Tenisul, o parabolă a vieții

    Englezii de altădată, care au inventat aproape toate sporturile, erau niște nebuni frumoși. Bețivi și geniali, cum a fost și Dylan Thomas, în onoarea căruia laureatul Nobel Bob Dylan și-a luat pseudonimul.  Dar preocupările cu pricina pot fi psihanalizate. Mingi rotunde sau ovale trebuie să fie introduse în cavitățile unor porți, în coșuri sau prin spațiul dintre niște bare înalte. Nu întâmplător Ronaldo își face freza ( ca și cum ar merge la femei! ) înainte de a intra pe teren. Ceva e băgat în altceva. Trasul la țintă, cu arcul sau cu armele moderne, e și mai sugestiv.
Dar ce ne facem cu tenisul, singurul sport care mă mai interesează, dacă exceptez meciurile de fotbal în care joacă Lionel Messi? Vi se pare că există ocupație mai absurdă? Să lovești din răsputeri și cât mai plasat o minge micuță, într-un spațiu bine delimitat e o muncă mai grea decât a vâslașilor de la galere și decât a tăietorilor de lemne de odinioară. Ești robul unor pătrate și al unor dreptunghiuri. Dacă ne uităm însă cu mai multă atenție, vedem că nu câștigă cel mai puternic, nici cel mai talentat. Triumfă cel care își cunoaște limitele și știe să se întindă cât îi este plapuma. Cu alte cuvinte, învingătorul e jucătorul care comite cele mai puține greșeli. Tenisul devine astfel o ilustrare vie a moralei omenești, o parabolă a vieții de zi cu zi. Nu poți fura, nu poți cerși, cum face bravul Cristiano, care se agață de picioarele adversarilor și solicită penalty.  Mingea e în teren sau afară și discuțiile în contradictoriu nu încap. E drept că unii servesc ca fulgerul, arbitrii nu văd mingile, iar câte un jucător ghinionist nu mai are dreptul să ceară reluarea secvenței, ieșind deseori în pierdere. Singurul lucru evident imoral în tenis este forța disproporționată cu care pălesc găliganii micile ghiulele păroase. Echipamentul poartă 90% din vină.
    În fine, am văzut-o pe Dominika Cibulkova pierzând meci după meci, deși era de fiecare dată mai bună decât adversarele ei. M-am mirat de lentoarea loviturilor lui Kerber, care pare îndopată cu Diazepam, de când a devenit numărul 1 mondial. Și a câștigat mereu! Contează și cerebelul. De pildă, jucătoarele cu cele mai mari posibilități, Muguruza și Pliskova, gândesc foarte puțin.
     Îmi dau însă seama că marile performanțe au fost realizate chiar și în acest sport cu ajutorul substanțelor interzise și mi se face lehamite. Borg și McEnroe au recunoscut că s-au dopat cu cocaină. Nadal a fost tot timpul umflat cu felurite stimulente. Parcă și Djokovici ar fi luat ceva ( sau n-a luat nimic și a ajuns la epuizare), încât a ajuns să nu mai aibă practic deloc masă musculară, ca un bolnav de cancer. M-am speriat efectiv când am văzut că sub tricoul făcut praf n-avea decât piele și os. Nici pe sârb nu-l dă mintea afară din casă. Dacă ar fi fost așa, și-ar fi luat un antrenor ca lumea, cum a făcut Murray, băiat modest, însă bine sfătuit. Asul din mâneca scoțianului este legenda cehă Ivan Lendl. Lendl va face din Murray primul jucător al lumii. În rest bate vântul norocului și al întâmplării.

P. S. Mă gândesc să scriu un articol despre Ștefan Agopian și să arăt că armeanul este o variantă a scriitorului perfect. Se va supăra oare pe mine autorul Manualului întâmplărilor?

