Întâmplări cu scriitori. Eugen Simion și Nino Stratan

Se știa că, pe vremuri, Eugen Simion se îmbrăca totdeauna  elegant. Era mereu dichisit și pus la patru ace. Nu-l vedeai nebărbierit sau cu hainele necălcate. Avea, în mers, niște mișcări unduioase, feminine, studiate.

Într-o zi eram în holul Facultății de Litere, lângă bancuța de marmură dinspre Amfiteatrul Odobescu, împreună cu câțiva colegi. Nino Stratan era în vervă și ne povestea ceva. La un moment dat a coborât scările un african înalt, înțolit ca pentru o festivitate, cu o cravată perfect asortată la costumul său impecabil. Avea niște mișcări grațioase și, când a trecut pe lângă noi, ne-a învăluit într-un nor de parfum puternic. Nino și-a întrerupt brusc discursul și, aidoma lui Moromete, s-a uitat lung în urma negrului, simulând o uimire fără margini.

̶  Cât de mult s-a schimbat domnul Simion! a exclamat el, privindu-l pe tânărul de culoare care își legăna lasciv șoldurile.

Ne-am întors ca la comandă capetele după străin și au trecut două secunde ca să înțelegem gluma lui Nino.

̶  Cât de mult  s-a schimbat domnul Simion, a repetat Nino și atunci am izbucnit toți, ca nebunii, în hohote de râs.

Recitind "Stepa" lui Cehov

        Ca de obicei, încep lecturile verii cu...câteva recitiri. Printre ele, Stepa şi Mănăstirea din Parma.
Sunt autori sortiţi să fie citiţi, iar alţii sunt meniţi să fie studiaţi în şcoli. În sfârşit, există a treia categorie, a celor care fac obiectul cercetărilor savante, dar vor fi şi urmăriţi cu multă plăcere de toate generaţiile de iubitori ai literaturii.
        N-am verificat dacă Stepa este cel mai întins text scris de Cehov, dar se pare că aşa este. Această "poveste a unei călătorii" ne dă o idee despre cum ar fi scris Cehov romane. Sau poate că nu.
Impresia mea este că scriitorii clasici, cei care au produs marile cărţi, au folosit o reţetă simplă pentru creaţiile lor. Întâi de toate, important este personajul, rotund sau bidimensional. Toate operele clasice sunt populate de oamenii vii, adevăraţi, vorbind fiecare limba sa şi având un comportament inconfundabil. Ei sunt imaginaţi cumva premergător întâmplărilor prin care vor trece. Acţiunea vine după aceea şi este cursivă. Stendhal scrie de parcă ar fi biograful personajelor sale şi istoricul unor evenimente petrecute în realitate. Atâtea capodopere au fost construite în jurul unor personaje. Ca exemplu, Moromeţii îmi vine imediat în minte.
        Mai târziu, pe măsură ce personajul unidimensional îşi trăieşte traiul şi  proza evoluează - uneori până la anemiere epică -, am început să fim atenţi la miza profundă a operei literare. Dacă primii autori pariau doar pe viaţă - cu dramele şi comediile ei -, modernii abordează teme mai subtile şi mai greu de descifrat. Dar Proust, Joyce, Musil, Dino Buzzati şi Elias Canetti sunt proprietarii unor personaje bine închegate.
       Pe urmă, personajele şi naraţiunile au fost pulverizate în tehnici narative sofisticate, iar prozatorii şi-au pierdut o mare parte din cititori, în aşa fel încât, în anumite perioade,  nu s-au mai citit nici măcar între ei. De zeci de ani, venerabilul şi, fizic, mereu tânărul Eugen Simion a strigat cât l-au ţinut puterile : "Reîntoarcerea la epic ! "
Ce ne va rezerva viitorul e greu de anticipat.

P:S. 19 iulie. Spre dimineaţă, un vis cu Alexandru Muşina. Venise în vizită, dar era foarte obosit şi l-am rugat să se întindă pe un pat, într-o cameră alăturată. M-am culcat şi eu pe un altul şi odaia părea salonul unui spital în care eram numai noi doi. Am pomenit de cineva drag lui, iar el a început să vorbească şi a făcut-o multă, multă vreme. Cuvintele sale mă învăluiau încet şi mă îmbrăcau într-o crisalidă albă, pufoasă.

