Despărțirea de Las Vegas

* Aveam cândva, în familia soției, o rudă care fabula la gros. Ne întâlneam pe la botezuri și cumetrii, când se reunea tot neamul. Se așeza lângă mine și îi ascultam ore în șir, cu gura căscată, ficțiunile. Ceilalți se minunau. ”Ia te uită cum stă Gigi și ascultă prostiile lui X!” Îmi plăcea omul, îmi plăceau poveștile lui. Îmi descria afacerile-i care înfloreau și priceperea sa în toate domeniile posibile. Pusese cinci uși într-o jumătate de oră, după ce îi luase la goană pe meșterii care nu reușiseră, în șase ore, să fixeze măcar una! Ăia au luat-o la fugă, strângându-și sculele și strigând : ”Nu da, nea X-ule, că plecăm imediat!” Îi cumpărase fiului său diplome de licență și de masterat, iar tânărul nici nu fusese nevoit să-și părăsească orașul de provincie, unde locuia, pentru a intra în posesia hârtiilor obținute de tată. I le dusese acesta din urmă acasă!  Se bâlbâia simpatic, cam ca Dan C. Mihăilescu, și avea a vorbă : ”Ca să faci bani, e nevoie să găsești momentul și prostul!„Una dintre rude, fost barman la un mare hotel din București, se afumase ușor și ne-a povestit despre niște generali ai lui Ceaușescu, care beau, la micul dejun, câte o sticlă de whisky și abia după aceea intrau în normal. Barmanul fusese în Germania, jucase la un cazinou și făcuse prăpăd. Știa să spună, în nemțește, patruzeci de bancuri.
- Dar la Las Vegas ai fost? a întrebat X.
- Nu, a recunoscut celălalt.
- A, păi stai să-ți spun eu cum e acolo!
Și o oră a povestit cum sunt aranjate mesele de joc, cum intri, cum sunt îmbrăcați crupierii, care sunt obiceiurile casei. Vizitatorul Germaniei a plecat cu coada între picioare. X mă convinsese și pe mine că fusese la Las Vegas. Mi-am dat seama că tăiase piroane abia când un cunoscut, care fusese de față la scenă, i-a zis lui X :
- L-ai săltat în aer pe ăla, cu Las Vegas-ul tău!
- Păi, ce? s-a revoltat X. Să-l las să-mi îndruge el mie gogoși despre cazinouri?
Firește că X ieșise la pensie cu o vechime mult mai mare decât vârsta sa din acte. A murit, din păcate, în urmă cu câțiva ani, în urma unui accident. Culmea e că am aflat ulterior că făcuse multe învârteli și îi mersese foarte bine.
* Pe vremea când nu aveam pisici, eram asaltat de vrăbii și de guguștiuci. Cumpăram grâu să hrănesc păsăretul sălbatic din curtea mea. Le puneam hrana pe o scândură lată, fixată într-un dud. Când întârziam cu hrana, guguștiucii veneau la fereastra mea, se așezau pe o viță-de-vie și mă priveau cum scriu la calculator. Erau mulți, dar se tot împuținau. La un moment dat rămăseseră doisprezece. Spre primăvară mai erau câțiva. Cineva îi prindea în capcane și îi mânca. Și nu cred că vânătorii erau oameni sărmani. Asta m-a întristat. Trăisem altă dezamăgire când am văzut, la început, că era câte un mascul care făcea pe șeful, se umfla în pene și îi lăsa doar pe unii să se hrănească. Voia să decidă el cine trăiește și cine moare. Oare toate ființele care trăiesc pe pământ au un comportament asemănător?
* ”Domnule, îmi spune doctorul de țară, prietenul meu, totul este aranjat de un regizor care se lăfăie în inconștientul nostru, cum ar spune Jung. Când eram tânăr și nu mă bărbieream două zile, mă întâlneam cu aceeași fată pe care o plăceam mult. Nu știu dacă ea m-a văzut vreodată bărbierit și aranjat. Dacă beam un pahar de vin, se întâmpla să mă vadă aceleași persoane. Fiecare așa-zisă greșeală avea martorul său, care o publica, o trâmbița, o ilustra și o folosea în fel și chip. Dacă citeam și scriam, nu mă vedea nimeni. Ar fi curată tâmpenie să credem că erau doar niște coincidențe.”