Amor omnia vincit. Un gest memorabil al lui Klaus Iohannis

      Este prima dată când gestul unui Președinte al României mă emoționează profund și mă face să fiu mândru că sunt român. Era să zic ”neamț”! S-ar putea să nici nu avem acum idee de cât de mare Președinte va fi Klaus Iohannis! Imediat după preluarea mandatului, el l-a chemat la convorbiri pe Ponta și probabil că a fixat obiective și acțiuni concrete, cu termene fixe. După aceea l-a decorat pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. În alocuțiunea sa, Iohannis a pomenit faptul că, prin distrugerea elitelor, comunismul ”a furat, pentru 45 de ani, șansa României de a se reforma”. Aș preciza că ”șansa” României de a se europeniza a fost furată pentru cel puțin o sută de ani, iar distrugerea elitelor a continuat și după 1989, cu o furie la fel de mare. Numai că sub Iliescu, Constantinescu și Băsescu, intelectualii nu au fost închiși, fiind lăsați să moară de foame. Intelighenției românești i s-a oferit și alternativa prostituției și sunt cărturari care n-au ratat-o. Însă când se îmbăta, Băsescu îi înjura bine, vulgar-moromețian, cu șart, pe reprezentanții culturii.
      Un jurnalist din studioul Realității Tv - îmi pare rău că nu i-am reținut numele - a povestit că Bjoza a scrijelit, pe pereții tuturor închisorilor prin care a trecut, numele logodnicei sale, Carmen. Pe un frig cumplit, epuizat, malnutrit, el a găsit niște floricele pe care le-a păstrat mulți ani - a făcut 14 ani de pușcărie -, pentru a i le oferi lui Carmen chiar și uscate, cum ajunseseră. Și au mai fost și alte povești care m-au făcut să mă simt mic și neînsemnat. Oare foștii torționarii l-or fi văzut pe Bjoza?
     Octav Bjoza a fost un nevinovat condamnat pe nedrept, fiind privat de libertate pentru opinii politice. Adică fără motiv.  Nu știu dacă există o crimă mai mare făcută de un stat împotriva propriilor cetățeni. De aceea evenimentul programat de Iohannis m-a tulburat peste măsură. Bjoza a avut o inimă mare. La rândul său, Iohannis posedă o minte limpede, ordonată și un caracter pe măsură. Aveam mare nevoie de așa ceva! Șeful statului nostru dă un semnal puternic că, de acum încolo, morala va fi o dimensiune esențială a vieții publice.

Alte idei ale omului care știe sfârșitul tuturor lucrurilor

Am reușit să-l mai vizitez o dată pe fostul meu prieten și i-am cerut sfaturi în legătură cu problemele mele.
- Nu dau sfaturi din principiu. Știu că a devenit lege ca oamenii eșuați moral să dea lecții de etică. Unii văd numai hoți, alții n-au loc de fustangii și de alcoolici etc . În fond, așa cum a demonstrat psihologia modernă, fiecare se vede pe el însuși în defectele celorlalți, dar nu e conștient de asta. O vorbă bătrânească lămurește totul :”Cine zice ăla e!”. Totuși, fiindcă ai bătut până aici cale lungă, îți voi spune câteva lucruri utile pentru o viață liniștită, igienizată social și afectiv. Le voi sistematiza, fiindcă știu că ești profesor și îți place ordinea în gândire. Poate te va deranja faptul că voi folosi un vocabular radical, cu termeni ultimativi, neplăcuți auzului.
1. Nu umili pe nimeni, niciodată.  Rănile făcute nu se vindecă în veci,  foamea indusă nu poate fi potolită, setea provocată nu se stinge.
2. Nu privi de sus pe nimeni decât dacă, vorba lui Marquez, vrei să-l ajuți să se ridice.
3. Nu te supăra din lucruri de nimic. Dacă o faci, arăți că ai conflicte psihice în inconștient, care ar trebui să fie analizate și rezolvate. 
4. Nu trăi conflictual, nu duce vorba  și nu băga intrigi, fiindcă vei plăti cu vârf și îndesat  pentru asta.
5. Dacă alții se supără pe tine, pune-te în pielea lor și îi vei înțelege.
6. Cere-ți scuze celor față de care ai greșit, dar nu și oamenilor care consideră gestul ca pe un semn de slăbiciune.
7. Nu-ți ascunde defectele, dar nici nu te făli cu ele. Mai ales în fața mâncătorilor de căcat.
8. Nu răspunde atacurilor venite din partea cetățenilor care nu te iubesc. Nu pune la inimă jignirile și fii mereu natural, cu zâmbetul pe buze. Dacă totuși ai de-a face cu tipul ăla de oameni care latră mai tare și prind curaj când îi ignori, găsește o modalitate de a le pune o oglindă în față sau fă-le un portret în curul gol. 
9. Dacă te vei enerva - că doar nu ești robot! -, elimină rapid motivul furiei.
10. Bucură-te când te împaci cu cineva, după o perioadă în care nu ați vorbit. Când vă conciliați, amândoi sunteți doi fii risipitori care s-au întors acasă.
E, ești mulțumit?
- Păi...
Da, știu, tu vrei și sfaturi legate de cum se întrețin prieteniile sau cum să procedezi când te duci în locurile mai deocheate. Dar azi nu mai am nimic pentru tine! La revedere!
La întoarcere, pe drum, mă gândeam că până acum n-am încălcat decât  două sau trei reguli - ceea ce e, oricum, foarte mult! - din decalogul prezentat de amicul meu. Dar pot spune că m-am bucurat din toată inima de fiecare dată când m-am împăcat cu o persoană cu care am avut neînțelegeri!

