Suntem conectați!

   Suntem conectați. Câmpurile noastre biomagnetice se intersectează, indiferent de distanța pe care o punem între noi. Ceea ce gândim, facem ori spunem îi afectează pe cei din jur.  De aceea când scrii ceva și peste umărul tău privesc răspândaci de bălegar, gata să dea alarma pentru contestatarii născuți cu paraponul în sânge, ai anumite rețineri. De pildă, comportamentul unor mari oameni este modificat de dezaprobarea troglodiților cu diplome universitare. Dacă ați citit texte scrise de Freud și Jung, ați observat că ei au moduri diferite de argumentare. În esență, Freud și Jung sunt eseiști, chiar dacă fundamental au statutul de medici și de oameni de știință. Ideile lor, mai mult decât revoluționare, nu se bazează pe radiografii, analize etc., fiindcă medicina nu avea, pe vremea aceea, aparatură performantă. Observația, intuiția și raționamentele îi conduc însă la adevăruri incontestabile. Nimic nu era obișnuit la Freud, scrie Jung când îi face portretul mentorului său. Totuși, Freud afișează o cuceritoare modestie. Scrie în repetate rânduri : ”Dacă ceea ce face autorul acestor rânduri este recunoscută ca activitate științifică...”Un deschizător de drumuri are nevoie de aprobarea unor oameni inteligenți și e nevoit să-și ia măsuri de precauție dacă are în preajmă ignoranți care bat tobele conflictului. Nu întâmplător vienezul ținea foarte mult la opinia discipolului său elvețian. Demonstrațiile lui Freud sunt aplicate și impecabil argumentate. Scrierile sale au o tentă pedagogică, de inițiere. El își cucerește concluziile pas cu pas, ca și când ar urca spre un vârf de munte. Prin țesătura afirmațiilor sale nu scapă nimic : orice gol logic este exclus. O eroare să fi făcut, că defăimătorii atât ar fi așteptat! I-ar fi sărit în spinare și ar fi încercat să-l discrediteze. Dimpotrivă, Jung are un stil sintetic, cu multe imagini și cu episoade narative care fac textele sale extrem de agreabile. Lucrurile s-au așezat deja și autorului nu pare să-i pese de părerea ignarilor. Trebuie să ai multă încredere în tine însuți, ca să procedezi așa, însă poți eșua ușor în amatorism. Ceea ce nu e cazul lui Jung, un geniu permanent inspirat.
 Suntem conectați sub toate aspectele. În facultate aveam un coleg căruia i se năzărise să fie gelos pe Marin Preda, care își trăsese o amantă tânără și frumoasă, o poetesă care tocmai publicase, la Cartea Românească, un excepțional volum de poeme. Tânărul nu discutase niciodată cu Preda și n-o cunoștea pe muză, dar era revoltat. ”De ce, măi, bătrânelule, să se culce ea cu un boșorog și nu se uită la mine, care sunt, uite, tânăr și frumos?” Către sfârșitul vieții, Hemingway avea obsesia (deloc neîntemeiată!) că este urmărit de serviciile secrete americane. Încă din tinerețe, Nino Stratan îmi cita obsesiv un vers din Nichita Stănescu, care conținea și construcția ”sunt conectat cu uriașii”. ”Bătrâne, îmi spunea Nino, știi că atunci când mă gândesc că Partidul Comunist este o nenorocire, aud bătăi puternice în ușă? Ies și văd că nu e nimeni. Mă gândesc că Nicolae Ceaușescu e un dictator nemilos și imediat aud bubuituri în tavan și în pereți : bum-bum-bum!” Această conectare l-a dus pe prietenul meu la spital. După ce a ieșit, ne plimbam împreună prin Cișmigiu. ” Bătrâne, eram în holul spitalului și mă uitam la televizor. La un moment dat, George Macovescu, președintele Uniunii Scriitorilor, a apărut pe ecran, îmbrăcat în negru, și a anunțat moartea unui tânăr și talentat poet. Vorbea despre mine, bătrâne!” Apoi mi-a mai zis : ” Știi că am verificat chestia cu conectarea? Stăteam, ca și acum, pe o bancă din curtea spitalului. La un moment dat, am privit un loc de pe potecă, aflat la vreo zece metri de mine și mi-am zis : cine va trece pe acolo se va împiedica. N-ai să crezi, bătrâne, dar în decurs de câteva minute s-au împiedicat, gata să cadă, trei inși!”
 Ulterior, Nichita a spus că ”suntem conectați să iubim, să fim iubiți și să aparținem cuiva”. Îmi place să cred că suntem conectați întru iubire. Câmpurile informaționale negative nu duc doar la distrugerea unor minți luminate, ci și la falimentul unei lumi. Cei care fac rău altora se distrug pe ei înșiși, fiindcă suntem un întreg inseparabil.