P.S.  Am avut, mulți ani, și rândunele. Toamna se strângeau.două-trei generații, în jurul cuibului și își luau rămas-bun. Primăvara reveneau, își reparau sălașul și scoteau pui. Apoi, într-o iarnă, vrăbiile le-au ocupat culcușul. Primăvara nu s-au mai atins de locul spurcat de excrementele altor păsări. Între timp, căsa lor s-a dărâmat. Primăvara mai vin unele, dau ocol, însă sunt descurajate de prezența numeroaselor mele feline și pleacă în căutarea unor locuri mai prielnice. În ultima vreme, zona a fost împânzită de coțofene care rad tot ce este comestibil, inclusiv păsările mai mici.

Prostia ca o formă de răutate

Iată câteva dintre perlele extrase din lucrările elevilor care au susţinut Bacalaureatul :
Cătălina nu avea probleme financiare pentru că tatăl ei era împărat.
Luceafărul dorea să coboare pe Pământ pentru a deveni moribund.
Luceafărul a coborât pe Pământ şi a făcut sex cu aleasa inimii lui. Cătălina l-a iubit şi i-a dăruit un copil din flori, apoi s-au căsătorit.
Luceafărul s-a transformat într-un hipiot şi i-a zis Demiurgului că-l face cântăreţ, să-l asculte toată lumea.
Luceafărul se duce la demagog, şi nu la demiurg, şi îi cere să-l facă muritor.
Fata de împărat nu se duce în lumea lui Hyperion pentru că îi e teamă să nu răcească.

Putem înţelege mai multe lucruri din aceste câteva rânduri :
1. Ignoranţa elevilor îmbracă forme comico-groteşti. Nu au idee despre Eminescu şi nu cunosc nici măcar sensurile unor cuvinte din vocabularul  de bază al limbii române.
2. Orizontul lor de interese se rezumă la bani, sex şi... răceală.
3. Fiecare afirmaţie e făcută cu o uluitoare siguranţă de sine, adolescenţii având o mare încredere în ei înşişi.
Sigur că rezultatele vor fi pe măsura prestaţiilor. Dar cine vor fi socotiţi vinovaţi ? În primul rând, profesorii, care sunt nişte proşti şi nu ştiu să predea. În al doilea rând, sistemul, fiindcă au fost introduse camere de supraveghere.
În această ecuaţie, minciuna, iresponsabilitatea şi răutatea sunt esenţiale. De ce nu recunosc ei, pur şi simplu, că nu au învăţat ?
Îi simpatizez pe elevi, sunt în excelente relaţii cu ei, sunt prietenul şi protectorul lor, dar trebuie să recunosc că asistăm la ticăloşirea unor generaţii, fiindcă părinţii nu mai ştiu ori nu mai pot să-şi impună, în faţa progeniturilor, un punct de vedere corect.  Chiar astăzi am auzit cum un elev foarte slab, care n-a deschis caietul şi cartea ani de zile, spunea cuiva că el a luat note mici la Testele Naţionale, fiindcă nici cei mai buni profesori nu ştiu materia şi nu au făcut nimic la ore. Ce ar mai fi de zis ?
În aceste condiţii îmi vine greu să separ prostia de răutate. 
Culmea culmilor este că nici dascălii care se pun în unghii să-şi pregătească discipolii nu sunt iertaţi pentru... binele făcut. Ştiu vreo două cazuri de părinţi ai căror elevi au luat zece la examen, însă nu ratează niciun prilej de a-l minimaliza şi a-l vorbi de rău pe profesorul care a făcut eforturi considerabile pentru a le duce odraslele la performanţa respectivă. Cunosc, de acum, placa : recunoştinţa creştin-românească !
Lumea în care trăim tinde să se transforme într-un coşmar în care unii trag ponoasele pentru distracţia dementă a celorlalţi. Încep să scred că însăşi ideea de OM suferă acum mutaţii morale fundamentale.

P.S. Autorul poeziei Să facem sex, publicată de mine pe blog, a luat 3,30 la limba şi literatura română şi 2,50 la matematică. El îi arată cu degetul, acuzator, pe profesorii săi care... n-au ştiut ce să-l înveţe. Orice comentariu este de prisos.