Preafericitul Patriarh Daniel ia atitudine în problema protejării mediului

     Poziţia luată de Preafericitul Patriarh Daniel în problema protejării mediului este binevenită. Într-o ţară majoritar creştină, Biserica este un etalon al moralităţii, prin activităţile sale de iluminare spirituală şi de ajutorare a săracilor. Ne aşteptăm ca BOR, vorbind în numele unei valori perene a neamului românesc, să-i ia la refec pe politicienii vremelnici, care mint, fură şi au dus ţara la faliment. În condiţiile în care partidele politice şi Parlamentul au devenit structuri ale crimei organizate, cuvântul Bisericii este foarte important. Ne amintim ce rol a jucat Profetul Samuel în timpul domniei lui Saul şi cât de dur îl critica Sf. Ioan Botezătorul pe regele Irod. E normal ca oamenii Domnului să ţină partea binelui şi să-i protejeze pe "umiliţii şi obidiţii" societăţii.

P. S.  Am stat de vorbă cu o fostă elevă care a trăit mai mulţi ani în Orient. M-am plâns de frig şi i-am spus că m-aş stabili într-un loc cald şi nisipos. Atunci ea mi-a explicat că în ţările arabe nu se vinde pământ străinilor. Trebuie să te naşti acolo ca să poţi deveni proprietarul fie şi al unei palme de nisip. Iată o politică interesantă.
         Să nu se înţeleagă că sunt împotriva investiţiilor străine în agricultură. Dar bănuiesc că noii patroni vor repeta isprăvile celor care au cumpărat 80% din fabricile şi uzinele româneşti şi le-au vândut apoi la fier vechi.

Parantezele timpului

 În urmă cu mai mulţi ani, când un copil găsea un stilou, venea cu obiectul la cancelarie şi îl preda unui profesor. Acesta făcea investigaţii şi îl găsea pe cel care îşi pierduse condeiul. Acum foarte mulţi îşi pierd rechizitele, chiar dacă uneori nici nu le scot din ghiozdan, dar parcă nimeni nu mai găseşte nimic. S-a ajuns până acolo încât se volatilizează, de sub pupitre, chiar mâncarea elevilor.
Pot depune însă mărturie că încă există şcolari excepţionali, inteligenţi, harnici şi animaţi de o evidentă curiozitate gnoseologică. Dar ei sunt din ce în ce mai puţini.
Gardurile metalice dispar, păsările şi fructele îşi iau zborul în direcţii necunoscute. Am avut recent o conversaţie cu un băiat din clasa a VIII-a, care mi-a spus, printre altele, că se fură pe rupte  gunoiul de grajd din grădinile oamenilor.
- Bine, dar ce fac hoţii cu bălegarul ? am întrebat.
- Îl vând şi capătă nişte bani cu care îşi cumpără ţigări şi băutură.
Manglitorii sunt cunoscuţi şi nu sunt de etnie romă.
Cu ceva timp în urmă, dacă întindeai o mână de ajutor unui semen, respectivul îţi era recunoscător şi îşi manifesta respectul faţă de tine de câte ori avea ocazia. Acum bravii cetăţeni ai Republicii au ajuns să se răzbune, cu mare satisfacţie, pe binefăcătorii lor.
Statul se comportă ca un lotru la drumul mare - probabil că va pune taxe şi pe ieşitul pe uşă sau pe mersul la umblătoare ! -, iar clasa politică dă, din păcate, un exemplu greţos.
Constat că oamenii simpli - ah, ce cult au avut şi au artiştii faţă de omul simplu ! - nu au încredere în persoanele pregătite temeinic în variate domenii, în specialişti, în şcoală, în cultură, în seriozitate, cinste, fidelitate. Nu dau, adică, nicio ceapă degerată pe valoarea profesională sau pe morală şi fac echipă cu primul escroc care le promite trei ouă, dar care, până la coadă, îi va buzunări bine.
E o modă să-ţi fie jenă să te comporţi moral.
E o ruşine să-ţi fie ruşine de cineva sau de ceva !
Dacă adăugăm masacrarea unor animale nevinovate - se taie câini şi măgari ! - pentru câştiguri băneşti, putem spune că ne-am rătăcit iremediabil pe cărări străine omenescului.
Trăim într-o noapte a minţii, iar istoria va şterge perioada asta din paginile sale, pomenind-o, poate, doar ca pe o vreme ruşinoasă, întunecată, în cronologia existenţei bipezilor.
O abominabilă paranteză a timpului şi a frumuseţii - divine, nu-i aşa ? - din noi.