Oamenii sunt făcuți să fie prieteni

    Izolarea unor oameni este o anomalie. Ei sunt făcuți să comunice între ei și să fie fericiți. Să se bucure pentru binele pe care îl fac. Ați văzut cum sclipesc ochii unui bătrân profesor atunci când își dă seama că elevii săi au înțeles ce le explică el? Ce ați simțit când un medic vă privește în ochi și vă spune că te vei însănătoși, oricât de gravă ar fi situația ta? Nu voi uita niciodată atenția cu care doctorul și colonelul Andrei Bâlbâie m-a tratat în urmă cu mai bine de un deceniu. M-a așteptat cu răbdare în holul spitalului în care lucra, mi-a observat disperarea și mi-a spus, bătându-mă pe umăr : ”Orice problemă e, o vom rezolva.” Și mi-a fost alături, câteva ore pe zi, în toată perioada spitalizării. Ați întâlnit vreun polițist care să te îndrume când ai rătăcit drumul? Ați stat de vorbă cu preoți care v-au făcut să vă simțiți ușurați sufletește? Eu da. Educația și codul genetic reprezintă destinul nostru. Toată lumea se întreabă de ce evreii sunt permanent în vârful vieții sociale, pe toate meridianele lumii. Cineva a demonstrat, cu statisticile pe masă, că ei sunt mult mai bine educați și mai instruiți decât celelalte etnii care trăiesc pe planetă.
    Anul trecut s-a întâmplat să mă aflu în anticamera medicului meu de familie, pentru a solicita o adeverință. În fața mea era o doamnă frumoasă, distinsă, de foarte bună condiție. M-a privit lung și mi-a spus că în urmă cu 36 de ani mi-a fost elevă. Mi-am amintit cine era și că am purtat cu ea, la clasă, discuții mai mult decât interesante. Avea multă personalitate și o uimitoare îndrăzneală a opiniilor. (La clasa dumneaei n-am predat decât latina, o oră pe săptămână!) Acum e directoarea școlii și soția unui om de vază. Culmea a fost că n-a vrut să intre înaintea mea la consultație. I-a explicat doctorului că mi-a fost elevă și că mă respectă foarte mult. Am fost obligat să intru un minut și să mă prefac că am luat hârtia, ca s-o determin să pășească în cabinet. În urmă cu ani, în anticamera unui spital mi s-a întâmplat același lucru cu un preot din aceeași generație cu doamna profesoară, din aceeași localitate. Sunt medii în care familia este responsabilă, după cum sunt locuri în care copiii sunt trimiși la școală așa cum sunt duse vitele la turmă.
     Citesc Eseuri de psihanaliză aplicată de Sigmund Freud. Iată ce găsesc la pag. 20 : ”Freud ar fi scris eseul pentru a-i face plăcere lui Jung, la a cărui părere ținea foarte mult. [...] Faptul că Jung a văzut în Delir și vise în Gradiva de Jensen o deplină reușită îl bucură pe Freud în mod deosebit; el susține chiar că aprobarea ideilor sale de către Jung valorează mai mult decât cea a unui întreg congres medical.”
Să precizăm că Jung era, la vremea aceea, discipolul fidel al lui Freud. Emoționant! Asta înseamnă prietenia între două genii. Un mare om scrie un text pentru a-l bucura pe un alt mare om. Cred că acesta este sensul cel mai înalt al existenței noastre : să facem lucruri înălțătoare, pentru a-i încânta pe ceilalți. Artiștii au avut muze și, vai, prieteni cărora le-au dedicat operele lor. Dar de frumusețea creațiilor cu pricina s-a bucurat toată lumea ieșită din tenebrele sălbăticiei.

P.S. Școala modernă se bazează pe niște principii foarte sănătoase. Sunt printre cei care le aprobă și le pun în practică. Dar nu cumva se exagerează când li se cere dascălilor să nu solicite deloc memoria copiilor? Elevul nu trebuie să știe cine a fost Eminescu, în ce ligă a jucat Ștefan cel Mare sau ce turme a păzit Immanuel Kant. Nu trebuie să memoreze teorema lui Pitagora și nu e obligat să rețină când s-a născut el însuși și unde s-a întâmplat minunea. Bun, de acord. Dar în condițiile astea, de ce nu se desființează evaluările, examenele și, în definitiv, întregul sistem de învățământ? Fiindcă, inteligenți cum sunt, elevii au prins șpilul și se autoeducă pe net și la colțul străzii. Nu e nevoie să te trezești din noapte și să mergi într-o instituție mohorâtă, pentru a învăța să înjuri și să dai cu pumnul. În plus, în blestematele astea de școli nu afli o boabă despre împerechere, supremul vis al umanoizilor de orice vârstă.

