Mi se întâmplă ca nişte demoni să-mi tulbure apele şi să-mi strice jucăriile tocmai când mi-e lumea mai dragă. Îmi ard instalaţia electrică, îmi defectează calculatorul şi transformă în monştri obiectele care mă înconjoară. Aşa îmi distrag ei atenţia de la ceea ce fac.
Îmi propusesem să vorbesc, în interviul pe care mi l-a luat Constantin Piştea, despre două lucruri cu adevărat importante pentru mine :
1. Activitatea remarcabilă a bloggerilor pasionaţi de literatură, oameni instruiţi, talentaţi, de bun-gust, mulţi dintre ei fiind adevăraţi critici literari. Sunt la fel de interesanţi ca şi cei mai buni scriitori care au bloguri. Activitatea lor ţine în echilibru atmosfera culturală din România, împiedicând balanţa receptării să se încline definitiv în direcţia prostului gust şi a ignoranţei. Trebuie să mă documentez serios, fiindcă sunt mai mulţi, iar eu nu cunosc decât câţiva : Camelia Săpoiu, Andreea Toma, Constantin Piştea, Lucia T., Mikawber, Dragoş C. Butuzea. Într-un fel sau altul, mulţi dintre ei vor face carieră literară.
2. Modul în care Radu Aldulescu îi promovează, la rubrica sa din Luceafărul de dimineaţă, pe tinerii prozatori talentaţi. Uneori pune umărul şi la afirmarea celor mai copţi de ani, când aceştia sunt ignoraţi de criticii prinşi cu alte treburi. E absolut impresionant că, în peisajul autohton, un mare scriitor îi ajută pe confraţii săi, neafirmaţi. Suntem obişnuiţi ca, printre românaşi, să cadă, din Olimpul literelor, consacrat, fulgerele invidiei şi ale răutăţii către necăjiţii care mai îndrăznesc să întristeze hârtia cu ideile lor.
Voi dedica articole speciale acestor teme.
http://constantinpistea.wordpress.com/2014/05/31/interviu-cu-scriitorul-serban-tomsa-sunt-scriitor-si-asta-e-totul-pentru-mine/
http://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-serban-tomsa-o-coborare-in-infern/
Se afișează postările cu eticheta Luceafărul de dimineaţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Luceafărul de dimineaţă. Afișați toate postările
duminică, 1 iunie 2014
miercuri, 25 decembrie 2013
Reviste literare apărute înainte de sărbători
Luceafărul de dimineaţă, Nr.11-12 ( 1042 ), decembrie 2013, serie nouă a cunoscutei reviste a Uniunii Scriitorilor ( redactor-şef, Dan Cristea, secretar general de redacţie, Horia Gârbea, redactori, Andra Rotaru, Bogdan Ghiu, Iolanda Malamen ). Numărul dublu din decembrie conţine articole semnate de nume prestigioase ale vieţii literare româneşti : Dan Cristea, Radu Voinescu, Traian T. Coşovei, Andrea Hedeş ( excepţional câştig pentru Luceafărul ! ), Ioan Groşan, Ioan Holban, Peter Sragher, Ana Dobre, Geo Vasile, Gheorghe Istrate, Simona-Grazia Dima, Monica Grosu, Costin Tuchilă, Gelu Negrea, Călin Stănculescu, Iolanda Malamen, Adrian Costache,Viorica Răduţă, Nicolae Mareş, Dănuţ Ungureanu, Ioan Buduca, Ana-Maria Nistor, Lucian Alecsa şi aţii. Petre Răileanu susţine rubrica Invitatul lunii. Andra Rotaru publică un reportaj despre Târgul Internaţional Gaudeamus,Felix Nicolau scrie despre cartea lui Bogdan Creţu Inorogul la Porţile Orientului : Bestiarul lui Dimitrie Cantemir - studiu comparativ, Institutul European, 2013. Nicolae Coande îl comentează pe Bertrand Russell, Jeana Morărescu se ocupă de teatrul lui Radu F. Alexandru, iar Notele de lectură îi aparţin lui Horia Gârbea. Irina Budeanu realizează un interviu cu Gabriel Badea-Păun, în timp ce Marin Iancu îl comemorează pe Al. Piru. Poeme de Flavia Toc, Isabelle ( Elena ) Drăghici, Simion Dima, Ion Maria şi Anton Jurebie.