A citi şi a studia

Cel mai scump automobil din lume costă 29, 6 milioane de euro. E un model Mercedes.
Cel mai scump cal e un armăsar care aparţine unui arab bogat. Face 160-170 de milioane de dolari.
Mi s-ar părea normal ca mai scumpe să fie bibliotecile. Dar cine mai citeşte astăzi ?  Prin '93, m-am dus la Facultatea de Litere să pun la punct detaliile legate de lucrarea mea pentru gradul I. Am căutat-o pe doamna Murgilă la secretariat şi am găsit-o explicându-i unei studente drăgălaşe că trebuie să-şi bage minţile-n cap şi să pună mâna pe carte, fiindcă a picat patru examene. Mai târziu am urcat la biblioteca facultăţii să-l caut pe Eugen Simion. Altădată sala era arhiplină şi erai nevoit să te trezeşti cu noaptea-n cap pentru a găsi un loc. Acum era pustiu. Doar juna muştruluită de doamna Murgilă stătea, gânditoare, în faţa unul maldăr de tomuri. Trecuseră ani de când George Gană îmi mărturisise că a fost preşedintele unei comisii de bacalaureat şi că a fost foarte impresionat de eseurile scrise de elevi. " Eminente ! Eminente !", exclama, încântat, istoricul literar.
Dar acum ? Sunt uluit când descopăr tinere mai frumoase decât Monica Belluci, pasionate de literatură. Toţi drăgălaşii sunt ocupaţi cu alte treburi, infinit mai interesante şi mai importante. Fostul meu profesor de istorie Constantin Bărbuţă citeşte cu pasiune încă din copilărie şi înflăcărarea-i cărturărească nu l-a părăsit. "Domnule, mi-a zis Domnia Sa, am rămas consternat când am văzut tineri profesori de istorie care nu ştiu anii în care au domnit Soliman Magnificul şi Petru Rareş ! Şi ăia intrau la clasă, cu catalogul în mână, să-i înveţe pe alţii ! " Să fim bine înţeleşi . Am cunoscut oameni minunaţi care n-au citit nicio carte, dar au beneficiat de educaţie exemplară, au trecut prin lume şi au un comportament ireproşabil. Educaţia şi autoeducaţia înseamnă însă şi frecventarea amfiteatrelor şi a bibliotecilor. Sigur, în naivitatea mea, îmi explic că nu se mai citeşte din pricină că există multe alte tentaţii pentru oameni, iar ei n-au avut răbdarea să descopere frumuseţea magică a cărţilor.
Gigi Becali şi-a dat seama că îşi poate reduce perioada de detenţie dacă îşi va continua studiile. Superioare, fireşte. Toată lumea ştie că acestea au fost mult discreditate după revoluţie, când cine nu a vrut n-a făcut măcar o facultate. Am văzut, la televizor, un bărbat care absolvise zece facultăţi şi îşi finalizase epopeea învăţăturii cu nu ştiu câte doctorate. Un amic mi-a zis că fiică-sa n-a venit din oraşul de provincie, unde trăieşte, nici să-şi ia diploma. I-a dus-o el, cu felicitările de rigoare. S-ar părea că poţi intra în posesia unor documente capitale, fără să înveţi nimic. Necazul e că proprietarii de hârtii cu ştampile şi antet, cumpărate cu bani grei, cred că toată lumea a procedat aşa, ceea ce este o imensă eroare. Mai util ar fi, pentru educarea puşcăriaşilor, să li dea nişte bibliografii, aşa cum se face la şcoală. Cine citeşte cărţile astea iese mai devreme cu doi ani. Cine le parcurge pe acelea... Şi tot aşa. E mult mai bine decât dacă deţinuţii s-ar apuca să scrie opuri. Ceauşescu ne-a arătat minunea că poţi  fi autorul multor Opere fără să fi silabisit nici măcar o broşură.

P.S. Mai mult decât de stârvuri, muştele sunt atrase de maşinile prospăt spălate. Această observaţie ar putea servi la înţelegerea unor fenomene psihice care ne surprind : invidia nejustificată, idealurile de viaţă absurde. Domnul Radu-Ilarion Munteanu îmi explică, pe Facebook, că este o lege extinsă a entropiei : lucrurile curate atrag mizeria.