Marx și Engels despre comunizarea femeii

Manifestul Partidului Comunist conține idei surprinzătoare. Iată ce spun cei doi fondatori ai ideologiei comuniste despre familie, educație și femeie :
    ”Frazeologia burgheză despre familie și educație, despre legătura intimă dintre părinți și copii, devine cu atât mai dezgustătoare cu cât pentru proletari, ca urmare a dezvoltării marii idustrii, legăturile de familie se destramă, iar copiii sunt transformați în simple articole de negoț și unelte de muncă.
     Dar voi, comuniștii, vreți să introduceți comunizarea femeii - ne strigă în cor întreaga burghezie.
     Burghezul vede în soția lui o simplă unealtă de producție. El aude că uneltele de producție urmează să fie exploatate în comun și nu poate, firește, să-și închipuie că soarta comunizării va lovi și pe femei. El nici nu bănuiește că este vorba tocmai de a desființa această poziție a femeii de simplă unealtă de producție. De altfel, nimic nu este mai ridicol decât indignarea ultramorală a burghezilor noștri în fața pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comuniști. Comuniștii nu au nevoie să introducă  ( sic! ) comunizarea femeii; ea a existat aproape totdeauna. Burghezii noștri, care nu se mulțumesc că au la dispoziție femeile și fiicele proletarilor, fără să mai vorbim de prostituția oficială, își fac o plăcere din a-și seduce reciproc soțiile. În realitate, căsătoria burgheză este comunizarea femeii măritate.” Karl Marx, Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, ediția a VII-a, Editura Politică, București, 1969, pag. 51.

Setea şi foamea

De la Revoluţie încoace, o foame cumplită bântuie ţinuturile mioritice. Cei care mănâncă nu se mai satură. Fac milioane de euro. Sute de milioane. Miliarde. Dar tot nu-şi potolesc bulimia.  Cei care flămânzesc simt o sete arzătoare şi se mulţumesc, în schimbul voturilor, cu un clondir sau cu o găleată mânjită cu rahat. Ba nu, greşesc. Fug să mănânce la pomenile făcute de şmecheri prin parcuri şi se bat la uşile magazinelor care oferă promoţii iluzorii ori pe la hramurile mănăstirilor.
Naţiunile mici sunt manipulate, ale(r)gătorii sunt păcăliţi cu pături şi găleţi, animalele din pădure sunt ucise în chinuri de braconieri : viaţa re rezumă la relaţia vânător-pradă.
Ne lipseşte educaţia, care nu se face, aşa cum se crede, în şcoală, ci în familie şi în societate. La şcoală se învaţă, în primul rând, carte. Acum vin serii de copii care ţin de un plan existenţial non-uman. Ar trebui înfiinţate şcoli speciale pentru a readuce aceste entităţi la condiţia de fiinţe omeneşti.  Instruirea obişnuită este inutilă în cazul lor şi mai mult încurcă lucrurile.  Ajung să-şi înjunghie colegii şi profesorii. Politicienii ar fi trebuit să se ocupe de prosperitatea tuturor păturilor sociale, iar climatul familial şi social ar fi fost unul normal. Nişte legi economice bune şi salarii decente pentru părinţi şi pentru profesori ar fi cea mai sănătoasă reformă a educaţiei. Dar aleşii şi nealeşii neamului fură şi se înjură între ei. Cât îi ţin puterile şi funcţiile. Se atacă violent şi folosesc un limbaj nedemn de ultima puşcărie din ţară. Când ies în faţa presei, se arată cu degetul şi se acuză reciproc. Fiecare îşi învinuieşte duşmanul de ceea ce face el însuşi - " Ei au furat mai mult decât noi !" - şi îi cere să ia măsuri pe care acuzatorul / porcăitorul de serviciu le-a respins categoric când era la putere.  Bălăcăreala adversarului şi nerespectarea legilor, obiceiuri lansate de ştim noi cine, au prins la toate partidele şi găştile. Cetăţenii de frunte ai ţărişoarei noastre - şi, evident, ţucălarii şi susţinătorii lor -  au uitat că statutul de om ne obligă să respectăm nişte reguli şi să nu ne batem cu pietre şi cu banane, ca maimuţele. Buna-cuviinţă, respectul, ruşinea şi recunoştinţa s-au dus dracului, în timp ce Mitt Romney şi Obama, rivali ireconciliabili în politică, îşi strâng mâinile ca nişte fraţi. În altă ordine de idei, nimănui nu-i trece prin cap că manipularea chiar şi a unui vot este o faptă gravă, care te descalifică definitiv ca om. Străinătatea ne priveşte consternată. Nici lor nu le vine să creadă că oameni de stat europeni pot scoate pe gură asemenea măscări. Dar reprezentanţii boborului suveran şi însetat au alte opiniuni, remunerate corespunzător, pe după uşi, cu bănuţi luaţi chiar din buzunarele nopastre.
Asta este educaţia pe care o primesc copiii.
Şi atunci de ce ne mirăm că nimănui nu-i place să muncească sau să înveţe ? Pentru ce ar face asta ? Ca să moară de foame la bătrâneţe ?
Aici nu se produc miracole, ca în alte părţi. ( Turcia, de pildă,  a fost civilizată de sus în jos, de un singur om. Dar acela era OM. ). Noi suntem o lume trăind sub zodia barbariei veşnice.