La pag. 29, Radu Aldulescu ia în discuţie ultimul meu roman, Călugărul Negru, în articolul Romanul, critica şi canonul valoric. Îi mulţumesc marelui romancier pentru cronica sa.
Argeş, Anul XIII, Nr. 12 ( 378 ), decembrie, 2013, revistă de cultură editată de Consiliul Local Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Centrul Cultural Piteşti ( redactor-şef, Dumitru Augustin Doman, consilieri editoriali, Nicolae Oprea şi Marin Ioniţă, secretar de redacţie, Simona Fusaru, redactori, Mariana Şenilă-Vasiliu, Mircea Bârsilă, Aurel Sibiceanu, corector, Radu Gârjoabă ). Texte substanţiale publică Gheorghe Grigurcu, Nicolae Oprea, Liviu Ioan Stoiciu, Monica Duşan, Ştefan Ion Ghilimescu, Ion Popescu-Sireteanu, Dan Şalapa, Aurel Sibiceanu, Magda Grigore, Leo Butnaru, Teodor Oancă, Mariana Şenilă-Vasiliu, Mihai Barbu şi alţii. Numărul mai conţine poeme de Florin Costinescu, Nicolae Turtureanu, proză de Marin Ioniţă şi două interesante dialoguri : Iolanda Malamen - Nicolae Coande şi Vasile Dem. Zamfirescu - Leonid Dragomir. La lectură resimţim puternic absenţa rubricii Cititorul de roman, propusă de Dumitru Augustin Doman.
Caligraf, Anul XIII, Nr. 151, decembrie 2013. Revista apare la Alexandria şi este editată de ziarul Teleormanul (redactor-şef, Florea Burtan, secretar general de redacţie, Gheorghe Stroe, redactori, Dumitru Vasile Delceanu, Ana Dobre, Liviu Comşia, Stelian Ceampuru, Lucian Paraschivescu, Ioan Dumitru Denciu ). Articole de Stan V. Cristea, Liviu Comşia- care are cele mai multe contribuţii în acest număr -, Cornel Basarabescu, Liviu Alexandru, Nicoleta-Elena Cîrnaru, Iulian Chivu, Stan Ştefan, Elena Buică, Laurenţiu-Ştefan Szemkovics. Publicaţia ne mai oferă un frumos editorial semnat de poetul Florea Burtan, poeme de Nicolae Dan Fruntelată şi Lucian Paraschivescu şi proză de Marin Codreanu. La pag. 3, o cronică literară de Liviu Comşia, dedicată romanului Călugărul Negru. Mulţumesc pe această cale admirabilului prozator şi critic literar.
La pag. 29, Radu Aldulescu ia în discuţie ultimul meu roman, Călugărul Negru, în articolul Romanul, critica şi canonul valoric. Îi mulţumesc marelui romancier pentru cronica sa.
Argeş, Anul XIII, Nr. 12 ( 378 ), decembrie, 2013, revistă de cultură editată de Consiliul Local Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Centrul Cultural Piteşti ( redactor-şef, Dumitru Augustin Doman, consilieri editoriali, Nicolae Oprea şi Marin Ioniţă, secretar de redacţie, Simona Fusaru, redactori, Mariana Şenilă-Vasiliu, Mircea Bârsilă, Aurel Sibiceanu, corector, Radu Gârjoabă ). Texte substanţiale publică Gheorghe Grigurcu, Nicolae Oprea, Liviu Ioan Stoiciu, Monica Duşan, Ştefan Ion Ghilimescu, Ion Popescu-Sireteanu, Dan Şalapa, Aurel Sibiceanu, Magda Grigore, Leo Butnaru, Teodor Oancă, Mariana Şenilă-Vasiliu, Mihai Barbu şi alţii. Numărul mai conţine poeme de Florin Costinescu, Nicolae Turtureanu, proză de Marin Ioniţă şi două interesante dialoguri : Iolanda Malamen - Nicolae Coande şi Vasile Dem. Zamfirescu - Leonid Dragomir. La lectură resimţim puternic absenţa rubricii Cititorul de roman, propusă de Dumitru Augustin Doman.
