât de sexy e sportivul.