Reforma e un lucru foarte mare

Ideea de reformă într-un domeniu presupune existenţa a cel puţin trei elemente : bani suficienţi, o legislaţie deschisă către viitor şi  nişte specialişti dispuşi să pună umărul la reabilitarea compartimentului respectiv. Dacă stăm bine cu finanţele, creăm o suprastructură corespunzătoare şi atragem, în sectorul cu pricina,  oameni foarte bine pregătiţi.
Dar ce ne facem când încercăm să revoluţionăm învăţământul tăind salariile dascălilor, iar cei care fac proiectul de înnoire sunt nişte ignoranţi ? Cum se numeşte reforma fără gologani, făcută de analfabeţi ?  Şi asta nu e totul. Deştepţi din toate păturile sociale dau o mână de ajutor ca demolarea sistemului să fie desăvârşită. Acum şcolile sunt conduse de consilii de administraţie formate din oameni care în rare cazuri au legătură cu şcoala. Legile sunt alandala şi oferă avocaţilor, părinţi şi ei, nu-i aşa, posibilitatea de a le contesta. Iar judecătorii decid totul. Dacă îmi trece prin cap să dau în judecată statul român pentru a mi se atribui râul din localitate şi principalele străzi, aş avea mari sorţi de izbândă. Am nume nobiliar şi pot procura nişte dovezi că mă trag din neamul voievodal al Şerbăneştilor. Pot pune mâna pe mii de hectare de pădure, pământuri şi întinderi acoperite cu luciu de apă. De ce să mai muncesc ?
Părinţii elevilor sunt foarte activi şi categorici. Vor să decidă totul, inclusiv notele odraslelor, contestând vehement programele, deşi mulţi dintre ei nu ştiu nici pe ce lume trăiesc. Un singur lucru nu fac : nu-i pun niciodată pe copii să înveţe. Şi nici nu-i întreabă pe învăţători cum merg lucrurile. Ştiu ei mai bine că au în casă nişte genii nedreptăţite ! Cei mici au prins şpilul şi îi manipulează pe babalâci ca la mondiale. Chiar dacă sunt şi profesori care muncesc de îi trec apele, copilaşii spun că n-au făcut nimic la şcoală în ziua respectivă şi în consecinţă nu au nimic de scris şi de învăţat. Noroc că majoritatea puştilor nu au suficientă imaginaţie, fiindcă dacă ar povesti acasă că profesorul de filosofie a venit în chiloţi havaieni şi a dansat pe pupitre, părinţii i-ar crede ! Propun ca pe viitor copiii să fie instruiţi exclusiv de părinţii lor ( mult mai competenţi decât catastrofele de profesori  care se prefac azi că muncesc ), de la clasa zero până la licenţă şi doctorat, iar diplomele fiecărui studios să fie eliberate de propria familie.
Reforma, aşa cum arată acum, este precum maşina mea. Îngheţându-i ţeava de eşapament, n-a mai pornit. Am solicitat ajutorul pritenilor care, în timp ce puneau contactul, au apăsat şi pe acceleraţie. Cureaua de transmisie a sărit de la punct şi s-au dus dracului şi supapele, pistoanele şi toate celelalte.
Acum sunt pieton.
În învăţământ vom merge pe jos multă vreme. Dar mi se pare mie sau am ajuns deja să ne deplasăm de-a buşilea ?