Caligraf, Anul XIII, Nr. 151, decembrie 2013. Revista apare la Alexandria şi este editată de ziarul Teleormanul (redactor-şef, Florea Burtan, secretar general de redacţie, Gheorghe Stroe, redactori, Dumitru Vasile Delceanu, Ana Dobre, Liviu Comşia, Stelian Ceampuru, Lucian Paraschivescu, Ioan Dumitru Denciu ). Articole de Stan V. Cristea, Liviu Comşia- care are cele mai multe contribuţii în acest număr -, Cornel Basarabescu, Liviu Alexandru, Nicoleta-Elena Cîrnaru, Iulian Chivu, Stan Ştefan, Elena Buică, Laurenţiu-Ştefan Szemkovics. Publicaţia ne mai oferă un frumos editorial semnat de poetul Florea Burtan, poeme de Nicolae Dan Fruntelată şi Lucian Paraschivescu şi proză de Marin Codreanu. La pag. 3, o cronică literară de Liviu Comşia, dedicată romanului Călugărul Negru. Mulţumesc pe această cale admirabilului prozator şi critic literar.
luni, 24 septembrie 2012
Centenar Caragiale. Cameleonii joviali
Fiind invitat de Horia Gârbea să răspund la o anchetă a revistei Luceafărul de dimineaţă, m-am jucat puţin, încercând să-mi imaginez ce ar mai fi putut scrie Caragiale. El este un scriitor al cărui potenţial creator, ramificat în mai multe direcţii, nu a fost utilizat în proporţie de sută la sută. Nuvelele fantastice sunt la fel de reuşite ca şi schiţele ori piesele sale de teatru. Pe harta afectivă a lecturilor mele, Caragiale figurează alături de Anton Pavlovici Cehov şi Mark Twain. Şi am început să fac nişte presupuneri naive, pornind de la umanitatea evocată de cei trei mari scriitori care au trăit şi au creat aproximativ în aceeaşi perioadă. Aşadar cu cine are Caragiale cele mai multe afinităţi şi ce ar mai fi putut scrie ?
Unele schiţe de Cehov şi mai multe texte ale lui Twain sunt în spiritul lui Caragiale. Umor sănătos, ironie debordantă, detaşare narativă benefică. Caragiale n-ar fi putut fi însă autorul celor mai multe povestiri ale lui Cehov, nici al pieselor de teatru semnate de rus. Dar scriitorul român pare a avea o operă mai modernă, cum rezultă şi din cartea lui Florin Manolescu, Caragiale şi Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Editura Cartea Românească, 1983. Fantasticul lui Caragiale este unul modern, definit în planul ambiguităţii, aşa cum este acesta teoretizat de Tzvetan Todorov. Cu excepţia Călugărului negru, Cehov are numai bucăţi în care supranaturalul are, în descendenţă gogoliană ( vezi Serile din cătunul de lângă Dikanka ), o natură folclorică şi creştină. Sigur, nu intră în discuţie toate povestirile lui Gogol. În Nasul, Portretul şi Mantaua lucrurile stau cu totul altfel.