P.S. Oamenii de bine, după vorba cuiva, au început să şterpelească busturile scriitorilor din Parcul Copou. Uite că autorii de cărţi sunt şi ei buni la ceva.

Mă-ta are cratimă, tata n-are virgulă

Pe unii i-a scandalizat ideea unei formaţii de muzică uşoară de a-şi instrui ascultătorii printr-un cântec, Mă-ta are cratimă.
Este interesant că lipsa decenţei în artă este reclamată constant de oameni care nu au nimic în comun, în viaţă, cu această valoare morală. Théophile Gautier arăta, încă din secolul al XIX-lea, că atunci când un pictor introduce, într-unul dintre tablourile sale, un detaliu anatomic, unii aşa-zişi iubitori de artă se apropie de opera respectivă cu o mână la ochi şi cu cealaltă arătând amănuntul incriminat, urlându-şi revolta şi contestând artistului orice merit. Ei, bine, completez eu, ăştia sunt oamenii cei mai imorali cu putinţă. O dată, fiindcă, dacă vom cerceta cu atenţie, vom descoperi că în existenţa de toate zilele ei sunt nişte depravaţi, şi a doua oară, pentru că amestecă lucrurile şi îşi vâră nasul unde nu le fierbe oala. Pe stradă şi la serviciu trebuie să avem bun-simţ. Acesta nu are însă ce să caute în artă sau în ştiinţă, căci, altminteri, ne băgăm de bunăvoie într-o cuşcă pentru şobolani. Bunul-simţ ne spune, de pildă, că Soarele se învârteşte în jurul Pământului şi nu invers. Şi cum ar înţelege un om neinstruit teoriile lui Einstein şi pictura lui Kandinsky ? Respectul, buna-cuviinţă şi pudoarea ţin de un plan al realului. Este ruşinos să faci anumite lucruri, dar e firesc să le utilizezi pentru a realiza un tablou, o carte ori un film. E condamnabil să furi şi să ucizi, dar nu este interzis să scrii despre crime şi ilegalităţi. E, iarăşi, amuzant că inşii cei mai neruşinaţi îşi manifestă, zbierând, jena, în legătură cu operele de artă mai decoltate ! Pe când eram soldat într-o unitate de vânători de munte, un camarad, acum regizor celebru, l-a surprins pe un hoţ care încerca să-i fure ceasul. Mă credeţi că amicul meu nu s-a supărat cine ştie ce, deşi era un ceas scump, dar furul s-a făcut foc şi pară, că a fost decoperit ? În schimb, la rigoare, trivialul utilizat cu talent poate fi socotit o categorie estetică. De aceea Mihai Mărgineanu este un mare artist, iar cei care se fac critici de cinema, din perspectiva unei moralităţi inexistente, sunt ridicoli. Fiecare pasăre cu propria limbă se caracterizează !