Cărți despre care n-am scris (II). Reflecțiile lui Jung

Carl Gustav Jung, Amintiri, vise, reflecții, Humanitas, București, 2010. Este o carte fabuloasă, una dintre lucrările fundamentale ale culturii de pretutindeni. Jung a fost mult mai mult decât un om de știință și mulți l-au considerat un profet. Lui i s-au revelat marile adevăruri prin vise și prin viziuni. Dacă Freud și-a câștigat domeniul metru cu metru, prin rațiune și observație, lui Jung i s-au oferit soluțiile pe tavă și n-a avut de făcut decât să-și urmeze, toată viața, calea indicată de propriul inconștient. Important este că a avut cultura necesară pentru a înțelege mesajele. A cunoscut bine mitologiile tuturor popoarelor și, spre deosebire de Freud, i-a citit și i-a înțeles pe cei mai mari filosofi ai lumii. De pildă, pe Nietzsche îl evaluează, dintr-un punct de vedere psihanalitic, cu multă exactitate. Exemple nenumărate probează afirmațiile mele. Le voi da pe cele mai accesibile. Până să înceapă războiul, Jung are viziuni teribile. Le va interpreta corect abia mai târziu. Înainte ca mama sa să moară, psihanalistului îi apare în vis tatăl său, decedat de mai mult timp. Acesta îl roagă pe fiu să-l învețe cum să se poarte cu femeile. Jung face un infarct și intră în moarte clinică, văzând Pământul de la o înălțime de câteva sute de kilometri. La un moment dat, de jos vine către el, rostogolindu-se, medicul care îl îngrijea. Psihanalistul se trezește în patul de spital și îi spune doctorului că va muri în locul său. Tânărul râde neîncrezător, dar peste puțin timp se taie la mână în timpul unei operații, face septicemie și moare. Pe patul de spital, Jung are revelația unei zone atemporale a inconștientului. ( Independent de psihiatrul elvețian, eu însumi am avut revelația că există o zonă cuplată la Divinitate, în care evenimentele trăite de noi cronologic există simultan. Tom Kastelka, personajul meu din Ghețarul, trăiește concomitent în prezent, trecut și viitor. Trebuie să spun că mulți ani am visat ce mi se va întâmpla a doua zi sau într-un viitor apropiat. Am visat și texte,dar nu le-am scris pe toate : n-am luat prea în serios darul previziunii - aș fi avut nevoie de un Maestru spiritual - și acesta m-a părăsit parțial. A revenit de câțiva ani. Am mai spus, romanele scrise de mine sunt expresia inconștientului meu. ) Jung are senzația că își scrie opera pentru a răspunde la întrebările pe care i le pun permanent spiritele. Septem Sermones ad Mortuos sunt adevărate poeme, de o adâncime greu de aproximat. Omul de știință elvețian a descoperit oameni care aveau, ca maeștri spirituali, spiritele unor persoane ilustre, dispărute de sute de ani. Explorarea inconștientului se dovedește o cale eficientă de cunoaștere a personalității umane și, prin acțiunea sa, Jung ajunge la mituri, la religii, la preceptele filosofice esențiale și la rostul omului în lume. Practic, destinul nostru e generat de inconștientul care ne lasă să ne mișcăm numai între anumite limite. Tulburător! Ce descoperă inspiratul cercetător? Multe lucruri uluitoare, dar le voi menționa pe cele care m-au marcat și care ne interesează în mod deosebit.
1. Omul nu poate trăi fără mituri și fără zei. Când o face, se alienează, se îmbolnăvește și are un comportament patologic. Mulți scriitori au intuit că, în perioada modernă, omul a dobândit confort, însă și-a pierdut sufletul. Trebuia să vină Jung și să arate că împlinirea Sinelui nu este posibilă dacă se cască o prăpastie între Eu și inconștient, prin scoaterea miturilor din joc. Demitizarea Cosmosului este o mare greșeală și conduce omenirea într-o prăpastie. E o direcție greșită, un adevărat drum către sinucidere. Fiecare om este în acord cu mitul său originar.
2. Inconștientul evoluează în timp, ca o casă care are mai multe niveluri. De aceea descoperirile unui psihanalist nu sunt valabile pentru vecie.
3. Relația cu zeii și cu miturile se schimbă de-a lungul secolelor. De aceea religiile trebuie să se plieze pe nevoile spirituale ale oamenilor moderni.
4. Mitul creștin nu mai este funcțional, rămânând înțepenit în dogme vechi de mii de ani și îndepărtându-se de omul contemporan. Creștinismul ar trebui înnoit și pus într-o altă relația cu omul de azi. Nevoia imperioasă de mit se manifestă prin credința nestrămutată că în anumite momente omenirea crede că se va întoarce Hristos, prin importanța pe care unii credincioși o acordă Fecioarei Maria și prin ridicarea OZN-urilor la rang de mit actual. Jung a murit în 1961, dar a prevăzut crizele spirituale ale societății de azi.
5. Dacă există supraviețuire după extincție, morții își continuă misiunea spirituală fixată în timpul vieții, dar nu au un orizont de cunoaștere mai larg.