Se ştie că, în ultimul său an de viaţă, Caragiale a mărturisit cuiva că vrea să mai scrie trei cărţi, printre care un roman. Nu avem idee care ar fi fost tema acestuia, dar ne putem lăsa pradă reveriei. Trebuie să precizăm că nu este obligatoriu ca un mare scriitor să aibă neapărat în palmares un roman. Romanul caragialian ar fi putut fi asemănător cu Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov, cu Un yankeu la curtea regelui Arthur sau Prinţ şi cerşetor de Mark Twain. Eroul caragialian n-ar fi avut statura impozantă a lui Ostap Bender, dar ar fi fost caracterizat de jovialitate, trăsătură mai accentuată în opera românului decât în a confraţilor săi. Probabil că opera caragialiană ar fi fost un roman mai scurt, nuvelele lui Caragiale fiind foarte concentrate şi bogate în semnificaţii. Două loturi poate fi echivalată, fără probleme, cu Viţelul de aur sau Douăsprezece scaune. În vreme de război este, iarăşi, un roman in nuce, ca şi Păcat sau O făclie de Paşti.
Dar să nu divagăm prea mult. În mod cert, Caragiale n-ar fi putut scrie Majurul Prişibeev de Cehov, dar Cameleonul pare ieşit de sub pana autorului Scrisorii pierdute. Personajele lui Caragiale sunt oscilante moral, dar în cadrul unei umanităţi relativ calde, tolerante. La Cehov pendularea personajului se face între o intransigenţă aproape inumană şi obedienţa care trădează laşitatea. Fără verticalitate morală fiind, personajele lui Caragiale sunt îngăduitoare unele cu altele, dar ipocrizia lor constituie o sursă de comic. Sunt nişte cameleoni caracterizaţi de o anumită jovialitate. Câte feţe are Mitică ? Dar Trahanache ? Tipătescu face un joc dublu, ca şi Caţavencu ori ca reprezentantul boborului, Cetăţeanul turmentat. Dacă încurcă borcanele ( sau numărătoarea steagurilor ! ), eroul lui Caragiale nu o ţine pe-a lui, precum majurul Prişibeev, ci o dă la întors şi fraternizează cu duşmanul său. Rică Venturiano e bucuros să pactizeze cu cei care îl înjuraseră de mamă, iar pentru Jupân Dumitrache faptul că Rică le urmărise pe doamnele sale devine neînsemnat când îşi dă seama că maţe-fripte este un mare patriot ! Acelaşi Dumitrache nu se supără când găseşte cingătoarea lui Chiriac în patul soţiei. Dacă obiectul ar fi fost al altcuiva, altfel ar fi stat lucrurile. De dragul prieteniei ( dar şi al enteresului ), unii dintre Miticii lui Caragiale sunt în stare să calce în picioare cele mai severe principii din lume, cum ar fi corectitudinea didactică sau onoarea de familist.
Spuneam, cu alt prilej, că personajele lui Caragiale au evadat din cărţile scriitorului şi au invadat societatea în care trăim. La trecerea hotarului însă, ei şi-au pierdut omenia, păstrându-şi numai păcatele. De aceea ne este atât de dor de lumea lui Caragiale !
Unele schiţe de Cehov şi mai multe texte ale lui Twain sunt în spiritul lui Caragiale. Umor sănătos, ironie debordantă, detaşare narativă benefică. Caragiale n-ar fi putut fi însă autorul celor mai multe povestiri ale lui Cehov, nici al pieselor de teatru semnate de rus. Dar scriitorul român pare a avea o operă mai modernă, cum rezultă şi din cartea lui Florin Manolescu, Caragiale şi Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Editura Cartea Românească, 1983. Fantasticul lui Caragiale este unul modern, definit în planul ambiguităţii, aşa cum este acesta teoretizat de Tzvetan Todorov. Cu excepţia Călugărului negru, Cehov are numai bucăţi în care supranaturalul are, în descendenţă gogoliană ( vezi Serile din cătunul de lângă Dikanka ), o natură folclorică şi creştină. Sigur, nu intră în discuţie toate povestirile lui Gogol. În Nasul, Portretul şi Mantaua lucrurile stau cu totul altfel.
