Tastatura buclucașă

  Am avut, până acum câteva zile, o tastatură buclucașă. Într-o vreme sărea litere. Câte una, de obicei. Apoi a început să bată două-trei slove deodată și, dacă trimiteam un mesaj și nu-l verificam, dădeam impresia că scriu într-o limbă necunoscută. (La început am crezut că greșeam eu, dar m-am convins de contrariu, tastând încet și cu atenție fiecare semn. Surpriză : scriam una și ieșea alta. Trebuie să recunosc că m-am speriat puțin.) Să mergem mai departe și să ne imaginăm că tastatura ar fi trimis singură, unor prieteni ori unor necunoscuți, mesaje insultătoare sau scrisori de amor. Nu e un subiect potrivit pentru o povestire? Nu prea mă ispitește totuși s-o scriu. Cumpără cineva ideea? Parcă Sinclair Lewis îi vindea idei lui Jack London. Pușkin i le oferea gratis lui Gogol.

P.S. Până la urmă, voi scrie povestirea. Celebrul regizor Gábor Tompa, prietenul meu, s-a oferit s-o ecranizeze.
       Văd că doi-trei localnici, care n-au nicio legătură cu literatura, continuă să nu-și vadă de treaba lor și caută să-mi facă dușmani, încercând să identifice, în fiecare nouă carte a mea, situații sau personaje locale. E avantajul de a trăi în Gratia, locul în care oamenii își aruncă păcatele unii în capul altora. I-am identificat pe respectivii și pe lângă măsurile legale pe care le voi lua, le voi dedica un articol și o carte de vor râde zece generații de acum înainte.  Pe unul puteam să-l dau în judecată încă din 2005, când a copiat, în calculatorul său, romanul Maimuțe în haremul nopții, apoi mi-a pus în cap prietenii, atribuindu-le nume din carte care nu aveau nicio atingere cu ei. Trist e că unii au mușcat momeala. Inginerul, fiindcă asta e, a profitat de faptul că prietenul care îmi transpunea textul în formă electronică a apelat la computerul său, pentru a opera niște modificări sugerate de mine. Norocul infractorului e că am aflat despre manevrele lui abia după un an, când aveam depresie. Ultimul meu volum are legătură cu Gratia cum are cultivarea pepenilor cu fabricarea rulmenților. Mare porcărie și pe lumea asta, domnilor!

Viscolul, tastatura și măreția morală

* Am scris ultimul roman la computer, cu un singur deget. Nu simțeam textul, nu-mi plăcea deloc ce ieșea  și l-am refăcut de vreo cinci ori, în doi ani și jumătate. Pe urmă am descoperit că numai ceea ce scrii cu stiloul sau pixul poartă amprenta ta energetică. Scriam textele de mână, apoi le culegeam la calculator. În sfârșit, dând să încep o povestire, am nimerit începutul unui alt roman care va fi mai valoros decât tot ce am scris. Puteam simți cartea prin medierea artificială a tastaturii și am înțeles afirmația lui Marquez cum că ar fi scris de zece ori mai multe cărți dacă ar fi avut, de la începutul carierei sale literare, o mașină de scris electronică, care i-a succedat celei clasice.
Adevărul este că suntem adesea nepăsători cu textele noastre. Cu mulți ani în urmă erau autori care scriau cu bâta, dar redactorii le rescriau operele și romancierii erau lăudați pentru... stilul lor. Acum, datorită lipsei de timp, cărțile nu mai sunt citite cu atenție. Ce zic eu ? Nici autorii nu corectează ce au produs. Cu puțin înainte de moartea sa, Ioan Slavici a fost vizitat de G. T. Kirileanu. Din vorbă-n vorbă, Kirileanu l-a întrebat pe Slavici cum își scriau articolele Caragiale și Eminescu, cu care bătrânul scriitor fusese coleg de redacție. Scriau, reciteau și rescriau, a răspuns Slavici. Erau atenți la fiecare virgulă. Niciunul dintre ei nu dădea „manuscriptul” la tipar înainte de a-l citi celuilalt și a-i cere părerea. Caragiale scria mai greu decât Eminescu. Tinerii din ziua de azi scuipă, în loc să scrie. Nu mai citesc nici ei ce-au însăilat. Când eram profesor, dădeam elevilor, ca temă de pedeapsă, să citească zece pagini din Nicolae Iorga și să-mi spună ce-au înțeles.
Sunt destul de neglijent cu ceea ce scriu pe blog. E doar un jurnal de idei. O revistă importantă mi-a solicitat câteva texte scurte sau un fragment de roman. Ca să nu mai repet experiența anterioară - mai multe publicații îmi solicitaseră același lucru, eu le-am trimis o jumătate de roman și toate au tipărit primul capitol ! -, am expediat niște texte scurte care le plăcuseră mult unor cititori ai mei. Printre ei, Claudiu Bolozan, supertalentatul ziarist. Am făcut greșeala să nu recitesc micile povestiri, iar redactorul-șef s-a arătat încântat de „operele” mele. Bucuros nevoie mare, am așteptat numărul respectiv al revistei și, când am deschis-o, ce să vezi ? Tabletele mele erau reproduse întocmai, dar cât de multe erori comisesem ! De ultima „contribuție” chiar mi-a fost jenă. Detalii semnificative omise, propoziții exclamative și puncte de suspensie la gros, o greșeală de perspectivă narativă etc. Mă întrebam cu groază ce va zice X sau Y despre prostiile mele ? Ce-ar fi gândit Valeriu Cristea dacă m-ar fi citit ? Din respect față de cititori,  trebuie să ne comportăm civilizat cu scrierile noastre.
* Specialiștii în diferite discipline domenii care țin de viața spirituală sunt de acord că viscolul și ninsorile țin, ca și alcoolul și cafeaua, de manifestările maleficului. Dar nu cunosc nimic mai frumos decât o ninsoare viscolită pe care să o simți în obraji. Dumnezeul nostru este, contrar opiniei lui Sartre, artist și se joacă atunci când se pornește ninsoarea ? Există un înger al zăpezii ?   Sau e vorba doar de un demon ipocrit ?
* Antrenorul portughez Jose Mourinho își dă din nou în petic, manifestându-și supărarea pentru faptul că Messi și-a revenit prea repede după o accidentare. Cât de mic trebuie să fii pentru a te bucura, la acest nivel, de răul altuia și a face scandal pe motiv că adversarul tău nu suferă mai mult ? Am citit că  Mourinho apelează la blesteme și la magie neagră, pentru a-și doborî competitorii.  Sportiv, nu glumă ! Noi, românii, suntem cumva rude apropiate cu portughezii ? 
Chiar dacă Mourinho va câștiga de zece ori la rând Liga Campionilor, pentru mine va fi tot un căcănar căruia măreția morală îi este interzisă. O dovadă că nu este un om mare : are la dispoziție cel mai bun lot din lume și nu se poate ține după Barcelona, o echipă din ce în ce mai umană, mai obosită, cu mai multe slăbiciuni.