P.S. Jung îi face lui Freud un portret de neuitat și descoperă că mentorul său este el însuși nevrotic. Relația lor e ciudată, Freud văzând cumva, în Jung, un adevărat fiu. Când cel din urmă aduce vorba despre morți ( o temă predilectă), austriacul leșină. De altminteri, Freud are mereu impresia că urmașul său îi dorește moartea.

Jung și romanele mele

*Sinceritatea nu-i caracterizează pe carieriști. E a celor care nu vor să câștige nimic pe după uși. Ăștia sunt inflexibili, rămân așa o viață întreagă. Tot mai des se întâmplă însă ca un nonconformist să devină omul sistemului și să-și facă datoria cu zel. Coriolan Drăgănescu al lui Caragiale este un prototip. Sigur, se poate pune întrebarea dacă ”tribunul” ”cu caracter de bronz” nu era încă din studenție omul agiei, deși îi ducea pe colegii săi, cu mare alai, la statuia lui Mihai Viteazul. Cândva, un amic aflat într-o accentuată stare de melancolie și mi-a povestit despre copilăria sa tristă și despre adolescența-i plină de privațiuni. ”După ce veneam de la școală, spunea el, cumpăram o sticlă de alcool și mă retrăgeam în camera mea. Petreceam tot restul zilei bând și strâmbându-mă în oglindă.” Mai târziu, omul a ajuns inspector școlar și obișnuia să-i tortureze pe profesori pe la ședințe, citind de două ori, în cinci-șase ore, documentele de partid legate de educație. Persoana aceasta a fost sinceră cu mine într-o împrejurare și n-a ajuns să regrete gestul. Dacă ar fi trăit în mediul în care îmi duc eu viața, s-ar fi bucurat de o publicitate la care nu poate visa niciun cetățean român.
* Într-o localitate vecină era un tânăr care, la orice nuntă, se urca pe scenă, alături de lăutari, și cânta la două tulpini de porumb, mai pe românește, la doi coceni. Freca bețele alea cât ținea petrecerea. Când cântăreții luau pauză, se oprea și el. Când ei reluau tămbălăul, reîncepea și el comedia. Pleca odată cu muzicanții. Nu știu dacă, la sfârșit, cerea și onorariu.
* ”Am fost ghinionist toată viața, mi-a spus doctorul de țară, amicul meu. Un singur noroc am avut : șeful meu, care m-a văcărit zeci de ani, n-a fost...pe invers.” Păi, nu prea înțeleg, am zis eu.” ” E foarte simplu, a zis doctorul. Șeful avea un asemenea apetit sexual, că nu-i scăpau nici asistentele, nici femeile de serviciu, nici pacientele mai arătoase care îi treceau prin cabinet.”
*O revelație care se adaugă unui lung șir de idei uluitoare pe care le găsesc în Amintiri, vise, reflecții de C. G. Jung! În romanul Ghețarul am intuit că un om poate trăi simultan în trecut, prezent și viitor - personajul Tom Kastelka chiar așa percepe evenimentele! - și că există o ipostază a vieții care conține timpul în forma pomenită. Descopăr acum că Jung a trecut el însuși de două ori prin această bizară stare de atemporalitate, în 1944, când a făcut un infarct și a înțeles adevăruri fundamentale despre existența noastră. Totul era de o realitate izbitoare. Ca și Tom Kastelka, Jung se afla pe un pat de spital. Fenomenul se petrece când omul se află la hotarul dintre viață și moarte. Să înțeleg că romanul meu bate mai degrabă către o psihologie a inconștientului decât către fantastic? ( Mi-am dat seama că și Călugărul Negru se află oarecum în aceeași situație.) E interesant că Jung a descoperit argumente pentru teoriile sale și în cărțile lui Carl Spitteler, scriitor elvețian, recompensat cu un Nobel. Psihanalistul i-a trimis nobelizatului volumul său Tipuri psihologice. Scriitorul nu i-a răspuns lui Jung, dar la scurt timp după aceea a ținut o conferința în care a dat asigurări, ca un prost, că lucrările sale nu ”însemnau” nimic.A spus că ”ar fi putut la fel de bine, de exemplu, ca, în loc să scrie Der Olympische Fruhling, să cânte Hai, hai, hai, a venit luna mai!”
Ghețarul a fost scris în 2008, a apărut în 2009, la Cartea Românească, iar traducerea ultimei cărți a lui Jung a fost tipărită în 2010, la Humanitas.