Se ştie că, în ultimul său an de viaţă, Caragiale a mărturisit cuiva că vrea să mai scrie trei cărţi, printre care un roman. Nu avem idee care ar fi fost tema acestuia, dar ne putem lăsa pradă reveriei. Trebuie să precizăm că nu este obligatoriu ca un mare scriitor să aibă neapărat în palmares un roman. Romanul caragialian ar fi putut fi asemănător cu Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov, cu Un yankeu la curtea regelui Arthur sau Prinţ şi cerşetor de Mark Twain. Eroul caragialian n-ar fi avut statura impozantă a lui Ostap Bender, dar ar fi fost caracterizat de jovialitate, trăsătură mai accentuată în opera românului decât în a confraţilor săi. Probabil că opera caragialiană ar fi fost un roman mai scurt, nuvelele lui Caragiale fiind foarte concentrate şi bogate în semnificaţii. Două loturi poate fi echivalată, fără probleme, cu Viţelul de aur sau Douăsprezece scaune. În vreme de război este, iarăşi, un roman in nuce, ca şi Păcat sau O făclie de Paşti.
Dar să nu divagăm prea mult. În mod cert, Caragiale n-ar fi putut scrie Majurul Prişibeev de Cehov, dar Cameleonul pare ieşit de sub pana autorului Scrisorii pierdute. Personajele lui Caragiale sunt oscilante moral, dar în cadrul unei umanităţi relativ calde, tolerante. La Cehov pendularea personajului se face între o intransigenţă aproape inumană şi obedienţa care trădează laşitatea. Fără verticalitate morală fiind, personajele lui Caragiale sunt îngăduitoare unele cu altele, dar ipocrizia lor constituie o sursă de comic. Sunt nişte cameleoni caracterizaţi de o anumită jovialitate. Câte feţe are Mitică ? Dar Trahanache ? Tipătescu face un joc dublu, ca şi Caţavencu ori ca reprezentantul boborului, Cetăţeanul turmentat. Dacă încurcă borcanele ( sau numărătoarea steagurilor ! ), eroul lui Caragiale nu o ţine pe-a lui, precum majurul Prişibeev, ci o dă la întors şi fraternizează cu duşmanul său. Rică Venturiano e bucuros să pactizeze cu cei care îl înjuraseră de mamă, iar pentru Jupân Dumitrache faptul că Rică le urmărise pe doamnele sale devine neînsemnat când îşi dă seama că maţe-fripte este un mare patriot ! Acelaşi Dumitrache nu se supără când găseşte cingătoarea lui Chiriac în patul soţiei. Dacă obiectul ar fi fost al altcuiva, altfel ar fi stat lucrurile. De dragul prieteniei ( dar şi al enteresului ), unii dintre Miticii lui Caragiale sunt în stare să calce în picioare cele mai severe principii din lume, cum ar fi corectitudinea didactică sau onoarea de familist.
Spuneam, cu alt prilej, că personajele lui Caragiale au evadat din cărţile scriitorului şi au invadat societatea în care trăim. La trecerea hotarului însă, ei şi-au pierdut omenia, păstrându-şi numai păcatele. De aceea ne este atât de dor de lumea lui Caragiale !
joi, 5 iulie 2012
Prostia ca o formă de răutate
Iată câteva dintre perlele extrase din lucrările elevilor care au susţinut Bacalaureatul :
Cătălina nu avea probleme financiare pentru că tatăl ei era împărat.
Luceafărul dorea să coboare pe Pământ pentru a deveni moribund.
Luceafărul a coborât pe Pământ şi a făcut sex cu aleasa inimii lui. Cătălina l-a iubit şi i-a dăruit un copil din flori, apoi s-au căsătorit.
Luceafărul s-a transformat într-un hipiot şi i-a zis Demiurgului că-l face cântăreţ, să-l asculte toată lumea.
