Oamenii sunt făcuți să fie prieteni

    Izolarea unor oameni este o anomalie. Ei sunt făcuți să comunice între ei și să fie fericiți. Să se bucure pentru binele pe care îl fac. Ați văzut cum sclipesc ochii unui bătrân profesor atunci când își dă seama că elevii săi au înțeles ce le explică el? Ce ați simțit când un medic vă privește în ochi și vă spune că te vei însănătoși, oricât de gravă ar fi situația ta? Nu voi uita niciodată atenția cu care doctorul și colonelul Andrei Bâlbâie m-a tratat în urmă cu mai bine de un deceniu. M-a așteptat cu răbdare în holul spitalului în care lucra, mi-a observat disperarea și mi-a spus, bătându-mă pe umăr : ”Orice problemă e, o vom rezolva.” Și mi-a fost alături, câteva ore pe zi, în toată perioada spitalizării. Ați întâlnit vreun polițist care să te îndrume când ai rătăcit drumul? Ați stat de vorbă cu preoți care v-au făcut să vă simțiți ușurați sufletește? Eu da. Educația și codul genetic reprezintă destinul nostru. Toată lumea se întreabă de ce evreii sunt permanent în vârful vieții sociale, pe toate meridianele lumii. Cineva a demonstrat, cu statisticile pe masă, că ei sunt mult mai bine educați și mai instruiți decât celelalte etnii care trăiesc pe planetă.
    Anul trecut s-a întâmplat să mă aflu în anticamera medicului meu de familie, pentru a solicita o adeverință. În fața mea era o doamnă frumoasă, distinsă, de foarte bună condiție. M-a privit lung și mi-a spus că în urmă cu 36 de ani mi-a fost elevă. Mi-am amintit cine era și că am purtat cu ea, la clasă, discuții mai mult decât interesante. Avea multă personalitate și o uimitoare îndrăzneală a opiniilor. (La clasa dumneaei n-am predat decât latina, o oră pe săptămână!) Acum e directoarea școlii și soția unui om de vază. Culmea a fost că n-a vrut să intre înaintea mea la consultație. I-a explicat doctorului că mi-a fost elevă și că mă respectă foarte mult. Am fost obligat să intru un minut și să mă prefac că am luat hârtia, ca s-o determin să pășească în cabinet. În urmă cu ani, în anticamera unui spital mi s-a întâmplat același lucru cu un preot din aceeași generație cu doamna profesoară, din aceeași localitate. Sunt medii în care familia este responsabilă, după cum sunt locuri în care copiii sunt trimiși la școală așa cum sunt duse vitele la turmă.
     Citesc Eseuri de psihanaliză aplicată de Sigmund Freud. Iată ce găsesc la pag. 20 : ”Freud ar fi scris eseul pentru a-i face plăcere lui Jung, la a cărui părere ținea foarte mult. [...] Faptul că Jung a văzut în Delir și vise în Gradiva de Jensen o deplină reușită îl bucură pe Freud în mod deosebit; el susține chiar că aprobarea ideilor sale de către Jung valorează mai mult decât cea a unui întreg congres medical.”
Să precizăm că Jung era, la vremea aceea, discipolul fidel al lui Freud. Emoționant! Asta înseamnă prietenia între două genii. Un mare om scrie un text pentru a-l bucura pe un alt mare om. Cred că acesta este sensul cel mai înalt al existenței noastre : să facem lucruri înălțătoare, pentru a-i încânta pe ceilalți. Artiștii au avut muze și, vai, prieteni cărora le-au dedicat operele lor. Dar de frumusețea creațiilor cu pricina s-a bucurat toată lumea ieșită din tenebrele sălbăticiei.

P.S. Școala modernă se bazează pe niște principii foarte sănătoase. Sunt printre cei care le aprobă și le pun în practică. Dar nu cumva se exagerează când li se cere dascălilor să nu solicite deloc memoria copiilor? Elevul nu trebuie să știe cine a fost Eminescu, în ce ligă a jucat Ștefan cel Mare sau ce turme a păzit Immanuel Kant. Nu trebuie să memoreze teorema lui Pitagora și nu e obligat să rețină când s-a născut el însuși și unde s-a întâmplat minunea. Bun, de acord. Dar în condițiile astea, de ce nu se desființează evaluările, examenele și, în definitiv, întregul sistem de învățământ? Fiindcă, inteligenți cum sunt, elevii au prins șpilul și se autoeducă pe net și la colțul străzii. Nu e nevoie să te trezești din noapte și să mergi într-o instituție mohorâtă, pentru a învăța să înjuri și să dai cu pumnul. În plus, în blestematele astea de școli nu afli o boabă despre împerechere, supremul vis al umanoizilor de orice vârstă.

Scriitorul în labirintul său

Unul dintre miracolele acestei planete a început să se stingă încet, dar sigur. Mintea lui Gabriel Garcia Márquez intră în întunericul uitării. Fratele său a anunţat că Gabo suferă de demenţă. Creierul care a plăsmuit atâtea minunăţii se dezintegrează. În 1999 lui  Márquez i s-a descoperit un cancer limfatic şi de opt ani el n-a mai scris nimic.
Márquez este scriitorul care s-a bucurat de o recunoaştere unanimă, fiind apreciat de milioane de cititori, dar şi de cei mai exigenţi critici literari. A luat Nobel-ul, este prieten cu mulţi şefi de stat şi are contribuţii cinematografice. A avut o viaţă de vis.
În romanul Un veac de singurătate, personajele se confruntă şi cu insomnia, o stare de veghe permanentă care duce la pierderea memoriei :
"nu era imposibilitatea de a dormi, deoarece corpul nu resimţea nici o oboseală, ci evoluţia ei inexorabilă până la manifestarea cea mai critică: pierderea memoriei... pe măsură ce bolnavul se obişnuia cu această stare de veghe, începeau să i se şteargă din minte amintirile copilăriei, apoi numele şi noţiunea fiecărui lucru şi, până la urmă, identitatea oamenilor şi chiar conştiinţa existenţei proprii, până la cufundarea într-un fel de idioţie fără trecut."
Boala, singurătatea şi uitarea sunt ipostaze ale morţii.  Oamenii sunt păpuşi în Cartea Vieţii - cineva se joacă perptuu cu noi ! - şi uneori în creaţiile unor literaţi. Dar artiştii ? Ei trăiesc cu iluzia libertăţii şi mor ca nişte personaje tragice din propriile opere. Sfârşitul lor nu înseamnă decât un alt început pentru ficţiune.
Cititorului îi rămâne totul, scriitorul se destramă ca un fum. ( Sigur, azi ne putem întreba : care cititor ? )
Nichita Stănescu scria :
"O, voi, ficţiuni,
dulce lemn de tei.
... Deseori răsfoiam cartea neliniştit
să văd dacă se termină bine.
Teiul m-a iubit
şi pe mine.
Pe viţa tâmplei port
umbra frunzei lui.
Treceam aşa, vindecând uscăciuni
cu ierburile câmpului.


Bucuros de minuni
surâdeam pentru doi, pentru trei,
pentru toţi semenii mei.
O, voi ficţiuni,
dulce lemn de tei."