Luceafărul se duce la demagog, şi nu la demiurg, şi îi cere să-l facă muritor.
Fata de împărat nu se duce în lumea lui Hyperion pentru că îi e teamă să nu răcească.
Putem înţelege mai multe lucruri din aceste câteva rânduri :
1. Ignoranţa elevilor îmbracă forme comico-groteşti. Nu au idee despre Eminescu şi nu cunosc nici măcar sensurile unor cuvinte din vocabularul de bază al limbii române.
2. Orizontul lor de interese se rezumă la bani, sex şi... răceală.
3. Fiecare afirmaţie e făcută cu o uluitoare siguranţă de sine, adolescenţii având o mare încredere în ei înşişi.
Sigur că rezultatele vor fi pe măsura prestaţiilor. Dar cine vor fi socotiţi vinovaţi ? În primul rând, profesorii, care sunt nişte proşti şi nu ştiu să predea. În al doilea rând, sistemul, fiindcă au fost introduse camere de supraveghere.
În această ecuaţie, minciuna, iresponsabilitatea şi răutatea sunt esenţiale. De ce nu recunosc ei, pur şi simplu, că nu au învăţat ?
Îi simpatizez pe elevi, sunt în excelente relaţii cu ei, sunt prietenul şi protectorul lor, dar trebuie să recunosc că asistăm la ticăloşirea unor generaţii, fiindcă părinţii nu mai ştiu ori nu mai pot să-şi impună, în faţa progeniturilor, un punct de vedere corect. Chiar astăzi am auzit cum un elev foarte slab, care n-a deschis caietul şi cartea ani de zile, spunea cuiva că el a luat note mici la Testele Naţionale, fiindcă nici cei mai buni profesori nu ştiu materia şi nu au făcut nimic la ore. Ce ar mai fi de zis ?
În aceste condiţii îmi vine greu să separ prostia de răutate.
Culmea culmilor este că nici dascălii care se pun în unghii să-şi pregătească discipolii nu sunt iertaţi pentru... binele făcut. Ştiu vreo două cazuri de părinţi ai căror elevi au luat zece la examen, însă nu ratează niciun prilej de a-l minimaliza şi a-l vorbi de rău pe profesorul care a făcut eforturi considerabile pentru a le duce odraslele la performanţa respectivă. Cunosc, de acum, placa : recunoştinţa creştin-românească !
Lumea în care trăim tinde să se transforme într-un coşmar în care unii trag ponoasele pentru distracţia dementă a celorlalţi. Încep să scred că însăşi ideea de OM suferă acum mutaţii morale fundamentale.
P.S. Autorul poeziei Să facem sex, publicată de mine pe blog, a luat 3,30 la limba şi literatura română şi 2,50 la matematică. El îi arată cu degetul, acuzator, pe profesorii săi care... n-au ştiut ce să-l înveţe. Orice comentariu este de prisos.
Cătălina nu avea probleme financiare pentru că tatăl ei era împărat.
Luceafărul dorea să coboare pe Pământ pentru a deveni moribund.
Luceafărul a coborât pe Pământ şi a făcut sex cu aleasa inimii lui. Cătălina l-a iubit şi i-a dăruit un copil din flori, apoi s-au căsătorit.
Luceafărul s-a transformat într-un hipiot şi i-a zis Demiurgului că-l face cântăreţ, să-l asculte toată lumea.
Luceafărul se duce la demagog, şi nu la demiurg, şi îi cere să-l facă muritor.
Fata de împărat nu se duce în lumea lui Hyperion pentru că îi e teamă să nu răcească.
Putem înţelege mai multe lucruri din aceste câteva rânduri :
1. Ignoranţa elevilor îmbracă forme comico-groteşti. Nu au idee despre Eminescu şi nu cunosc nici măcar sensurile unor cuvinte din vocabularul de bază al limbii române.
2. Orizontul lor de interese se rezumă la bani, sex şi... răceală.
3. Fiecare afirmaţie e făcută cu o uluitoare siguranţă de sine, adolescenţii având o mare încredere în ei înşişi.
Sigur că rezultatele vor fi pe măsura prestaţiilor. Dar cine vor fi socotiţi vinovaţi ? În primul rând, profesorii, care sunt nişte proşti şi nu ştiu să predea. În al doilea rând, sistemul, fiindcă au fost introduse camere de supraveghere.
În această ecuaţie, minciuna, iresponsabilitatea şi răutatea sunt esenţiale. De ce nu recunosc ei, pur şi simplu, că nu au învăţat ?
Îi simpatizez pe elevi, sunt în excelente relaţii cu ei, sunt prietenul şi protectorul lor, dar trebuie să recunosc că asistăm la ticăloşirea unor generaţii, fiindcă părinţii nu mai ştiu ori nu mai pot să-şi impună, în faţa progeniturilor, un punct de vedere corect. Chiar astăzi am auzit cum un elev foarte slab, care n-a deschis caietul şi cartea ani de zile, spunea cuiva că el a luat note mici la Testele Naţionale, fiindcă nici cei mai buni profesori nu ştiu materia şi nu au făcut nimic la ore. Ce ar mai fi de zis ?
În aceste condiţii îmi vine greu să separ prostia de răutate.
Culmea culmilor este că nici dascălii care se pun în unghii să-şi pregătească discipolii nu sunt iertaţi pentru... binele făcut. Ştiu vreo două cazuri de părinţi ai căror elevi au luat zece la examen, însă nu ratează niciun prilej de a-l minimaliza şi a-l vorbi de rău pe profesorul care a făcut eforturi considerabile pentru a le duce odraslele la performanţa respectivă. Cunosc, de acum, placa : recunoştinţa creştin-românească !
Lumea în care trăim tinde să se transforme într-un coşmar în care unii trag ponoasele pentru distracţia dementă a celorlalţi. Încep să scred că însăşi ideea de OM suferă acum mutaţii morale fundamentale.
P.S. Autorul poeziei Să facem sex, publicată de mine pe blog, a luat 3,30 la limba şi literatura română şi 2,50 la matematică. El îi arată cu degetul, acuzator, pe profesorii săi care... n-au ştiut ce să-l înveţe. Orice comentariu este de prisos.
joi, 22 martie 2012
Luceafărul de dimineață nr. 3 / 2012
La începutul săptămînii viitoare veți putea citi un nou număr din Luceafărul de dimineață. Invitatul lunii este Varujan Vosganian, autorul unui fragment de nuvelă. Editorialul lui Dan Cristea se referă la volumul lui Ion Vartic despre Emil Cioran. Semnează grupaje de poezie Stoian G. Bogdan, Ruxandra Anton, Ioana Greceanu, Pașcu Balaci, Al. Sfârlea și un fragment de roman Șerban Tomșa. Un punct important îl reprezintă cele trei pagini ale anchetei „Marea dictatură și micile tiranii”. Actrița Carmen Stănescu acordă un interviu Irinei Budeanu. Caietul critic este compus din cronici de Andrea Hedeș, Ana Dobre, Ioan Groșan, Ioan Buduca, Emil Mladin, Adrian G. Romila, Felix Nicolau, Radu Voinescu. Geo Vasile îl evocă pe regretatul italienist Cornel Mihai Ionescu. Florin Costinescu redă documente de arhivă ale lui Ion Agârbiceanu. Adrian Pârvu publică o parodie la Ion Mureșan. Obișnuitele rubrici de teatru, film, arte vizuale, muzică, sport, carte străină completează un sumar variat. Să citiți cu bucurie ! miercuri, 7 martie 2012
( text preluat de pe blogul scriitorului Horia Gârbea )
www.revistaluceafarul.ro
P.S. Scorchfield, nu mai reuşesc să comentez pe blogul tău. Chiar acum am încercat de vreo şase ori, dar nu am avut sorţi de izbândă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)